Promenada Mall inaugurează instalația de artă care promovează expoziția Efectul Picasso
Reading Time: 4 minutePromenada Mall a inaugurat instalația de arhitectură dedicată susținerii și promovării expoziției Efectul Picasso, care va fi expusă în centrul comercial, în perioada 2 – 8 octombrie.
Ideea creării acestei instalații a venit ca urmare a parteneriatului dintre Promenada Mall și MARe/ Muzeul de Artă Recentă. Autorul instalației “Efectul Pablo Picasso” este arhitectul Dorin Ștefan Adam (biroul de arhitectură Atelier Mânadelucru).
Prin viziunea sa a urmărit redarea unui conținut prezentat într-o continuă schimbare, care să genereze efecte vizuale neașteptate și să transporte privitorul în lumea culorilor, a formelor și simbolurilor inspirate de marele pictor spaniol. Instalația integrează un panou video sub forma unui zid cu o lungime de nouă metri și un perete oglindă, pe care sunt prezentate, într-o succesiune de șapte ipostaze, elemente din lucrările lui Pablo Picasso, precum și lucrări ale unor artiști inspirați de opera acestuia. Conținutul este într-o continuă transformare, având un efect de transpunere a privitorului și imersiune în lumea artei.
Prin expunerea acestei instalații imersive în Promenada Mall, reprezentanții NEPI Rockcastle, dezvoltatorul centrului comercial, și-au dorit să omagieze pictorii români influențați de arta cubistă a lui Pablo Picasso, dar și să promoveze expoziția Efectul Picasso, unul dintre cele mai importante evenimente culturale care se desfășoară anul acesta în România.
„Promovarea culturii, în toate formele ei, este una dintre direcțiile strategice ale grupului NEPI Rockcastle. Parteneriatul cu expoziția Efectul Picasso face parte din angajamentul de a susține manifestările din zona artei și de a aduce mai aproape de vizitatorii centrelor noastre comerciale lucrările unor mari artiști. Suntem onorați să celebrăm, în Promenada Mall, geniul unuia dintre cei mai mari pictori ai lumii, Pablo Picasso, dar și opera unor artiști români inspirați de acesta. În afara instalației imersive, am pregătit, până la finalul lunii octombrie, și ateliere creative pentru copii și adulți. Astfel, ne dorim să le oferim vizitatorilor noștri o experiență specială, care se înscrie în actuala tendință de transformare a centrelor comerciale. Acestea au încetat de mult să fie doar locuri unde mergem să ne facem cumpărăturile, ci devin adevărate hub-uri sociale și inimi ale comunității. Faptul că România face parte dintre cele opt țări care găzduiesc expoziția Efectul Picasso este un eveniment cultural de amploare, așadar susținerea acestei inițiative a venit, pentru noi, ca un gest firesc.”
Roxana Baias, Group Head of Marketing, NEPI Rockcastle
Expoziția „Efectul Picasso”, o premieră absolută în peisajul cultural românesc, este găzduită de MARe/ Muzeul de Artă Recentă/, în perioada 27 septembrie 2023 – 8 ianuarie 2024. În cadrul acestei expoziții-eveniment, vor fi expuse 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) semnate de Pablo Picasso, față în față cu 65 de lucrări (picturi, sculpturi, fotografie, ceramică, graffiti) semnate de 37 de artiști români contemporani, influențați de opera celei mai importante figuri a artei moderne. Printre artiștii români expuși se numără: Ion Grigorescu, Mircea Cantor, Ștefan Bertalan, Alma Redlinger, Neculai Păduraru, Vasile Gorduz, Florin Mitroi, Victor Man, Silvia Radu, Dumitru Gorzo etc.
“Pentru MARe, expoziția Efectul Picasso reprezintă o reușită și o satisfacție imensă. Este o ocazie extraordinară pentru români de a vedea laolaltă lucrări de o valoare artistică inestimabilă și sper să se bucure în număr cât mai mare de acest eveniment cultural istoric. În acest context, inițiativa NEPI Rockcastle și Promenada Mall, partenerii noștri, mi se pare cu atât mai lăudabilă. Instalația este un mod inedit nu doar de a celebra efectul și contribuția în artă a marelui Pablo Picasso, ci și impactul pe care arta îl are asupra noastră, a oamenilor. Arta ne deschide porțile spre o altă lume și vă invit să o faceți cât mai des: aici, la Promenada Mall, la MARe, dar și cu orice altă ocazie. Să primim arta în viața noastră cât mai des posibil!”
Erwin Kessler, director MARe/ Muzeul de Artă Recentă
Instalația este amplasată în Promenada Mall, la etajul 1, în zona magazinului H&M și va putea fi vizitată zilnic între orele 10:00 și 22.00, accesul fiind liber. Instalația este accesibilă publicului în trei centre comerciale ale NEPI Rockcastle, în cadrul unui traseu itinerant. Ea a fost deja expusă, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie, în City Park Mall Constanța, iar în intervalul 19 – 25 octombrie, va putea fi văzută și în Mega Mall București. Toate cele trei centre comerciale sunt, alături de NEPI Rockcastle, partenere ale MARe/ Muzeul de Artă Recentă și susțin expoziția Efectul Picasso.
Efectul Picasso în librăria Cărturești
Până pe 9 octombrie, pasionații de lectură și suveniruri pot face un popas în librăria Cărturești, unde îl vor întâlni pe celebrul pictor spaniol Pablo Picasso în paginile cărților în română și engleză, dar și pe căni, jocuri puzzle sau tatuaje temporare.
Cărturești este partener al NEPI Rockcastle în efortul de a promova inițiative din zona de educație, cultură și dezvoltare personală prin artă. Astfel, în această perioadă, în librăriile Cărturești din Promenada Mall, Mega Mall București și City Park Constanța se vor organiza ateliere de pictură și creativitate gratuite, destinate atât adulților, cât și copiilor.
Clienții care descarcă aplicația mobilă SPOT între 2 și 8 octombrie, își creează cont și selectează Promenada București ca mall favorit vor primi cadou de bun venit un voucher Cărturești în valoare de 50 de lei. Cei care au deja cont și scanează bonuri în valoare de minimum 300 de lei, pe maximum două bonuri, pot câștiga o invitație la Expoziția Efectul Picasso de la MARe/ Muzeul de Artă Recentă.
Promenada Mall a lansat aplicația mobilă SPOT, care recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel acces la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program. Aplicația este disponibilă în 17 centre comerciale ale grupului NEPI Rockcastle din România: Mega Mall București, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Shopping City Timișoara, City Park Mall Constanța, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Târgu Mureș, Ploiești Shopping City, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Vulcan Value Centre.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz