Stiri

Profit în scădere cu 29% pentru grupul Mol

10 mai 2024 2 min

Profit în scădere cu 29% pentru grupul Mol

Reading Time: 2 minute

Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane de dolari, în scădere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rezultatele grupului au fost influenţate de taxele guvernamentale, schimbările din segmentul Downstream, efectele nefavorabile generate de preţul mai mic al gazelor în segmentul Upstream, dar şi de evoluţia favorabilă a dinamicii non-fuel în segmentul Consumer Services.

„În timp ce am gestionat provocările generate de mediul extern, am avut capacitatea de a genera rezultate solide. Stabilitatea noastră este cheia pentru a întări securitatea fluxului de aprovizionare în Europa Centrală şi de Est şi de a efectua investiţii strategice, aşa cum este şi complexul de polioli pe care îl vom inaugura în curând în urma unei investiţii de 1,3 miliarde de euro. În luna martie am prezentat o agendă ambiţioasă de investiţii care face parte din strategia noastră actualizată care are rolul de a creşte competitivitatea Mol, precum şi a industriei din ECE. În ciuda presiunii generate de politicile guvernamentale asupra performanţei noastre, ne menţinem angajamentul de a ne continua călătoria de tranziţie energetică şi de a creşte suveranitatea energetică pe viitor”, a afirmat Zsolt Hernadi, Chairman şi CEO al Grupului Mol.

Potrivit sursei citate, rezultatele din segmentul Downstream au fost susţinute atât de marjele din sectorul petrochimic, cât şi de cele din rafinare, dar vânzările mai mici din producţia proprie au influenţat performanţa.

„Măsurile guvernamentale suplimentare din Ungaria continuă să aibă un impact asupra rezultatelor, taxa pe bază de venituri, taxa Brent Ural şi taxa CO2 influenţând considerabil rezultatele trimestriale”, se mai spune în comunicat.

Totodată, segmentul Consumer Services a înregistrat o îmbunătăţire continuă a marjei din vânzarea produselor non-fuel (produse gastro, produse alimentare şi non-alimentare). De asemenea, şi câştigul din vânzarea unor staţii de carburanţi a contribuit la rezultatele din primul trimestru.

„În ciuda faptului că dimensiunea reţelei de staţii din Ungaria a scăzut din cauza unor acorduri anterioare de achiziţie, volumul vânzărilor de carburanţi a crescut cu 6% de la an la an, în timp ce marja unitară pentru carburanţi a scăzut cu 2% de la an la an”, se mai precizează în comunicat.

Costul de producţie la nivel de grup a rămas neschimbat de la an la an, în ciuda presiunilor inflaţioniste generale, datorită scăderii preţurilor la electricitate, a producţiei mai mari şi a orientării către active cu costuri mai mici.

„Serviciile de economie circulară au fost afectate de realizarea unor venituri mai mici decât cele estimate în urma aplicării responsabilităţii extinse a producătorilor (EPR). Sistemul de garanţie-returnare (DRS în Ungaria) este în funcţiune de la 1 ianuarie, cu aproximativ 2.400 de aparate automate de colectare instalate şi disponibile în puncte de retail de pe teritoriul Ungariei. Performanţele sectorului Gas Midstream au fost marcate de efectul combinat al unui mediu macroeconomic favorabil şi al schimbării cererii de servicii de transport regional”, susţin reprezentanţii grupului.

Grupul Mol este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru dinamică formată din 24.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie.

Array

Articole pe aceeași temă: