ONG-ul Între Vecini le oferă celor care locuiesc la bloc șansa de a deveni prosumatori, respectiv mici producători de energie electrică, beneficiind de costuri reduse la consumul comun de energie electrică.
Proiectul este susținut de BRD Groupe Société Générale, în calitate de partener principal al ediției de anul acesta, și asigură montarea de panouri fotovoltaice pe bloc, precum și desfășurarea unor acțiuni sustenabile, toate în valoare de câte 15.000 de euro per comunitate.
Proiectul-pilot s-a desfășurat cu succes în sectorul 6 al Capitalei, iar în prezent Asociațiile de proprietari din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5 se pot înscrie în proiect pe platforma intrevecini.ro, unde vor regăsi și un ghid explicativ despre cum pot deveni prosumatori la bloc. Ulterior, proiectul va fi extins și în alte orașe din România, din dorința de a crea cel puțin o comunitate ÎntreVecini în fiecare județ din țară.
Gândit ca un Sistem de Operare pentru Schimbare, proiectul ÎntreVecini regenerează spiritul comunitar la bloc și creează comunități urbane în orașele din România, transformându-le în huburi sustenabile. Totul prin crearea de micro-lideri locali și desfășurarea de activități sustenabile în comunități, în jurul celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, adoptate de ONU și de Uniunea Europeană.
Început în anul 2022 în sectorul 6 al Capitalei, proiectul va ajunge în 2023 și în celelalte cinci sectoare ale Bucureștiului, urmând extinderea în alte orașe ale României. Astfel, până în 2027, ÎntreVecini își propune ca, alături de partenerii săi, să implice în proiecte 1.000.000 de persoane care locuiesc la bloc, contribuind semnificativ la creșterea nivelului de trai în fiecare județ din întreaga țară.
Începând de anul acesta, BRD Groupe Société Générale s-a alăturat proiectului în calitate de partener principal, pentru a face posibilă și implicarea comunităților din celelalte sectoare din București, dar și pentru a putea începe extinderea proiectului în alte orașe din țară, într-o etapă ulterioară.
„De peste șapte ani, BRD susține comunitățile care produc schimbări pozitive în România prin educație, tehnologie, cultură și sport. Ne bucurăm să punem umărul la proiectul ÎntreVecini, o inițiativă ce ne aduce împreună, ne deschide noi perspective de colaborare și contribuie la înțelegerea comună în ceea ce privește tranziția verde. Ne dorim tare mult să avem un mediu mai curat și mai deschis la alternative sustenabile pentru noi și copiii noștri și, astfel, am decis să ne alăturăm celor care întreprind acțiuni în acest sens.”
Flavia Popa, Secretar General BRD – Groupe Société Générale
Până pe 10 iulie 2023, asociațiile de proprietari din București (din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5) se pot înscrie gratuit în proiectul ÎntreVecini, pe platforma intrevecini.ro, pentru a beneficia de susținerea financiară care acoperă montarea panourilor fotovoltaice pe bloc și suport în organizarea unor activități sustenabile în comunitate.
Înscrierile se pot face formând echipe de proiect de minimum șapte locatari, care vor completa un formular și vor susține o serie de interviuri. În urma lor vor fi alese 10 echipe semi-finaliste care vor îndeplini o serie de cerințe clare menționate pe platformă, printre care și redactarea unei scrisori de motivație, menționarea unor inițiative pe care le-a întreprins deja comunitatea care aplică, dar și prin manifestarea disponibilității pentru realizarea unor acțiuni comune. Ulterior se vor alege cele 5 echipe finaliste din București care vor deveni parte din Proiectul ÎntreVecini împreună cu asociațiile de proprietari din care fac parte.
„Ne bucurăm că am realizat cu succes proiectul pilot din sectorul 6 al Capitalei și că ne putem baza pe o comunitate cu oameni care își doresc să schimbe în bine locul în care trăiesc. Resimțim cu toții – atât noi, cât și întreaga comunitate care ne urmărește – nevoia profundă de a reface legăturile dintre vecini. Ne dorim cu tărie să trăim în comunități reziliente, în care oamenii se ajută între ei, în comunități prietenoase cu mediul, în care niciun locatar, indiferent de statutul social, nu este abandonat și nu se simte singur. Suntem încrezători că, împreună, putem construi societatea de care avem nevoie. Așa că încurajăm orice persoană care își dorește să facă parte din acest sistem de operare pentru schimbare, numit ÎntreVecini, să aplice pentru sprijinul pe care îl oferim în proiect alături de partenerii noștri principali, BRD Groupe Société Générale. Abia așteptăm să primim ÎntreVecini încă cinci comunități din sectoarele 1-5 din Capitală și să sprijinim din ce în ce mai mulți locatari în tranziția către o viață mai sustenabilă.”
Sabina Mihăilescu, Manager General Asociația ÎntreVecini
Asociația ÎntreVecini a dezvoltat, împreună cu Future Energy Leaders România, un ghid prin care explică pe larg cum pot deveni locatarii prosumatori la bloc, respectiv producători de energie electrică verde.
Ghidul poate fi accesat pe platforma intrevecini.ro și este destinat tuturor celor care sunt interesați de ceea ce presupune legal, tehnic și financiar întregul proces de instalare a unor panouri fotovoltaice pe bloc și injectarea energiei electrice în rețea. Ghidul include informații generale despre conținutul unui sistem de panouri fotovoltaice, locul amplasării, etape, cerințe și durată, dar și informații despre partea legală (acte necesare), financiară (costuri) și tehnică (putere, consum, riscuri).
Totodată, ghidul prezintă și beneficiile locatarilor din blocurile care devin prosumatoare. Deși există extrem de puține blocuri care produc energie electrică în România, acest lucru este posibil, iar locatarii pot beneficia de cheltuieli mai mici la întreținere (cheltuieli aferente consumului comun de energie electrică), dar și de fonduri suplimentare pentru alte investiții în cadrul asociației de proprietari.
Implementat în anul 2022, proiectul-pilot s-a desfășurat cu succes într-un bloc din sectorul 6 al Capitalei, din cartierul Militari, care are patru etaje și peste 100 de locatari.
După selecția asociației de proprietari din cele peste 80 de înscrieri, cei care locuiesc în blocul din zona Apusului au devenit prosumatori, odată cu instalarea panourilor fotovoltaice pe bloc. Începând de anul trecut, aceștia nu sunt doar consumatori, ci și mici producători de energie electrică, urmând ca energia produsă să fie compensată în facturi.
Comunitatea a participat și la o serie de proiecte precum: acțiuni civice și sustenabile, desfășurate cu sprijinul Platformei de Mediu și Fundației Comunitare București; informări despre apicultură și ecosistemul complex al stupilor de albine, facilitate de Asociația Pentru Protecția Albinelor și Polenizatorilor Sălbatici; reamenajarea grădinii blocului, transformată într-un spațiu de întâlnire pentru comunitate; plantarea legumelor în grădina blocului și realizarea unui spațiu comun de compost.
ÎntreVecini este un proiect inițiat în cadrul Global Shapers Bucharest Hub și a fost selectat printre cele cinci proiecte câștigătoare ale finanțărilor acordate la nivel global de Climate Reality, în cadrul competiției Climate & Environment Grant Challenge. Global Shapers Bucharest Hub este o comunitate de tineri lideri profesioniști din București, parte a organizației comunitare Global Shapers, o inițiativă a World Economic Forum, cu filiale locale în peste 400 de orașe din lume, din care fac parte peste 10.000 de tineri lideri care produc schimbare în comunitățile lor.
Partenerul principal din ediția de anul acesta a proiectului ÎntreVecini este BRD Groupe Société Générale, care va susține financiar următoarele 10 comunități prosumatoare din București și alte câteva orașe ale României. Totodată, proiectul beneficiază de susținerea POWERToMe, Climate Reality, MSL The Practice, Benga, Colțan și Asociații, DIUD, 5 to go, Global Shapers Bucharest Hub, Social Innovation Solutions, Fundația Comunitară București, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, FEL Romania.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…
Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…
În medie, utilizatorii plătesc 12 abonamente online, inclusiv Netflix, Spotify și YouTube Premium – cele mai populare servicii din întreaga…
JYSK, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt și Starbucks sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați, conform “Top…
Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe…
Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din…