Programul SuperCoders, dedicat copiilor pasionați de programare, la ediția a X-a
Reading Time: 2 minuteFundația Orange România, în parteneriat cu Simplon România, lansează cea de-a X-a ediție a programului de educație digitală SuperCoders, dedicat copiilor cu vârste între 10-14 ani, pasionați de animație și programare.
Începând cu ediția de anul acesta, programul, care a fost lansat și implementat de Orange, va fi continuat de fundație, în acord cu misiunea sa de a contribui la promovarea educației digitale. Fundația Orange s-a alăturat SuperCoders anul trecut și continuă în acest fel tradiția inițiativei prin care peste 4.500 de copii au dobândit competențe digitale.
Desfășurare în trei etape
Ediția aniversară SuperCoders se desfășoară anul acesta în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024 și cuprinde trei etape: Caravana, cu ateliere de programare în Scratch, care se vor desfășura atât în sediul Orange Digital Center, cât și în școlile care fac parte din programul Digitaliada, dar și online, Competiția națională și Academia de robotică la care vor participa copiii cu cele mai bune 50 de animații.
„Fundația Orange are ca principal obiectiv promovarea educației digitale, în linie cu strategia companiei #OrangeForward, iar acesta este și motivul pentru care anul trecut ne-am alăturat cu entuziasm programului SuperCoders. Am dorit să ducem acest proiect mai aproape de comunitatea construită în cadrul programelor Fundației – Digitaliada și Orange Digital Center. În școlile Digitaliada, elevii și profesorii utilizează în procesul educațional conținut digital, astfel a fost un demers firesc să ne alăturăm Orange și să sprijinim pasiunea copiilor pentru tehnologie. Vom continua să scriem povestea SuperCoders, vom continua să investim în dezvoltarea creativității tinerilor prin joacă și îi vom ajută să dobândească abilitățile necesare pentru a face din tehnologie un instrument care să-i ajute în parcursul profesional”, a declarat Ovidiu Ana, Director Executiv Fundația Orange.
Etapele programului
Caravana, prima etapă a programului, se va desfășura în perioada octombrie-noiembrie 2023. O serie de ateliere online, în care trainerii Simplon România vor explica pas cu pas bazele programării în Scratch, limbajul de programare vizuală pentru copii. În plus, creatoarea de conținut Karinul va susține o demonstrație live, în care va arăta cum se poate realiza o animație în SuperCoders #10. Atelierele vor fi transmise pe canalul de Youtube Fundația Orange.
Continuând modelul început anul trecut, și în cadrul ediției 2023, caravana SuperCoders va ajunge în școlile din programul Digitaliada, de data aceasta la Bistrița și Suceava, iar profesori din 30 de școli vor participa online la sesiuni speciale de perfecționare în Scratch.
Noutatea pe care o aduce SuperCoders #10 este reprezentată de organizarea a patru ateliere în București, în cel mai amplu hub de educație digitală, Orange Digital Center lansat anul acesta de Fundația Orange. Aceste ateliere sunt dedicate atât elevilor din școlile Digitaliada cât și copiilor care provin din medii vulnerabile, care trebuie să beneficieze de șanse egale prin acces la tehnologie.
Academia online
Ultima etapă a programului SuperCoders, Academia online, reprezintă o experiență amplă de programare pentru cei mai talentați 50 de copii. Timp de 12 săptămâni aceștia vor intra într-un modul avansat de robotică și electronică, desfășurat exclusiv online. Îndrumați de trainerii Simplon România, participanții vor învăța principii fundamentale de robotică, electronică și programare folosind kitul Arduino. Vor porni de la construirea primelor lor circuite și programe simple, vor trece prin noțiuni despre motoare, senzori, comunicare serială, până la codarea și implementarea diverselor funcții, prin lucru individual, dar și colaborativ.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz