Stiri

Proiectul românesc VR ce redă încrederea în umanitate, selectat la Geneva Digital Market 2024

Reading Time: 4 minute

Printre cele 15 proiecte inovatoare din întreaga lume selectate în acest an la Geneva Digital Market, în cadrul XR Coproduction Session se numără și singurul proiect românesc, “I wonder if peace knows how to fight”, o nouă experiență VR inedită scrisă și regizată de Ioana Mischie. Prezentarea stadiului de față al proiectului va avea loc pe 7 noiembrie 2024, în prezența a sute de invitați internaționali. Evenimentul din acest an va fi urmat de întâlniri cu profesioniștii din industria imersivă, experți în co-producție și distribuție VR. Geneva Digital Market este singurul eveniment găzduit de Elveția axat pe inovare audio-vizuală, celebrând în acest an o ediție aniversară.

Obiectivul proiectului VR este să inverseze violența, dezumanizarea, suferința și însingurarea dominante în experiențele digitale cu empatie, colaborare, curiozitate pentru ceilalți, bunătate și compasiune în fața adversității. Actualul proiect imersiv a fost precedat de proiecte ale regizoarei care au scris istorie imersivă precum Tangible Utopias (primul proiect românesc nominalizat la European Metaverse Awards, câștigător al Open Frame Award) sau Human Violins (primul proiect românesc selectat la Cannes Immersive, Venice Immersive și European XR Awards).

Pe un fond de profundă criză existențială în rândul societăților celor mai evoluate, proiectul militează pentru o formă terapeutică de temperare a agresivității umane. Într-un context internațional în care 171 de milioane de oameni au experimentat deja realitatea virtuală, “I wonder if peace knows how to fight” vrea să răspundă DA la întrebarea “Putem înlocui jocurile first-person-shooter, atât de râvnite în rândul publicului tânăr, cu jocuri de tipul first-person-peace-maker?” lansată de creatoarea proiectului. Jucătorul intră inițial intr-un univers în care violența pare normalizată, însă este invitat mai apoi să îl impregneze cu elemente reparatorii prin propriul liber arbitru. Această schimbare majoră prin care trece jucătorul este menită să îl facă să chestioneze impactul acțiunilor sale la scară mică și la scară mare, devenind o invitație deschisă înspre o reconfigurare empatică.

Conform unor studii din SUA, asistăm la un declin al empatiei cu 40% și al gândirii în perspectivă cu 48% în rândul studenților pe parcursul ultimelor trei decade. În acest context, echipa multidisciplinară de creativi români dorește să arate că există responsabilitate și liber arbitru în lumile digitale și că acestea pot fi augmentate exponențial în plan real.

“Avem sute de prieteni în mediul virtual, dar nu avem pe nimeni care să ne hrănescă pisica” afirmă Esther Perel, renumitul psihoterapeut în relații interumane, pentru a sublinia amăgirea autoîntreținută în prieteniile virtuale în detrimentul alienării în viața reală, al împărțirii lumii în bine și rău în mod discreționar și al tranzacționalizării legăturilor dintre oameni.

“Ne-am dorit să creionăm un micro-univers în care să fim martorii efectului multiplicator al emoțiilor, gândurilor și acțiunilor noastre. Lumea senzorială din “I wonder if peace knows how to fight” este una în care agresivitatea poate escalada în momentul în care este stimulată de jucători, însă în egală măsură empatia activă poate fi întâmpinată cu acte de benevolență și vibranță vizuală transformatoare. Realitatea virtuală devine gradual o oglindă interioară profundă a acțiunilor noastre. Dematerializează vizibilul și materializează invizibilul. într-o manieră aproape alchimică”, spune Ioana Mischie, regizoarea și creatoarea acestui proiect.

Cu apel la pace ca punct terminus pentru orice act de agresivitate, structura jocului și indiciile sunt mânuite cu măiestrie in cele trei acte: (1) Violența ridică jucătorului provocarea de a elimina orice îi pare îndoielnic și punctează prin cromatică și tonalități spectaculoase; (2) În loc să primească îndelung așteptata gratificare, jucătorul se confruntă neașteptat cu asumarea răspunderii pentru actele comise în primul act, activând astfel emoții viscerale; iar (3) Vindecarea și pacea vine cu ispășire prin acțiuni auto-corectoare care pot reapropria oamenii și comunitățile rănite.

Călătoria jucătorului este una inițiatică, lucru vizibil și din estetica ce pornește de la un stil fragmentat în primul capitol și se încheie în armonie vizuală în capitolul final. Vulnerabilitatea umană este surprinsă prin configurarea ansamblului de personaje ca niște făpturi din sticlă. Orice atingere bruscă poate să le influențeze radical destinul. Gratificarea jucătorului vine tactic, doar după ce cunoaște poveștile de viață ale victimelor sale.

Proiectul VR își propune să influențeze metodologic mediul audio-vizual și să redea comunității de profesioniști noi structuri de povestire. Filosofia care stă la baza acestui demers cultural a fost teoretizată în proiectul editorial Cinema Infinit, publicat în 2020 la UNATC Press.

Din echipa filmului fac parte profesioniști de excepție din industria audio-vizuală și din domenii transdisciplinare conexe precum: Ioana Mischie, scenarist și regizor, Adrian Tăbăcaru, compozitor de muzică și artist interactiv, Daria Alexandrescu, environment artist, Ruxandra Socor, artist 3D și animator, Ina Bozdog, sound designer, level design consultant Andrei Ivănescu, website designer Iashido, grafică Studio Shentzu, Ciprian Miheev și Valentin Mladin. PR-ul proiectului este facilitat de Raluca Mihăilă. Proiectul beneficiază de consultant financiar Cornelia Nastase și consultant juridic Oana Crestincov. Printre consultanții internaționali se numără David Nelson (Mixed Reality Lab USC), Jeremy Sahel (co-producător), Vikram Jotwani (business growth) și Allison Crank (UX design).

Proiectul “I wonder if peace knows how to fight” este produs de Asociatia Storyscapes (România) și co-finanțat de AFCN, Administrația Fondului Cultural Național. Parteneri: Daprod (Franța), Studioset, UNATC, Noe-Fi Studios, IQads, The Institute.

Cristi Dorombach

Recent Posts

DIGI s-a lansat și în Portugalia cu prețuri foarte mici. Se pregătește lansarea din Belgia

Din 4 noiembrie, DIGI inaugurează operațiunile comerciale în Portugalia cu o gamă extinsă de servicii dedicate utilizatorilor persoane fizice: internet…

19 minute ago

KUBIS anunță consolidarea echipei prin numirea lui Andrei Nica, Executive Creative Director, și a Biancăi Naumovici, Client Service Director

Agenția independentă de publicitate KUBIS și-a întărit departamentele de creație, respectiv client service, prin numirea lui Andrei Nica în funcția…

51 de minute ago

Irina Ricciardi, consultant de imagine: „Au început să rezoneze cu mesajul meu antreprenorii care conștientizează importanța imaginii lor personale pentru business-ul lor”

La scurt timp după ce a absolvit cursurile Institutului European de Design din Milano și ale unei academii de profil,…

2 ore ago

Efectul Black Friday: „Anul trecut, stocul pregătit pentru produsul-vedetă s-a epuizat în 5 minute”

După câteva luni de pregătiri, care debutează în luna august, Karla Balint, fondatoarea KA&MA Trading, și echipa ei erau pregătiți…

4 ore ago

Filmele de festival în cinematografe în cadrul Mastercard Festival Selection

Între 14 și 17 noiembrie, Mastercard întinde covorul roșu la cinema Victoria din Cluj-Napoca pentru a oferi cinefililor oportunitatea de…

16 ore ago

Fundația Calea Victoriei și Opera Națională București pregătesc o nouă ediție a Concertului Extraordinar de Anul Nou

Fundația Calea Victoriei și Opera Națională București organizează duminică, 5 ianuarie, de la ora 19.00, Concertul Extraordinar de Anul Nou,…

17 ore ago