Profit din joacă
Reading Time: 4 minuteIntrarea Bittnet în acționariatul furnizorului de programe de training Equatorial l-a determinat pe Dan Berteanu să atace și piețele internaționale cu Virtual Runners, varianta îmbunătățită a platformei de învățare prin joc Equatorial Marathon.
Atunci când o companie precum Bittnet pune un pariu, sunt șanse extrem de mari ca acesta să fie unul câștigător. Prima companie din domeniul IT&C listată la Bursa de Valori București pe piața AeRO a anunțat de curând o investiție de 400.000 de euro pentru 25% din acționariatul firmei de training Equatorial. De ce ar apărea un furnizor de training pe radarul uneia dintre companiile cu cea mai rapidă creștere din România? Datorită lui Dan Berteanu și Dianei Rosetka, antreprenorii din spatele Equatorial, care în urmă cu câțiva ani au pornit o adevărată revoluție pe piața locală de training, cu ajutorul conceptului “game based learning” – învățarea prin joc. Aceasta presupune combinarea unor mecanici de joc cu științe cognitive și tehnologia informației. Pe scurt, soluția propusă de cei doi antreprenori este ca, în locul programelor clasice de training, unde cursanții învățau din prezentări lungi și obositoare, participanții să învețe cu ajutorul unor jocuri și aplicații.
Un astfel de exemplu dezvoltat de firma de training este OnPharma, o platformă dedicată farmaciștilor, care conține quizz‑uri prin care angajații din domeniul farmaceutic își pot testa și îmbunătăți cunoștințele. Jucătorii primesc puncte pe măsură ce răspund corect la întrebări, care sunt transformate ulterior în credite, recunoscute de Colegiul Farmaciștilor din România. La doar 18 luni de la lansare, aplicația are mai bine de 2.000 de utilizatori, adică este folosită de aproape 18% din farmaciștii din țară.
“Împreună cu Medicover, încercăm să acredităm aplicația și pentru medici, pentru că acolo este o altă populație, care are nevoie de genul acesta de educație”, spune Dan Berteanu, Managing Partner la firma de training Equatorial. “Suntem în discuții serioase cu o bancă și cu o firmă de asigurări, să apărem cu o astfel de aplicație pentru persoane fizice, în zona de educație financiară. Acolo va fi vorba deja despre zeci, poate sute de mii de oameni, pentru că vrem să educăm cumva zona aceasta. Noi, ca nație, suntem foarte slabi din punctul de vedere al educației financiare”, spune fondatorul Equatorial.
Un alt produs al furnizorului de training este Equatorial Marathon, prima platformă de învățare prin joc, care se adresează companiilor ce urmăresc să își dezvolte profesional angajații printr-o modalitate inovatoare. Acesta este practic un joc video despre o cursă de maraton, unde participanții trebuie să îndeplinească o serie de “provocări de alergare”, care sunt de fapt sarcini și activități din jobul de zi cu zi, prin care avansează în cursă. Jucătorii au la dispoziție o paletă largă de resurse, de la workshop-uri la cursuri online sau conținut video, care îi ajută să ducă la bun sfârșit provocările. Jocul s-a bucurat de un succes răsunător, motiv pentru care antreprenorul va lansa luna aceasta varianta 2.0 a jocului, care se va numi Virtual Runners și, față de ediția precedentă, jocul va avea mai multe funcționalități și îmbunătățiri.
Noua versiune este gândită ca joc pentru mobil, are multe mecanici de engagement, care să țină participanții în joc, iar dacă în primă fază va fi lansată versiunea B2B, pe agenda trainerului se va afla anul viitor și varianta B2C, unde jucătorii pot participa la procesul de învățare alături de alți angajați pasionați de acelați subiect, din companii din țară, dar și din străinătate. Împreună cu Bittnet, Equatorial își propune să accelereze internaționalizarea produsului și să înceapă licențierea produsului către alte companii mari de training din străinătate. “Transformăm asta în ceea ce se numește SaaS de învățare, fiindcă am construit în arhitectura jocului drepturi de administrare diferite. Practic, dacă găsim un partener în Franța, Germania sau SUA, noi putem să îl învățăm cum să vândă jocul, cum să facă design de joc, cum să implementeze jocul relativ ușor”, spune Dan Berteanu despre planurile pe care le are cu platforma.
Pentru Equatorial, prima și cea mai mare provocare este aceea de a crea o piață și, cu toate că cei doi antreprenori primesc de fiecare dată un feedback pozitiv, ciclul de vânzare este încă lung și se văd nevoiți să răspundă la multe îngrijorări și întrebări pe care le au clienții. O altă provocare pentru furnizorul de training este în strânsă legătură tocmai cu pionieratul, care, pe lângă beneficiile evidente, vine la pachet și cu unele dificultăți: ca deschizător de drumuri, lipsesc modelele și cei de la care antreprenorii pot învăța, fără să experimenteze și să învețe pe propria piele.
Înainte de a apuca drumul antreprenoriatului, Dan Berteanu a fost intraprenor la Achive Global, o firmă de training americană, și a ajutat la construcția de la zero a unui business regional, în Turcia, Serbia, Cehia și Slovacia. “Pe mine m-a ajutat extraordinar de mult genul acesta de învestire cu putere și încredere pentru că mi-au dat voie să fac asta și iar m-a ajutat extraordinar de mult să învăț pe banii lor, fiindcă eștiam că este un safety net acolo”, spune Dan Berteanu despre cum l-a ajutat experiența de intraprenor în antreprenoriat. “Faptul că am avut plasa asta de siguranță îți dă genul de libertate să creezi tot felul de lucruri care în mod normal, dacă nu ai experiență, nu ai încredere nebunească, pe banii tăi s-ar putea să nu te arunci”, adaugă Dan Berteanu.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz