Finanțe Stiri

Profit de 25,6 mil. euro pentru Alpha Bank România în 2021

15 mart. 2022 2 min

Profit de 25,6 mil. euro pentru Alpha Bank România în 2021

Reading Time: 2 minute

Portofoliul de credite al Alpha Bank Romania s-a situat la peste 2,7 miliarde euro la finalul anului 2021, înregistrând o creștere de 3,3% față de anul precedent. Depozitele atrase de la clienți au depășit 2,68 miliarde euro.

Creșterea solidă a veniturilor din comisioane (peste 20% față de anul anterior) și o administrare eficientă a riscurilor au atenuat impactul negativ al ratelor de dobândă scăzute și au generat un profit înainte de impozitare de 25,6 milioane euro, o evoluție superioară celei anticipate pentru 2021.

Finanțarea economiei

Finanțările noi acordate persoanelor juridice au crescut cu 72% față de anul precedent. Volumul creditelor noi acordate companiilor mari a înregistrat un avans puternic dublându-se față de anul precedent în timp ce producția de credite destinate IMM-urilor a atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu.

În 2021, Alpha Bank a lansat o ofertă dedicată startup-urilor, venind în sprijinul antreprenorilor aflați la început de drum. Totodată, banca a semnat în trimestrul al treilea o convenție cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru accelerarea absorbției Fondurilor Europene alocate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2021 – 2022.

Creditarea persoanelor fizice

Creditele noi acordate persoanelor fizice au înregistrat un avans anual de 46%. Eforturile depuse pe segmentul creditelor ipotecare s-au concretizat în creșterea vânzărilor cu 33% față de anul precedent, în timp ce pe segmentul creditelor de consum, vânzările noi au înregistrat un avans de peste 80% față de 2020.

Inovație și transformare digitală

Alpha Bank Romania a continuat ritmul susținut de implementare a proiectelor de inovare și transformare digitală atât în ceea ce privește produsele și serviciile oferite clienților, cât și în zona de automatizare a proceselor.

În trimestrul patru au fost lansate primele servicii de Video Banking,r prin care cei interesați de creditele pentru construcția de locuințe sau de creditele auto pot programa o sesiune live cu experții băncii pentru a obține toate informațiile necesare despre produs, documentație, etape sau modul de derulare a creditului.

Banca și-a extins rețeaua de aparate multifuncționale (ATM 24/7 Banking) în vederea diversificării canalelor de acces la produsele și serviciile oferite în 100 de locații. Totodată, pentru a îmbunătăți asistența oferită și a satisface cererile clienților, a fost extins programul de lucru al Call Center-ului pentru a acoperi și zilele de sâmbătă.

Accentul pus în 2021 pe oferirea de noi soluții de plată inovatoare pentru comercianți atât pentru locațiile fizice, cât și în zona de eCommerce a adus rezultatele scontate, rulajul comercianților prin Alpha Bank Romania marcând un avans anual de 36%.

Alpha Bank Romania a contribuit și la consolidarea interdependenței dintre piața de capital și cea bancară, participând ca manager la emisiunea de obligațiuni în valoare de 40 de milioane euro a Libra Internet Bank.

Banca sprijină eforturile companiilor în tranziția către o economie verde atât cu produse de finanțare adecvate, cât și cu know-how și consultanță despre oportunitățile pe care le au în acest domeniu și pentru accelerarea procesului de absorbție a fondurilor europene puse la dispoziție în cadrul  Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) și a altor programe similare.

Pentru persoanele fizice, Alpha Bank Romania oferă condiții mai avantajoase de finanțare a locuințelor “verzi” și încurajează investițiile din domeniul eficienței energetice, fiind membru al Consiliului Român al Clădirilor Verzi (RoGBC), participant al programului european Energy Efficient Mortgages Initiative și prima bancă din România ce a aderat la schema de certificare Energy Efficient Mortgage Label.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: