Stiri Business Companii Tech

Program de internship pentru 150 de studenți la Tremend

20 iul. 2022 2 min

Program de internship pentru 150 de studenți la Tremend

Reading Time: 2 minute

La începutul lunii Iulie 2022, Tremend a dat startul unuia dintre cele mai mari și complexe programe de internship în domeniul IT din România. Compania de dezvoltare și consultanță software a primit 150 de studenți din toată țara, contribuind astfel în mod activ la formarea viitorului val de specialiști în tehnologie, susținându-i în procesul  de dezvoltare a competențelor în domeniu, prin valorificarea oportunităților de inovare.

Amploarea programului de internship Tremend din acest an derivă, de asemenea, din spectrul larg de tehnologii și discipline pe care le include – de la Data Science, Inteligență Artificială (AI), Embedded și Semiconductoare, la programe de Agile Management, Business Analysis, Quality Engineering, Experience Engineering, și multe altele.

Disciplinele sau Crafts reprezintă un mod diferit, dar mai eficient, de a analiza abilitățile principale ale internilor, fie că este vorba despre un limbaj de programare, un set de framework-uri, soluții standard sau alte aspecte din domeniul IT, pentru a le dezvolta mai bine potențialul.

Coaching și Mentorat

Echipa de internship va lucra la soluții complexe pentru industria bancară, telecom, servicii medicale, educație și servicii financiare, integrând tehnologii emergente precum IoT, AI și Machine Learning (ML).

Programul de internship Tremend a evoluat semnificativ de la proiectul pilot din 2015, timp în care peste 350 de studenți și-au finalizat stagiul de practică în 13 orașe din România, iar peste 80% dintre aceștia au primit o ofertă de angajare în cadrul companiei. În Tremend, una dintre valorile fundamentale o reprezintă accentul pe dezvoltarea continuă a colegilor noștri, drept pentru care, în ultimii ani, am dezvoltat un program de Coaching și Mentorat care își propune să ofere sprijin și îndrumare chiar din prima zi în companie și stabilește cadrul adecvat pentru dezvoltarea și stabilirea obiectivelor. Perioada de internship se axează pe învățarea prin practică. Astfel, studenții lucrează la proiecte reale — de la aplicații pe care le folosim zilnic în cadrul companiei, cum ar fi portalul nostru intern sau platforma de învățare, până la o gamă variată de soluții precum sisteme de management al riscului și aplicații pentru diverse servicii”, spune Simona Șunel, Head of People Strategy, Tremend.

Probleme globale actuale

În prezent, compania numără aproape 1000 de experți în inginerie software, cu competențe profesionale avansate și un grad înalt de căutare pe piață, uniți de dorința de a genera un impact pozitiv prin tehnologie.

Modul în care lucrăm în prezent se schimbă radical și într-un ritm accelerat. Viteza de luare și implementare a deciziilor a devenit acum unul dintre factorii cheie de succes pentru creșterea companiei noastre. Atunci când discutăm despre viitor, de obicei ne gândim la tehnologii și idei noi ce vor avea un impact asupra vieții noastre (…) Generația digitală s-a remarcat într-un mod diferit, prin faptul că se concentrează pe probleme globale actuale, dar și pe modalități de a face lumea un loc mai bun, iar noi suntem mai mult decât încântați să îi susținem și să facem parte din călătoria lor”, a adăugat Ioan Cocan, Managing Partner, Tremend.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: