PRO TV: rezultate financiare și de audiență
Reading Time: 3 minuteGrupul PRO TV (din care fac parte televiziunile PRO TV, PRO 2, PRO X, PRO GOLD, PRO CINEMA, MTV România și PRO TV Internațional), parte a Central European Media Enterprises LTD, și-a anunțat rezultatele financiare și de audiență pentru trimestrul al treilea și primele nouă luni ale anului 2017.
CME a obținut o creștere de 9,7% a venitului net, calculat la rate constante ale cursului de schimb valutar, ajungând la un venit net de aproximativ 128 milioane de dolari.
În trimestrul al treilea, grupul PRO TV a obținut venituri nete în valoare de aproximativ 40,5 milioane de dolari, reprezentând o creștere de 6,4% la o rată constantă a cursului de schimb valutar față de aceeași perioadă a anului 2016.
Audiențe
La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 – 49 de ani, grupul PRO TV a obținut pe durata întregii zile o medie de 4 puncte de rating și 27,2% share, în timp ce grupul clasat pe locul secund a avut o medie de 3 puncte de rating și 20,1% share. În prime time, grupul PRO TV a obținut o medie de 8,7 puncte de rating și 29,9% share, spre deosebire de grupul de pe locul al doilea, care a înregistrat 5,7 puncte de rating și 19,6% share.
În top 10 programe (potrivit Kantar Media România), difuzate de toate televiziunile din România, la nivelul publicului comercial, nouă sunt producții PRO TV, iar primele șase poziții sunt ocupate de programe difuzate la PRO TV: meciurile de fotbal din UEFA Champions League (medie de 12 puncte de rating și 34,4% share), emisiunea Visuri la cheie (medie de 11,8 puncte de rating și 32,3% share), serialul Las Fierbinți (medie de 11 puncte de rating și 32,2% share), meciurile de fotbal din UEFA Europa League (medie de 11 puncte de rating și 32,9% share), talent show-ul Vocea României (medie de 10,6 puncte de rating și 30,9% share) și reality show-ul Gospodar fără pereche (medie de 10,3 puncte de rating și 27,5% share).
“În grupul nostru, am lansat nu mai puțin de patru producții noi, iar pe majoritatea le-am lansat în luna septembrie. În acest context, suntem incredibil de mândri să vedem că PRO TV este singura televiziune din România care figurează în acest trimestru în top 10 programe cu o emisiune nouă, Gospodar fără pereche, lansată la mijlocul lunii septembrie”, a declarat Aleksandras Cesnavicius, CEO, PRO TV.
Rezultatele grupului PRO TV în primele nouă luni ale anului 2017
În perioada ianuarie-septembrie 2017, grupul PRO TV a obținut un venit net în valoare de aproximativ 128 milioane de dolari, reprezentând o creștere de 9,7% la o rată constantă a cursului de schimb valutar, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016.
În cele nouă luni, grupul PRO TV a obținut pe segmentul publicului comercial pe durata întregii zile o medie de 4,6 puncte de rating și 27,6% share, spre deosebire de grupul media de pe locul secund, care a înregistrat 3,4 puncte de rating și 20,4% share. În prime time, grupul PRO TV a avut o medie de 10,1 puncte de rating și 30,5% share, în timp ce grupul de pe locul al doilea a înregistrat doar 6,8 puncte de rating și 20,6% share. Astfel, cota de piață a grupului PRO TV din prime time pentru perioada ianuarie-septembrie 2017 a fost cu aproximativ 6% mai mare comparativ cu aceeași perioadă din 2016.
De la începutul anului și până la sfârșitul lui septembrie, în top 10 programe (potrivit Kantar Media România) difuzate de toate televiziunile din România, opt sunt producții PRO TV. Topul este condus de emisiunea Românii au talent (medie de 16,1 puncte de rating și 44,9% share), serialul Las Fierbinți (medie de 12 puncte de rating și 33 % share) și Visuri la cheie (medie de 11,8 puncte de rating și 32,3% share).
Prima ediție a noului sezon Vocea României a avut cele mai mari cifre de audiență din istoria show-ului în România (11,7 puncte de rating și 38,6% share).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz