Profit de aproape 5 ori mai mare pentru OMV Petrom în primul semestru
Reading Time: 5 minuteOMV Petrom a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net în creştere cu 374%, la 4,646 miliarde de lei, comparativ cu rezultatul net de 980 milioane lei consemnat în perioada similară a anului trecut, conform datelor financiare remise, joi, Bursei de Valori Bucureşti.
Valoarea veniturilor din vânzări consolidate s-a ridicat la 25,581 miliarde lei în prima jumătate a acestui an, în creştere cu 153% comparativ cu primul semestru din 2021, susţinută în principal de preţuri mai mari ale mărfurilor şi de volume mai mari aferente vânzărilor de produse petroliere şi electricitate.
Vânzările din segmentul Rafinare şi Marketing au reprezentat 55% din totalul vânzărilor consolidate, iar cele din segmentul Gaze şi Energie au reprezentat 44%. Vânzările din segmentul Explorare şi Producţie au reprezentat numai 0,1% după vânzarea filialelor din Kazahstan în T2/21.
Vânzările Downstream Oil au reprezentat 77% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările Downstream Gas au reprezentat 21%, iar cele din Upstream 1% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu catre terţi).
„Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost în sumă de 5.901 milioane lei, semnificativ mai mare comparativ cu valoarea de 1.504 milioane lei din 1-6/21 datorită contribuţiei mai mari a tuturor segmentelor de business, ca urmare a creşterii preţurilor din segmentul Explorare şi Producţie, a marjelor de rafinare semnificativ mai mari din segmentul Rafinare şi Marketing, precum şi a marjelor solide la gazele naturale din înmagazinare şi din tranzacţiile cu terţii în segmentul Gaze şi Energie. Rezultatul reflectă, de asemenea, achiziţii în creştere atât în ceea ce priveşte volumele, cât şi preţurile pentru toate produsele, şi o impozitare mai mare în Explorare şi Producţie”, se precizează în documentul citat.
Pe segmentul Explorare şi Producţie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 3 miliarde lei, faţă de 800 milioane lei în prima jumătate a anului trecut, determinat, în principal, de preţurile mai mari ale ţiţeiului şi gazelor naturale şi de cursul valutar favorabil (dolar mai puternic faţă de leu), parţial contrabalansate de impozitarea mai mare în explorare şi producţie şi de volumele mai mici de vânzări, se precizează în raportul grupului.
Producția a scăzut cu 11%
Producţia a scăzut cu 11%, la 121.000 bep/zi, în principal din cauza vânzărilor de active şi a declinului natural accentuat din zăcămintele principale. Costul de producţie a crescut uşor, la 12,6 dolari/bep, din cauza scăderii producţiei disponibile pentru vânzare şi a cheltuielilor crescute, parţial contrabalansate de cursul de schimb favorabil (dolar mai puternic faţă de leu) şi de impactul pozitiv din T2/22 al unui element de natură nerecurentă în legătură cu un control fiscal.
Pe segmentul Rafinare şi Marketing, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 1,8 miliarde lei (700 milioane în S1 2021) a fost generat ca urmare a marjei de rafinare îmbunătăţite, a creşterii cererii de combustibil în primul trimestru şi a performanţei bune de rafinare. Rata de utilizare a rafinăriei a fost 92%, comparativ cu 93% în perioada ianuarie – iunie a anului trecut, reflectând oprirea planificată din aprilie. Volumele vânzărilor cu amănuntul mai mari cu 5% au fost susţinute în principal de creşterea robustă a cererii în T1/22, în timp ce în T2/22 a fost consemnată o încetinire.
Pe sectorul Gaz şi Energie, OMV Petrom a obţinut, în primul semestru din acest an, un rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 1,5 miliarde lei, faţă de 200 milioane lei ăn perioada similară a anului trecut, reflectând performanţa îmbunătăţită atât a segmentului de gaze naturale, cât şi a celui de energie electrică.
Volumele de vânzări de gaze naturale au scăzut cu 7%, ca rezultat al volumelor mai mici de gaze din producţia proprie şi al scăderii cererii.
Producţia netă de energie electrică de 2,1 TWh vs 1,9 TWh a fost cea mai mare de până acum pentru un semestru I, chiar şi în contextul reviziei planificate pentru întreaga capacitate a centralei Brazi în luna martie 2022 şi pentru jumătate din capacitate în aprilie 2022.
La 30 iunie 2022, capitalurile proprii ale grupului au crescut la 36,908 miliarde lei, comparativ cu 34,214 miliarde lei la 31 decembrie 2021, în principal ca urmare a profitului net generat care a fost parţial contrabalansat de dividendele distribuite pentru anul financiar 2021. Indicatorul total capitaluri proprii la total active al Grupului a fost de 67% la 30 iunie 2022, uşor mai mic faţă de 68% la 31 decembrie 2021.
Datoriile totale la 30 iunie 2022 au crescut cu 2,585 miliarde lei comparativ cu 31 decembrie 2021.
Potrivit companiei, creşterea datoriilor pe termen scurt a fost generată în mare parte de datorii financiare mai mari în legătură cu instrumentele derivate, de datorii comerciale mai ridicate determinate de achiziţii mai mari, de provizioane mai ridicate şi de datorii mai mari cu impozitul pe profit. Această creştere a fost parţial compensată de scăderea datoriilor pe termen lung în principal ca urmare a revizuirii provizioanelor
privind obligaţiile cu dezafectarea şi restaurarea în mare parte ca o consecinţă a creşterii ratei nete de actualizare.
În primele şase luni ale acestui an, OMV Petrom a realizat investiţii de 1,389 miliarde lei, cu 15% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut, în principal direcţionate către investiţiile din Explorare şi Producţie în valoare de 1,022 miliarde lei. Investiţiile din Rafinare şi Marketing au
fost în valoare de 261 milioane lei, în timp ce investiţiile din Gaze şi Energie au fost de 92 milioane lei.
„În primele 6 luni ale acestui an, mediul de piaţă a fost fără precedent. În contextul conflictului Rusia-Ucraina, preţurile internaţionale şi regionale pentru principalele noastre produse au fost ridicate şi volatile şi au apărut dificultăţi de aprovizionare. Rezultatele noastre financiare pentru primul semestru din 2022 reflectă acest mediu de piaţă, cu un profit operaţional de 5,9 miliarde lei. Contribuţia la bugetul de stat a fost la un nivel record, de circa 10 miliarde de lei. Aceasta include taxe de circa 9 miliarde de lei, cu aproape 80% mai mari decât în primele 6 luni din 2021 şi dividende cumulate aferente anului 2021 de aproape 1 miliard de lei, o creştere mai mult decât dublă”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit acesteia, grupul s-a concentrat pe diversificarea surselor de aprovizionare, pentru a asigura continuitatea livrărilor, însă pentru a creşte producţia de gaze naturale este esenţială dezvoltarea resurselor din perimetrul Neptun Deep.
„În aceasta perioadă, capacităţile noastre interne de producţie au funcţionat într-un grad ridicat, inclusiv rafinăria Petrobrazi si centrala electrica de la Brazi, şi ne-am concentrat pe diversificarea surselor de aprovizionare, astfel încât să asiguram continuitatea livrărilor către clienţii noştri. Pentru a creşte producţiei de gaze naturale a României, este esenţial să dezvoltăm resursele de gaze din perimetrul Neptun Deep. Apreciem modificările aduse Legii Offshore, însă o serie de clarificări din partea autorităţilor sunt necesare. Dacă toate condiţiile prealabile sunt îndeplinite, decizia finală de investiţie este estimată pentru mijlocul anului 2023. În acest mediu foarte volatil, ne-am canalizat eforturile pentru a contribui la securitatea aprovizionării cu energie a României. Prin strategia noastră pentru 2030, propunem 11 miliarde de euro pentru a sprijini creşterea atât de necesară a ţării, bazată pe investiţii, şi transformarea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”, a subliniat Christina Verchere.
Grupul OMV Petrom avea 7.839 angajaţi la sfârşitul lunii iunie, în scădere cu 10% faţă de iunie 2021.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz