Analize Marketing

Privește, ascultă, simte!

28 nov. 2016 6 min

Privește, ascultă, simte!

Reading Time: 6 minute
metaxa_120745-crop
Mike Horn

Noua campanie pentru Metaxa 12 Stele este o invitație la o călătorie senzorială împreună cu unul dintre cei mai mari exploratori ai timpurilor noastre, Mike Horn.

Când am aflat că voi avea ocazia să-l întâlnesc pe Costas Raptis, al cincilea Maestru Metaxa de la înființarea casei în 1888, cu prilejul lansării la Londra a campaniei globale pentru Metaxa 12 Stele, am tras pentru o clipă speranța că poate am norocul să aflu unul din secretele producerii faimoasei băuturi, mai ales știind că, în urmă cu câțiva ani, o jurnalistă din Germania a reușit să afle de folosirea petalelor de trandafir în procesul de producție. Odată ce l-am cunoscut, mi-a fost însă clar de la bun început că tainele Casei Metaxa sunt în siguranță. De peste 30 de ani protectorului prețioasei rețete, Constas Raptis discută despre orice cu excepția mixului de plante aromatice și flori care dau nota aparte a celebrei băuturi. Ce m-a impresionat însă cu adevărat din discuția avută cu el este calmul său de veritabil profesionist care nu vorbește doar despre talent și pasiune, de altfel două ingrediente absolut indispensabile într-o meserie ca a sa, ci mai ales despre știința din spatele artei. „Oamenii cred că unul ca mine, cu meseria asta, trebuie să fie un tip foarte talentat cu o capacitate extraordinară de a degusta. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa, nu este vorba doar de talent, ci și de foarte multă știință, de multe cunoștințe despre vinuri și despre cum acestea pot fi mixate. Este nevoie de foarte multă experiență și multă răbdare, nu este o meserie în care să-ți permiți să te grăbești“, explică Maestrul Raptis.

metaxa_the-legacy_hr
Costas Raptis

Nu se grăbește niciodată și știe că atin­gerea perfecțiunii necesită timp. Metaxa 12 Stele, băutură lansată în 2012, care acum are o nouă campanie globală de comunicare și un nou ambalaj, este realizată din cele mai nobile şi aromate vinuri de Muscat din Samos, îmbinate şi maturate, apoi combinate cu amestecuri de distilate de struguri, maturate în butoaie de stejar Limousin. Ulterior, este adăugat un buchet secret de plante mediteraneene şi petale de trandafir de mai. La final, se adaugă un amestec învechit de vinuri Muscat din Samos şi distilate maturate. Din tot acest proces, ce se întinde pe parcursul câtorva ani, rezultă o băutură cu note subtile de lemn de stejar, fructe și mirodenii. Pe măsură ce băutura stă în pahar, un alt buchet de arome se dezvăluie: flori uscate, plante aromate, cafea, ciocolată, toate îmbinându-se cu note de prune uscate şi coajă de portocală.

„Nu mă grăbesc niciodată. Ştiu că atingerea perfecţiunii necesită timp.“ –  Costas Raptis, Maestru Metaxa

Constantinos (Costas) Raptis s-a alăturat Casei Metaxa în 1985, direct de pe băncile Universității din Atena, cu diplomă în chimie și oenologie și cu o pasiune pentru vinuri. A devenit Maestru Metaxa în 1992 și de-a lungul anilor și-a pus amprenta pe un număr de creații ale Casei de Metaxa, inclusiv Metaxa 12 Stele. De câțiva ani, a început să pregătească următorul Maestru Metaxa, căruia îi va încredința secretele Casei.

Nu bei, explorezi!

Autenticitate, curaj și spirit de aventură, valorile cu care Casa Metaxa se identifică, cu greu își puteau găsi un echivalent mai potrivit în personalitatea unui om de excepție. Astfel, ambasadorul noii campanii Metaxa 12 Stele este Mike Horn, unul dintre cei mai mari exploratori ai timpurilor noastre. Născut în 1966, la Johannesburg, Africa de Sud, Mike Horn, din 1990 stabilit în Elveția, a avut de mic apetență pentru explorarea lucrurilor pe care viața le avea de oferit. Pe când avea 7 ani, i-a scris comandantului Cousteau, exploratorul oceanografic francez, cerându-i să-l îmbarce și pe el în expedițiile sale.

A devenit celebru în 2001, după ce a călătorit singur în jurul Ecuatorului fără transport motorizat. În 2004, a terminat o călătorie de 2 ani și 3 luni de unul singur, în jurul Cercului Polar, iar în 2006, împreună cu exploratorul norvegian Børge Ousland, a fost primul om care a călătorit până la Polul Nord iarna, fără câini sau transport motorizat, în beznă permanentă, pe durata nopţii polare. În 2007, împreună cu Jean Troillet, Fred Roux și Olivier Roduit, a atins vârfurile Gasherbrum 1 (8.035 m) și Gasherbrum 2 (8.068 m) fără oxigen. În 2007, împreună cu echipa sa, a lansat Tinerii Exploratori, program ce a constat în recrutarea și apoi invitarea tinerilor de pe mapamond să exploreze continentele și să călătorească pe ocean cu vasul de expediție Pangaea. Aproape 100 de tineri exploratori l-au acompaniat în 12 locuri din lume unde au implementat proiecte sociale și ecologice. În 2010, împreună cu ghidul montan elvețian, alpinistul Köbi Reichen, a atins vârful Broad Peak (8.047 m) din munții Karakorum din Pakistan, fără a folosi oxigen adițional. Apoi, în 2014, s-a întors în Himalaya și a atins vârful Makalu (8.463 m) fără oxigen adițional sau asistență. În mai 2015, a pornit într-o nouă expediție Driven To Explore cu ajutorul Mercedes-Benz. Plecând din Elveția, a condus prin 13 ţări pentru a ajunge în Pakistan, unde a încercat să atingă vârful K2 (8.611 m) din munții Karakorum. Anul acesta a pornit într-o nouă expediție, a doua sa călătorie a sa în jurul Pământului.

„Limitele pe care ţi le impui singur sunt doar la nivel mental; când crezi că le poţi depăşi, atunci imposibilul devine posibil.“ – Mike Horn, explorator

Campania, ce îl are ca ambasador pe Mike Horn, a fost creată și realizată de agenția Satisfaction din Bruxelles. John Israel, director de creație și fondator al agenției, explică faptul că Metaxa 12 Stele este o băutură atât de unică încât descope­rirea ei este ceea ce contează. Simți, privești, asculți. Nu bei Metaxa 12 Stele, o explorezi!“. Simplitatea mesajului este exprimată prin instrucțiunile lui Mike Horn de a savura Metaxa 12 Stele cu toate simțurile: „privește“, „ascultă“, „simte“. Campania propune o călătorie senzorială, iar execuţia creativă abordează contrastul dintre imagi­nile în alb şi negru, masculine, şi imaginea produsului, cu un colorit bogat.

Platforma online a campaniei este dontdrinkexplore.com, locul de unde începe călătoria virtuală în lumea Metaxa, cu posibilitatea de a se tranforma într-o expediție în lumea reală. Fanii Metaxa 12 Stele din mai multe țări europene au șansa să se înscrie în competiția ce prespune o călătorie spre o destinație necunoscută alături de Mike Horn, prin mai multe țări ale lumii, printre care: Australia, Noua Zeelandă, Japonia, India, Mongolia și Rusia.

metaxa_bottle_glass_sidePovestea curajului

Casa Metaxa a fost înființată în 1888 în Pireu de către Spyros Metaxa, un antreprenor care distribuia condimente, cafea și ciocolată și avea viziunea de a crea o băutură fină, așa cum nu se mai întâlnise până atunci. Caracterul său vizionar și aventuros l-a condus în explorarea Greciei și a darurilor oferite de natură, încercând variante și amestecuri diferite.

Încă din primul an, 1888, fiecare sticlă de Metaxa poartă emblema Războinicului din Sala­mina, un simbol al curajului, un tribut adus bătăliei de la Salamina (480 Î.Hr.), în care un grup mic de greci a învins puternica armată persană, sugerând că imposibilul se poate petrece, atunci când ai curaj.

mike_horn_3Mike Horn, omul pentru care curajul nu înseamnă să ignori frica, ci să o depășești

1995: A obținut recordul mondial la coborârea în cascadă, pe un hydrospeed.

1997: A traversat continentul sud-american în 6 luni, singur, pe un hydrospeed.

1999-2000: A întreprins o expediție de 16 luni pentru înconjurarea Ecuatorului mergând pe jos și navigând pe ambarcațiuni fără motor.

2002-2004: Expediție în jurul Pământului, pe circumferința Cercului Polar, de unul singur și fără transport motorizat.

African expedition.Climbin the Table mountain.2006: Expediție pe schiuri, fără câini sau transport motorizat, pe durata nopții polare, împreună cu exploratorul norvegian Børge Ousland. Prima expediție de noapte către Polul Nord din lume, pornind din Rusia.

2007: A ajuns la vârfurile Gasherbrum 1 (8.035 m) și Gasherbrum 2 (8.068 m) fără oxigen adițional.

2010: A atins al treilea vârf himalayan de 8.000 m, Broad Peak.

2014: A ajuns pe vârful Makalu (8.463 m) din Himalaya.

2016: Pornește în cea de-a doua călătorie în jurul Pământului.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: