Activele Raiffeisen Bank România au depășit 74,3 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024, în creștere cu 10% față de perioada similară a anului trecut.
Banca a înregistrat un profit de 1.265 milioane de lei, iar cheltuielile operaționale au crescut cu 12% față de anul anterior, cu investiții semnificative în formarea și retenția personalului precum și în extinderea echipei în domenii cheie și modernizarea infrastructurii.
”În primele 9 luni ale anului ne-am continuat misiunea de a susține clienții în construirea unui viitor financiar stabil, fie că este vorba despre produse de economisire, investiții, pensii sau asigurări. Numărul de clienți care au beneficiat de planificare financiară, simulată direct pe tabletă, a crescut de aproape 4 ori față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultate excelente avem și în zona de mobile banking. Am accelerat dezvoltarea unui ecosistem complex de servicii și produse complet digitalizate menite să le facă viața mai ușoară clienților noștri, iar numărul clienților înrolați 100% digital a crescut de 5 ori comparativ cu primele 3 trimestre anul trecut.”
Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank România
Soldul depozitelor a înregistrat o creștere de 8% față de perioada similară a anului anterior. Depozitele persoanelor fizice au crescut cu 11%, iar cele ale IMM-urilor cu 10%.
Soldul creditelor acordate clienților a crescut cu 3% față de anul anterior. Creditele pentru persoanele fizice au înregistrat o creștere de 2%, în special datorită cererii sporite pentru creditele de nevoi personale. În același timp, soldul creditelor pentru persoanele juridice a crescut cu 3%, fiind impulsionat atât de participarea băncii la programele guvernamentale IMM Invest și Invest EU, cât și de oferta standard de credite a băncii.
Pe segmentul Mid-Corporate, în primele trei trimestre ale anului, creșterea soldului de credite a fost de 13% comparativ cu același interval anul trecut.
Soldul total al creditelor acordate în segmentul IMM, în primele 9 luni ale anului curent, este cu 7% mai mare față de aceeași perioadă anul trecut. Volumele noi de credite IMM INVEST PLUS acordate în primele trimestre ale anului se ridică la 143 milioane de euro, în timp ce volumele de credite noi acordate în programul EIF Microfinanțare și Competitivitate pe segmentul IMM au ajuns la aproximativ 90 milioane de euro.
La finalul trimestrului 3, finanțările acordate prin intermediul programului destinat start-upurilor, factory by Raiffeisen Bank au depășit 30 milioane euro.
Creditarea prin intermediul canalelor digitale continuă să susțină creșterea portofoliului de credite acordate clienților IMM. Peste 1.100 de clienți Micro au beneficiat în acest an de acces simplu și rapid la credite în valoare de peste 20 milioane euro, fără documente suplimentare și drumuri la bancă.
Un alt pas către digitalizarea companiilor locale a fost prin implementarea soluției „3rd party integration”, care presupune integrarea soluției de RaiPOS cu aplicația de ticketing a clientului. Soluția reduce semnificativ timpul necesar pentru efectuarea tranzacțiilor.
Numărul de clienți care au beneficiat de planificare financiară în 2024, simulată direct pe tableta Raiffeisen Smart Finance, a crescut de peste 3,7 ori față de aceeași perioadă a anului trecut.
Procesul de subscriere pentru fondurile de investiții a fost digitalizat complet, oferindu-le clienților o experiență facilă, fie că este vorba despre produse de economisire sau investiții, iar clienții noi și cei care își transferă sau încasează salariul la Raiffeisen Bank beneficiază de dobânzi preferențiale la produsele de economisire.
Banca a extins și portofoliul de asigurări, printre principalele realizări numărându-se dublarea portofoliul de asigurări de viață atașate creditelor ipotecare.
În trimestrul al treilea al acestui an, cu peste 50% mai mulți clienți noi persoane fizice au ales Raiffeisen Bank, comparativ cu primele două trimestre din an.
În iulie, Raiffeisen Bank a lansat o soluție îmbunătățită a procesului de înrolare la distanță prin Smart Mobile, înrolarea și deschiderea pachetului de cont curent făcându-se în mai puțin de 8 minute, cu documentație semnată 100% digital. O dată cu această lansare, numărul de clienți achiziționați digital a crescut de 5 ori față de perioada similară anul trecut (trimestrul trei din 2023). Procesul poate fi utilizat și pentru a deservi 1:1 clienții care aleg varianta de înrolare asistată în agenții.
Peste 1,4 milioane de clienți se loghează lunar în aplicația lor Smart Mobile, iar aproximativ 80% dintre ei au cel puțin 5 logări în fiecare lună. În T3 2024, peste 70.000 clienți persoane fizice au ales să își actualizeze datele pe fluxul digital, în Smart Mobile.
Aplicația de loializare Smart Market a înregistrat la doi ani de la lansare peste 900.000 de utilizatori noi, dintre care 90.000 doar în ultimele 3 luni. Prin intermediul aplicației, clienții persoane fizice au fost recompensați în trimestrul 3 cu cashback și puncte în valoare de 130.000 euro și peste 450.000 vouchere de discount de la cei peste 150 comercianți parteneri.
Raiffeisen Private Banking a atins pragul de 1 miliard de euro în produse de investiții. Totodată, la începutul anului trecut, Direcția Raiffeisen Private Banking a preluat în coordonare, și activitatea segmentului de clienți Premium Invest, cu active personale în administrare de minim 60.000 euro. Aceștia au acces acum la servicii dedicate, un univers larg de produse financiare și un nivel ridicat de expertiză în investiții prin intermediul unei noi echipe de bancheri personali.
Valoarea totală a activelor administrate în cele două segmente de clienți, Private Banking și Premium Invest, a depășit 3,1 miliarde de euro în primele 9 luni ale anului.
Anul acesta, Direcția de Private Banking a Raiffeisen Bank România a adăugat în oferta investițională obligațiuni corporative denominate în dolari, precum și 2 fonduri de investiții internaționale axate pe sustenabilitate: Raiffeisen Smart Energy – fond de acțiuni denominat în euro, care investește la nivel global în acțiuni ale companiilor ce oferă soluții sau produse de energie inteligente pentru reducerea gazelor cu efect de seră sau în companii care au fost clasificate drept sustenabile și Raiffeisen Dollar-ShortTerm – fond de obligațiuni internaționale pe termen scurt-mediu, denominat în dolari.
Raiffeisen Private Banking a primit și anul acesta reconfirmarea statutului Romania’s Best International Private Bank la evenimentul Euromoney Global Private Banking Awards 2024.
Perioada ianuarie-septembrie 2024 a însemnat pentru Raiffeisen Leasing IFN SA o creștere cu 110% a volumelor noi de business față de aceeași perioadă a anului anterior. Principalele categorii de active finanțate care au contribuit la această creștere au fost atât cele destinate activităților din domeniul transportului intern și internațional, cât și vehiculele și echipamentele din categoria activelor “verzi”, confirmând preocuparea pentru acordarea de finanțări sustenabile. Totodată, rata creditelor neperformante rămâne la un nivel scăzut, ceea ce reflectă stabilitatea portofoliului de finanțări acordate.
Raiffeisen Leasing a înregistrat la finalul T3 din 2024 active totale de peste 385 milioane euro, iar portofoliul de finanțări acordate clienților a crescut cu 35% față de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2023.
SAI Raiffeisen Asset Management (RAM), compania specializată în administrarea fondurilor de investiții a grupului Raiffeisen în România, a depășit 1,06 miliarde euro în active totale aflate în administrare, din care Raiffeisen Romania Dividend, fond care investește preponderent în acțiuni locale, listate la Bursa de Valori București, a depășit 134 milioane de euro.
Raiffeisen Bank este bancă universală cu peste 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.800 de angajați în 284 de unități, 1.131 ATM-uri & MFM-uri și peste 27.800 POS-uri.
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…