Profit net în creștere cu 42,6% pentru Banca Transilvania în primul semestru din 2024
Reading Time: 3 minuteBanca Transilvania a ajuns la 1.810 milioane lei profit net în primul semestru din 2024, cu 42,6% mai mult față de evoluția din primele șase luni ale anului precedent.
Evoluția pozitivă a fost susținută de creșterea portofoliului de credite și creanțe din leasing nete, la nivel consolidat acestea fiind cu 4,3% mai mari față de 31 decembrie 2023 și cu 13,4% mai mari față de 30 iunie 2023, atingând 78,8 miliarde lei, precum și de creșterea depozitelor clienților la nivel individual cu 3,4%, peste nivelul de la 31 decembrie 2023 și cu 13,5% peste valoarea înregistrată la 30 iunie 2023, ajungând la 139 miliarde lei.
“Rezultatele BT au crescut susținut în prima jumătate a anului, bazate pe creșterea bazei de clienți, a tranzacțiilor și activității operaționale. Dincolo de creșterea organică, integrarea OTP România în Grupul Financiar Banca Transilvania, pe care am început-o în august, este o prioritate pentru noi în perioada următoare. Continuăm dezvoltarea Grupului BT pe toate segmentele în care activăm, accelerăm incluziunea financiară în România și avem în vedere dezvoltarea relației cu românii care lucrează în afara țării. Obiectivul este creșterea prudentă și sustenabilă. În ceea ce privește mediul economic intern și internațional, suntem precauți, pentru a fi pregătiți pentru orice context, creșterea economică este încă incertă în multe zone ale lumii, iar indicatorii macro sunt volatili.”
Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania
Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 2.145,9 milioane de lei (+35,7% față de semestrul I 2023), din care cel al băncii este de 1.810,1 milioane de lei (+42,6% față de primele șase luni din 2023). Veniturile operaționale ale Grupului BT au ajuns la 4,6 miliarde lei (+24,5% versus primul semestru al anului 2023).
Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au crescut până la 177,9 miliarde lei (+5,2% faţă de 31 decembrie 2023 și +16,2% față de 30 iunie 2023), iar creditele au ajuns la 78,8 miliarde lei (+4,3% faţă de 31 decembrie 2023).
A crescut cu 7,4% (peste 335,8 milioane de lei) contribuția subsidiarelor și participațiilor de capital la profitabilitatea Grupului BT, comparativ cu semestrul I 2023.
Soldul provizioanelor a ajuns la 4,5 miliarde lei, la nivel individual, cu o creștere de 4% față de 31 decembrie 2023, menținându-se ca și creștere în limitele evoluției creditelor.
Depozitele clienților Băncii Transilvania au ajuns la 139 miliarde lei (+3,4% față de finalul anului 2023. Persoanele fizice au economii de 90,6 miliarde lei la BT în creștere cu 5% față de decembrie 2023, iar persoanele juridice, de 48,4 miliarde lei. Raportul credite brute/depozite la nivel de bancă este de 57,3%.
Rata creditelor neperformante BT, conform indicatorului EBA, este de 2,10% la 30 iunie 2024. Cheltuielile nete cu ajustările de depreciere, pierderile așteptate pentru active și provizioane pentru alte riscuri și angajamente de creditare la nivel consolidat au crescut până la 55 milioane lei cu 15,6% mai mult decât în primul semestru al anului anterior, dar în continuare generând un cost al riscului de sub 1% (0,13%).
Eficiența operaţională a băncii a atins nivelul de 45,03%, indicator calculat cu un impact anualizat al contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare și la Fondul de Rezoluție.
Venitul net din dobânzi al băncii este cu 31,3% mai mare față de primul semestru din 2023. Venitul net din taxe și comisioane a crescut cu 15,4% față de aceeași perioadă a anului anterior, pe fondul creșterii activității BT. Venitul net din tranzacționare a atins 372 milioane lei la nivel individual cu 31,4% mai mult decât s-a înregistrat în prima jumătate a anului 2023.
Banca Transilvania a acordat acționarilor dividende în numerar de 1 miliard de lei din profitul anului 2023, cu un randament de aproape 4%, ca urmare a deciziei Adunării Generale a Acționarilor din aprilie 2024, hotărâre în urma căreia au beneficiat peste 55.000 de acționari.
Banca Transilvania a semnat în februarie 2024, cu OTP Group, acordul pentru cumpărarea subsidiarelor din România: OTP Bank România, OTP Leasing România, OTP Asset Management România, OTP Factoring România, OTP Consulting România, OTP Advisors România și Fundația OTP Bank România. La finalul lunii iulie 2024, având în vedere primirea aprobărilor din partea autorităților, Banca Transilvania a anunțat finalizarea achiziției. În prezent, are loc integrarea acestor subisidiare în Grupul Banca Transilvania, iar achiziția uneia dintre subsidiare, OTP Asset Management, este în etapa de aprobare de către autorități.
Grupul Banca Transilvania a ajuns, în mai 2024, la un acord pentru achiziția BRD Pensii, companie cu activitate în România, în domeniul pensiilor private obligatorii (Pilonul II) și al celor facultative (Pilonul III). Pentru achiziție este nevoie în România de aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz