Profitul ING Bank a crescut la trei luni cu 9%
Reading Time: 2 minuteING Bank a avut in primul trimestru un profit net de 82 milioane lei (18,6 milioane euro), in creştere cu 9% fata de aceeaşi perioada a anului trecut iar portofoliul de credite a crescut cu 12% fața de T1 2014 ajungand la 11.387 milioane lei.
Profitul net al institutiei de credit s-a situat anul trecut la 290 milioane lei, in timp ce profitul brut a crescut cu 19%, la 340 milioane lei.
Creşterea veniturilor a fost influentata de avansul inregistrat in special pe segmentul clientilor retail (persoane fizice şi microintreprinderi) şi mid corporate banking (IMM-uri şi companii medii cu afaceri cuprinse intre 500.000 euro şi 50 milioane euro), se arata intr-un comunicat al bancii.
Raportul costuri/venituri a inregistrat o imbunatatire fata de acceaşi perioada a anului trecut, coborand de la 60% la 56%, pe fondul unui avans mai puternic al veniturilor fata de cel al cheltuielilor.
Costurile totale au urcat cu 9%, creştere generata de investitiile in tehnologie din prima parte a anului, ajungand la 134 milioane lei, comparativ cu 123 milioane lei la trei luni anul trecut.
Soldul creditelor s-a majorat cu 12%, la aproape 11,39 miliarde lei, fata de 10,19 miliarde lei in primul trimestru din 2014, banca consemnand o apreciere pe toate segmentele de clienti, cu o contributie de 50% a clientilor mid corporate şi IMM.
Pe segmentul creditarii, cota de piata a urcat de la 4,6% la 4,9%, potrivit estimarilor ING, cu o creştere accelerata a finantarilor in lei, a carei pondere in total portofoliu a avansat de la 45% la 50%.
Depozitele atrase de la clienti au consemnat o majorare cu 13% fata de primul trimestru al anului trecut, la circa 14,56 miliarde lei, sustinuta de creşterea numarului de clienti retail care şi-au plasat economiile, precum şi a sumei medii depuse de un client.
„Am inceput 2015 concentrandu-ne eforturile pe dezvoltarea unor produse inovatoare in zona digitala și intarirea prezenței in segmentul IMM care beneficiza acum de tot sprijinul nostru și de o abordare dedicata. De asemenea, anul 2015 a marcat o noua etapa in strategia ING Bank pe piața locala, etapa in care clientul este direct implicat in construcția produselor bancare, oferindu-i astfel mai multa putere de decizie”, a declarat Michal Szczurek, CEO ING Bank Romania.
In primul trimestru al anului 2015 banca a caștigat 44.000 clienți noi persoane fizice care se adauga unui portofoliu de clienți activi atat pe canalele tradiționale cat și pe cele digitale.
Cu acest portofoliu, ING Bank ramane cea mai digitalizata banca din piața locala, cu cel mai mare numar de tranzacții (12 milioane tranzacții in 2014) și cele mai mari valori tranzacționate prin canalele digitale.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz