Profitul din investițiile de pe piața de capital va fi impozitat mai ușor
Reading Time: 2 minuteCamera Deputaților, for decizional, a adoptat astăzi, 20 aprilie, legea de simplificare a impozitării investitorilor din piața de capital. Din cei 264 de deputați prezenți, au fost înregistrate 213 voturi pentru, 46 abțineri și 5 voturi împotrivă. Legea prevede reținerea la sursă a impozitelor generate de câștigurile de capital pentru investitorii individuali, prin impozitarea diferenţiată a profiturilor realizate, și anume cu 1% pentru deţinerile de peste un an şi 3% pe cele mai mici de un an, fără ca pierderile să mai fie compensate. Obligaţia calculării, reţinerii la sursă, declarării şi plăţii impozitului vor reveni intermediarilor şi administratorilor de fonduri. Noile prevederi legislative ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, după promulgarea de către Președintele României și publicarea în Monitorul Oficial.
„Piața de capital a înregistrat progrese mari în ultimii ani, atât în ceea ce privește apropierea Bursei față de antreprenorii locali, cât și în privința atractivității pentru populație, pentru români. Credem că atât adoptarea impozitării diferențiate a profiturilor, cât și reținerea la sursă a impozitelor generate de câștigurile de capital, vor avea un impact major asupra dezvoltării Bursei românești. Ne apropiem astfel tot mai mult de investitori și îi stimulăm să investească în companiile locale listate pentru că astfel crește capacitatea de finanțare a acestora. Ne bucură sprijinul pe care îl primim din partea instituțiilor Statului Român în demersurile noastre, obiectivul comun fiind dezvoltarea economiei românești”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
„Ne bucură decizia Camerei Deputaților care astăzi, la șase luni de la depunerea în Parlament a inițiativei legislative, a făcut mult mai facil accesul potențialilor investitori la piața de capital. Pentru că la asta se rezumă în definitiv inițiativa de simplificare a impozitării investitorilor: să încurajăm populația să fie mult mai prezentă în piaţa de capital și, astfel, să impozfacilităm accesul companiilor românești la finanțare. Votul de astăzi, precum și tot procesul prin care a trecut această inițiativă legislativă, sunt o confirmare a utilității și relevanței demersului nostru pentru toți jucătorii din piață. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în necesitatea acestui proiect
legislativ, inițiatorilor legii și tuturor susținătorilor”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, care include simplificarea impozitării investitorilor din piața de capital, a fost înregistrată în Senat pentru dezbatere în 13 octombrie 2021. Inițiatorii proiectului legislativ sunt deputaţii PNL Sebastian Burduja, Gabriela Horga, George Tuţă şi senatorul USR Claudiu Mureşan, proiectul fiind susținut de Bursa de Valori București, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Asociația Administratorilor de Fonduri, Asociația Română a Băncilor şi Asociaţia Brokerilor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz