Cum ajută „inDEPENDENT” artiștii freelanceri să treacă peste criza provocată de coronavirus

Cum ajută „inDEPENDENT” artiștii freelanceri să treacă peste criza provocată de coronavirus

Știam că Marius Manole trăiește pentru teatru. Aleargă între repetiții și pleacă deseori grăbit de la un spectacol, pentru a ajunge la un eveniment la care este invitat. Am vrut să aflăm cu ce își umple timpul acum, când teatrele au fost închise, iar evenimentele, anulate. L-am găsit stând în casă, hotărât să își sprijine colegii din sectorul independent, însuflețit de gândul reinventării, pentru a putea rămâne aproape de publicul său, dar și măcinat de unele îngrijorări.

Te numeri printre inițiatorii proiectului „inDEPENDENT”, care are obiectivul de a-i ajuta pe actorii freelanceri să-și acopere costul chiriei. Povestește-ne, te rog, despre această inițiativă și de ce este ea necesară.

Sectorul independent, al artiștilor freelanceri, a fost tot timpul neglijat. Nu există legi care să îi protejeze. Ei muncesc foarte mult, aleargă în toate părțile, se zbat, iar proiectele sunt foarte greu de obținut. Joacă uneori și la teatrele de stat, deci oferă ceva statului, dar nu primesc nimic în schimb. În această perioadă, în care teatrele s-au închis, totul s-a oprit, oamenii aceștia sunt în aer, nu mai au nimic, dar și ei trebuie să mănânce, să plătească chirie… Am mulți colegi în această situație și, pentru ei, am zis că trebuie să facem ceva. Așa am creat platforma actorindependent.ro, pe care oamenii pot dona, pentru ca, o lună, două, trei, cât va fi nevoie, să le putem plăti chiriile. Măcar cu asta să îi ajutăm, ca să nu fie nevoiți să plece din București. Pe lângă partea de donații, ne-am gândit să facem și ceva mai diferit – am pus în vânzare bilete la un spectacol care nu există și care se cheamă „Independent de chirie”. Cei de la Bilet.ro ne-au pus la dispoziție platforma lor, pentru a vinde bilete acolo, ca și cum ar fi un spectacol. Apoi, ne-a venit ideea de a face, totuși, un spectacol, când vom ieși din această criză. Actorii pe care i-am susținut vor face un spectacol, care să se joace gratis pentru cei care au donat. În felul acesta, vor oferi ceva în schimb, pentru că au fost ajutați.

Cum a reacționat publicul la această inițiativă?

Oamenii au fost foarte drăguți, până în acest moment. Chiar au donat. În prima zi, s-au strâns aproape 15.000 lei (iar până azi s-a depășit suma de 34.000 lei – n.red). E foarte frumos! Publicul de teatru e format din oameni empatici și atenți la lucrurile acestea. Cred că și campania e destul de sensibilă…

Cum este această perioadă pentru tine? Cum ți s-a schimbat programul?

Programul meu s-a schimbat radical. S-a anulat totul. Am foarte mult timp, mă trezesc dimineața și nu am nimic de făcut. E foarte straine senzația asta, pentru că nu am mai trăit-o niciodată, în afara scurtelor vacanțe pe care le-am avut. Acum, am timp să fac de toate și totuși nu fac nimic. Tot zic că am timp… Nu sunt obișnuit cu timpul liber și nu prea mă descurc cu chestia asta. Bine, nici nu e un timp liber în care să poți ieși, să te poți întâlni cu prietenii la terase. Nu, e un timp liber pe care trebuie să îl petreci acasă. Într-un fel, mă și bucur de perioada aceasta.

E un timp pentru întoarcerea către sine.

Da, ne-am oprit! S-a oprit planeta o secundă și a zis: „Copii, stați o secudă și respirați!”. E mai liniște și totul e mai liber. Parcă mai respiră și Pământul puțin… E foarte rău ce se întâmplă, dar, în tot răul, există și acest strop de bine.

E ca o moarte, după care va trebui să renaștem. Va trebui să ne reinventăm, dar acest lucru nu este neapărat rău. Poate că era timpul să ne gândim și la asta. Pentru mine, e o perioadă foarte incitantă. Nu m-a speriat niciodată gândul de a o lua de la capăt, de  a mă reinventa și de a găsi noi modalități prin care să ajung la oameni. – Marius Manole

Ce înseamnă închiderea teatrelor pentru un actor? Un spectacol, așa cum îl știam, presupune mai mulți oameni împreună, ceea ce e imposibil acum. Ce le rămâne de făcut actorilor?

E foarte complicat și jur că nu ne-am dezmeticit încă! Nu știm ce se întâmplă cu un artist, atunci când își pierde libertatea de exprimare. Suntem cu mâinile legate. Ni s-a luat tot ce era important pentru noi: bucuria de a juca seară de seară. Suntem „civili”, cum spunem noi, dar nu știm să existăm așa. Câțiva colegi au reușit să intre în mediul online, să facă spectacole online, ceea ce e foarte frumos. Cred că acesta va fi viitorul, pentru o perioadă lungă de timp. N-am mai trăit așa ceva și nici nu mi-am imaginat că vom trăi. Dacă îmi spunea cineva, acum o lună, că se vor închide teatrele, nu aș fi crezut. E ca o moarte, după care va trebui să renaștem. Va trebui să ne reinventăm, dar acest lucru nu este neapărat rău. Poate că era timpul să ne gândim și la asta. Pentru mine, e o perioadă foarte incitantă. Nu m-a speriat niciodată gândul de a o lua de la capăt, de  a mă reinventa și de a găsi noi modalități prin care să ajung la oameni. Aștept să văd ce o să inventez. Chiar sunt foarte curios! Noi, actorii, vom face tot ce se poate, doar ca să fim aproape de public. Actorul are spaima asta: că lumea o să îl uite. De aceea, încercăm să fim cât mai aproape de public, pentru ca și el să fie lângă noi, atunci când vom reveni în sălile de spectacole.

Ce lecție ai învățat în săptămâna care a trecut?

Pentru mine, lecția a fost că suntem extrem de fragili. Orice carieră ți-ai fi construit, oricât de solidă părea până în secunda aceasta, acum totul este exrem de fragil și îți dai seama că, dintr-o dată, Dumnezeu ne-a uniformizat pe toți. Indiferent de cum ne cheamă, toți suntem în aceeași situație. Toți, la fel. E un lucru bun să conștientizăm asta și cred că, de acum, vom fi mult mai atenți unii la alții. Vom fi mai atenți la cum ne cheltuim banii, vom fi atenți la ziua de azi. A venit o calamitate și ne-a schimbat viața. După ce va trece, ne vom bucura mai mult de faptul că putem umbla liberi pe stradă, că putem merge fără mănuși la cumpărături, că putem da mâna cu un prieten, că putem săruta pe cineva. Lucruri care ni se păreau firești și ni se cuveneau, dintr-o dată nu ni se mai cuvin, iar, când ne vom întoarce la libertatea pe care am avut-o, toate aceste lucruri vor însemna mult mai mult.

Se vorbește mult despre teamă, în zilele acestea. Care este temerea ta?

Mă înspăimântă criza care va urma, pentru că, oricum, eram o țară în care prăpastia dintre păturile sociale era foarte adâncă. Acum, mă tem că din ce în ce mai mulți oameni vor fi și mai săraci. Mă tem pentru părinții mei, care sunt în vârstă și sunt la Iași. Trebuie să stea închiși în casă, nu se știe pentru cât timp: o lună, două, cinci. Eu nu am curaj să mă duc la ei, pentru că s-ar putea să le duc eu ceva, și sper să îi mai văd mergând pe-afară vreodată. Cred că lumea nu va mai fi niciodată cum a mai fost și că va trebui să depășim trei – patru ani foarte grei. Mai grei decât perioada 2008 – 2009. Va fi nevoie de o reconstrucție totală. Nu îmi e frică de faptul că o să mă îmbolnăvesc eu. Nu știu de ce, dar nu am această teamă. Mi-e frică de sărăcie. Mă sperie gândul că nu vor mai veni oamenii la teatru, pentru că nu își vor mai permite sau pentru că nu vor mai dori să stea acolo unde e multă lume. Mă tem că o să ne revenim foarte greu.