Programul pentru eliberarea pașapoartelor în București se prelungește începând de săptămâna viitoare
Reading Time: < 1 minutProgramul pentru eliberarea pașapoartelor în București se va prelungi începând cu săptămâna viitoare. Măsura a fost luată de Prefectul Municipiului București din cauza numărului tot mai mare de solicitări.
Vara este anotimpul pentru care tot mai multă lume cere pașapoarte. Acestea sunt solicitate atât de persoanele care fac călătorii, dar și de persoanele care lucrează în afara țării pe baza pașaportului și vin în vacanța de vară să își reînnoiască actele de identitate.
Pașapoartele se pot elibera și sâmbăta
Potrivit Prefectului Capitalei, Toni Greblă, programul de lucru cu publicul cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte, se va desfăşura de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00, şi sâmbăta, în intervalul orar 08.00 – 16.00.
Decizia a fost adoptată pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor care se prezintă la punctele de lucru din Bucureşti ale Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte şi în contextul creşterii numărului de solicitări în această perioadă, precizează Prefectura Capitalei.
Persoanele interesate de eliberarea şi de înnoirea acestor documente pot, în continuare, să se programeze online pe platforma web dedicată ePasapoarte se mai arată în comunicatul Prefecturii București.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz