Profit net de 236 mil. lei pentru OTP Bank România în primele nouă luni ale anului 2023
Reading Time: 3 minuteOTP Bank România a înregistrat un profit net consolidat de 236 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2023, potrivit raportului publicat de OTP Group.
Profitul operațional înregistrat în primele nouă luni ale anului 2023 a fost de 203 milioane de lei, în creștere cu 39% față de același interval al anului trecut, după o creștere cu 15% a venitului total, în timp ce venitul net din dobânzi a crescut cu 6% y-o-y, iar comisioanele nete au crescut cu 15%, în mare parte din zona comisioanelor din depozite și tranzacții. Cheltuielile de exploatare ale OTP Bank România au crescut cu 7% comparativ cu perioada similară din anul trecut, însă sub nivelul ridicat al inflației care s-a situat la o valoare de 2 cifre pâna în luna august 2023, cu presiune și asupra cheltuielilor salariale, compensată parțial de contribuția mai mică la Fondul de Garantare al Depozitlor.
„Marcăm o realizare importantă a băncii, cu un nivel record al profitabilității pentru al doilea trimestru consecutiv, o performanță financiară excelentă datorată orientării strategice pentru consolidarea afacerilor și nivelul de satisfacție al clienților. Noile dezvoltări și optimizările pe care le-am adus în zona operațională și de produs au susținut indicatorul de profit operațional, iar acesta este de fapt rezultatul proiectelor de investiții anterioare, a procesului de consolidare început anul acesta și a eforturilor unei echipe dedicate. Am reușit să obținem aceste rezultate în ciuda ușoarei contracții în zona de creditare, ceea ce indică abordarea prudentă și concentrarea pe menținerea unui portofoliu sănătos. În același timp, volumul depozitelor a cunoscut o creștere importantă, în special în sectorul de retail, ceea ce, în acest context macroeconomic, subliniază încrederea pe care clienții ne-o acordă ca partener financiar. Obiectivul nostru, pe măsură ce navigăm în complexitățile mediului economic actual, este să asigurăm poziția financiară solidă a băncii și să continuăm să oferim clienților noștri experiențe și servicii excelente.”
Gyula Fatér, CEO OTP Bank România
Veniturile nete din dobânzi ale OTP Bank România au crescut cu 6%, la un total de 513 milioane de lei. Venitul net din dobânzi în primele nouă luni a fost determinat de nivelul mediu mai ridicat al dobânzilor pentru creditele corporative și cele de retail, în timp ce volumul acestora a rămas stabil.
În trimestrul al treilea, costul riscului s-a ridicat la 26 milioane lei (2 miliarde HUF). Principalul motiv pentru apariția acestui cost de risc de credit este provizionul suplimentar pentru restructurarea unui împrumut sindicalizat al unui client corporate, a cărui expunere a fost reclasificată in Stadiul 3 din motive de precauție.
Volumul creditelor brute a scăzut cu 2% în primele nouă luni ale anului 2023 și cu 1% față de trimestrul precedent. Acest lucru a fost determinat în mare parte de cererea constantă de împrumuturi corporate, în timp ce zona de leasing a crescut cu 14%. În cadrul structurii creditelor, volumele de credite din stadiile 1+2 au scăzut cu 1% la nivel trimestrial, datorită diminuării creditării din zona retail, compensată parțial de creșterea volumelor de leasing.
Volumul depozitelor a crescut cu 4% comparativ cu trimestrul al doilea din 2023, după o creștere cu 7% a depozitelor retail, în timp ce depozitele corporate au rămas stabile. Comparând primele nouă luni din 2023 cu același interval al anului trecut, depozitele au crescut cu 11%, determinate de o creștere de 27% în segmentul retail. Raportul credite nete/depozite a scăzut la 109% (cu 18 pp mai mic comparativ cu sfarșitul anului 2022).
Ȋn conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins nivelul de 20 de miliarde de lei, în scădere cu 3% față de nivelul consemnat în luna septembrie 2022.
Rata de adecvare a capitalului băncii a atins nivelul de 21,31% (-22 bps de la an la an), impactată de scăderea ajustarilor tranzitorii aferente CET1.
În primele nouă luni ale acestui an, OTP Group a înregistrat un profit consolidat ajustat de 779 miliarde HUF (10.070 milioane de lei) în timp ce profitul consolidat a fost de 858 miliarde HUF (11.095 milioane de lei). Subsidiarele care au contribuit cel mai mult la acest volum sunt OTP Core din Ungaria (216 miliarde HUF/ 2.790 milioane de lei), DSK Bank din Bulgaria (151 miliarde HUF/ 1.955 milioane de lei), Slovenia (88 miliarde HUF/ 1.144 milioane de lei), Rusia (73 miliarde HUF / 939 milioane de lei), Ucraina (52 miliarde HUF/ 675 milioane de lei), Croația (45 miliarde HUF/ 587 milioane de lei), Serbia (50 miliarde HUF/ 653 milioane de lei), Muntenegru (17 miliarde HUF/ 220 milioane de lei), Albania (11 miliarde HUF/ 137 milioane de lei), Republica Moldova (12 miliarde HUF/ 152 milioane de lei) și subsidiara din Uzbekistan (0,2 miliarde HUF/ 3 milioane de lei).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz