Prin parteneriatul cu UiPath, Druid începe extinderea la nivel global
Reading Time: < 1 minutDruid, producătorul de asistenţi virtuali inteligenţi (chatboţi) pentru organizaţii de tip Enterprise, începe expansiunea internaţională pe pieţe din Europa, Middle East, Australasia şi Statele Unite, în urma semnării acordului global cu UiPath. Prin acest acord, UiPath vinde şi integrează global tehnologia conversaţională Druid în prima platformă de hiperautomatizare din lume.
“Suntem încă la început, şi deja numărul ridicat de demonstraţii a capabilităţii platformei Druid arată interesul general asupra tehnologiei pe care o construim, dar şi forţa unui partener global de talia UiPath” a spus Liviu Drăgan, CEO Druid. „O dată cu lansarea operaţiunilor în Statele Unite, în următoarele luni, mă aştept să consolidăm rapid structura internă şi să accelerăm expansiunea internaţională prin atragerea de noi runde de finanţare.”
Astfel, Druid a semnat un parteneriat cu Microelectronic Australia, companie care de peste 45 de ani oferă soluţii software şi servicii către segmentul bancar, retail şi guvernamental din Australia, Noua Zeelandă şi Pacificul de Sud. În Marea Britanie, Enterprise RPA, unul dintre principalii furnizori de automatizări complexe şi soluţii bazate pe inteligenţă artificială către clienţi din Europa, dar şi Tquila Automation, vor livra soluţiile Druid integrate cu procese automatizate prin roboţi UiPath. În Emiratele Arabe Unite, Kognetic va adopta tehnologia Druid integrată în proiectele de automatizare destinate proceselor specifice din Utilităţi, Retail, Asigurări şi Resurse Umane, în timp ce pe piaţa din US, Confiance Group va colabora cu Druid în adăugarea de abilităţi conversaţionale în proiectele proprii de automatizare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz