Stiri

Primul summit de sustenabilitate: Biz Sustainability Summit. Be the change!

23 mai 2023 10 min

Primul summit de sustenabilitate: Biz Sustainability Summit. Be the change!

Reading Time: 10 minute

Luna mai a adus în București primul summit de sustenabilitate, organizat de Biz. Pentru o zi, specialiști, antreprenori, activiști, reprezentanți ai companiilor preocupate de sustenabilitate și inovatorii din acest domeniu și-au dat întâlnire la Biz Sustainability Summit. Peste 350 de participanți s-au bucurat de informațiile oferite de cei peste 25 de speakeri care au urcat pe scena evenimentului. În pauzele dintre sesiuni au fost organizate 20 de activări creative de către companiile și organizațiile cu angajamente ferme și politici clare în domeniul sustenabilității.

Seria discuțiilor aplicate a fost deschisă de Lorand Arpad Fulop, Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care a vorbit despre rolul educației și conștientizării publicului în creșterea angajamentului pentru acțiuni de protecție a mediului și reducerea impactului asupra resurselor naturale.

 Rolul educației, dar și al implicării fiecăruia dintre noi, a fost subliniat și de Paula Herlo, recunoscută pentru activismul său și reportajele „România, Te Iubesc”, de la PRO TV.

„Ce rămâne după noi? În țara noastră auzim frecvent expresia e prost de bun. Această expresie se referă la acei oameni care continuă să ajute, chiar dacă poate nu primesc cu aceeași monedă înapoi, continuă să se implice, desi nu au parte de feedback-ul pe care și l-ar dori, continuă să construiască, desi mediul nu le este propice. Acești oameni sunt pentru noi inspirație. Sunt oamenii care lasă o urmă în urma lor. (…) Sunt acei oameni pe care îi căutăm pentru că sunt acea gură de aer de care avem nevoie. Sunt oameni care construiesc, care se luptă uneori cu morile de vânt, dar care nu se opresc. Sunt oameni-lecție, oameni de la care noi ne luăm inspirație și energie”, a punctat jurnalista înainte de a prezenta câteva exemple de implicare și modele de gândire sustenabilă, în special la nivel social.

Roxana Puia, Marketing Director Environ, a continuat explicând că pentru implicare este nevoie de o educare a publicului într-un limbaj accesibil, mai ales că multe comportamente sunt dictate și de legături emoționale.

„Când vine vorba despre modul în care gestionăm deșeurile de echipamente electrice și electronice mai sunt multe lucruri de pus la punct. Noi avem o legislație în domeniul acesta încă din 2007, de când am aderat la UE. Lucrurile au evoluat, dar suntem încă departe de a ne atinge obiectivele. Avem o țintă de 65% pe media vânzărilor de echipamente pe ultimii trei ani, iar un obiectiv realist la nivel national este undeva la 30-35%. Acest 65% este dificil de atins chiar și în statele europene care au performanțe în domeniul reciclării, au o cultură în sensul acesta, pentru că discutăm despre o lipstă de disponibilitate a deșeurilor pentru a fi colectate, dar și de un nivel de retenție destul de mare în casele oamenilor. Oamenii au început să afle că în mod clar acest tip de echipamente nu trebuie aruncat la groapa de gunoi, nu trebuie scos în stradă, dacă nu este anunțată o campanie de colectare specială, pentru că ele riscă să fie vandalizate. Partea mai puțin pozitivă este că s-au învățat să facă asta doar dacă sunt recompensați.Din păcate, am fost învățați să fim premiați pentru un tip de comportament care ar fi trebuit să fie până la urmă un semn de civilizație și educație. Ne așteptăm să primim aplauze, iar apauzele să fie sub formă de vouchere, de tickete, de campanii de buy-back, de produse la schimb, ori asta nu prea poate fi numită educație, cât timp este un gest condiționat de primirea unui premiu. Da, am aflat că nu trebuie să le aruncăm la gunoi, dar nu suntem încă dispuși să renunțăm la ele atunci când nu mai pot fi folosite”,  a subliniat Roxana Puia, Marketing Director Environ.

Dacă începutul primului summit de sustenabilitate a stat sub semnul educației, continuarea a oferit exemple practice de obiceiuri noi adoptate de români ca urmare a unor propuneri inovatoare din partea unor businessui sustenabile.

De exemplu, Flip.ro a început cu 3 fondatori, o primă rundă de finanțare de 120.000 de euro și a ajuns, în 2021, la peste 80 de colegi, o a treia rundă de finanțare de 1,5 milioane de euro, dar și vânzări doar de Black Friday de 1,5 milioane de euro. Peste 120.000 de cumpărători au achiziționat telefoane second-hand & recondiționate după ce „am reușit să educăm piața și să le explicpm oamenilor ce înseamnă că cumperi un telefon recondiționat”, după cum a explicat George Moroianu, Co-Owner Flip.ro.

„Da, e primul summit de sustenabilite. Vă spun de ce suntem noi aici. Ne plac aceste ocazii de a vorbi despre sustenabilitate cu cât mai mulți oameni. Sustenabilitatea este și există înainte să fie un buzz word, înainte să avem summituri și conferințe dedicate, căci, de fapt ce ne unește și ce ne face să mergem înainte este dorința să facem bine. Cred că dorința de a face bine o avem fiecare în noi, fie că lucrăm într-un ONG, o companie la stat sau oriunde altundeva sau suntem încă studenți. Am norocul să pot să fac asta alături de colegii mei și de compania pe care o reprezint și, da, a fost unul dintre motivele care m-a adus alături de ei și m-a făcut să rămân alături de echipa Coca-Cola”, a spus Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România.

De altfel, mulți dintre speakerii care au urcat pe scena Biz Sustainability Summit au subliniat că orientarea către sustenabilitate a companiilor a devenit un factor important în alegerile făcute de consumatori, dar și în retenția și motivarea propriilor echipe.

Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Societe Generale, a arătat că reprezentanții băncii iau în calcul azi criterii legate de sustenabilitate atunci când oferă finanțări sau selectează proiecte pe care să le susțină.

„Noi, la BRD, ne propunem să susținem acest trend mondial – ne dorim să fim alături de cei care-și doresc să lase ceva și copiilor noștri. Vrem să ne dezvoltăm, dar nu cu orice preț. Să mai rămână ceva și pentru cei care vin după noi”, a punctat Flavia Popa, la Biz Sustainability Summit, estența unei gândiri sustenabile.

Nu mai e timp și nu mai avem timp să vorbim despre strategii de sustenabilitate pentru că trăim altceva”

Mona Nicolici, activist, consultant în domeniul sustenabilității și realizator Misiunea Verde de la Europa FM, a spus de pe scenă că a trecut momentul unor planuri de sustenabilitate și chiar dacă țintele ambițioase din ele ar fi acum atinse ar putea să fie prea târziu.

„Dacă mâine toate companiile și-ar atinge toate țintele pe care și le-au pus în strategiile de sustenabilitate, tot nu mai e de ajuns! Nu mai e timp și nu mai avem timp să vorbim despre strategii de sustenabilitate pentru că trăim altceva! Am avut timp să facem asta!

Nu mai avem timp pentru că deja anul trecut temperatura medie globală a crescut cu 1,3 grade Celsius față de perioada pre-industrială. Nu mai e timp pentru că cercetătorii spun că totul se petrece cu o viteză mult mai mare decât și-au imaginat.

Nu mai e timp pentru că trăim fenomene meteo extreme în succesiune. Perioade mari de secetă urmate de perioade cu precipitații însemnate. Plouă într-un timp scurt, în două săptămâni cât în șapte luni, de exemplu. Vedeți ce s-a întâmplat în Italia.

Nu mai e timp pentru că în fiecare vară seceta severă usucă pământurile și seacă și rezervele de apă dulce. Trăim deja criza apei. Nu mai e timp pentru că agricultura e deja în pericol, pentru că pâmânturile sunt secate de pesticide aplicate excesiv, de seceta extremă, de lipsa polenizatorilor. Terenurile agricole dispar pentru că vrem mai multe cartiere rezidențiale. Și aici vorbim de hrana noastră de zi cu zi”, a punctat Mona Nicolici.

Pablo Vidarte, CEO & Founder Bioo, a vorbit despre inovațiile care modelează viitorul într-un mod sustenabil și despre revoluția bio-tech.

Fondată în 2015, Bioo este o companie axată pe transformarea biotehnologică prin tehnologii capabile să genereze electricitate din natură. În prezentarea lui, Pablo Vidarte a arătat cum tehnologia poate lucra cu natura pentru a îmbunătății calitatea vieții din clădiri și chiar orașe întregi.

Tehnologia are un rol important în sustenabilitate. Laura Ciocoiu, Country Manager SESDERMA, a arătat cu adoptarea de energie verde dar și integrarea nanotehnologiilor oferă procese și produse sustenabile.

Pentru reducerea risipei, Loredana Hatingher, Business Director la Mercury 360/Mantia, a oferit un exemplu cu care pot empatiza mulți proprietari de pisici. Cutiile de la mâncare nu sunt aruncate, ci se transformă în paturi confortabile pentru feline, pornind de la observația simplă că pisicile adoră să exploreze și să se asundă în cutiile de carton, atunci când apar în „radarul” lor.

Zoli Toth, muzician și activist, dar și realizator al celei mai vechi emisiuni dedicate mediului din FM-ul românesc, Ecofrecvența, difuzată de RFI, a vorbit despre cum schimbările necesită timp și implicare susținută, oferind drept exemplu Ora Pământului, o mișcare care a câștigat în timp popularitate și în România.

„Cred că se fac foarte multe lucruri care se fac bine în România. Cred că sunt generații noi care înțeleg mult mai bine mesajul, doar că acesta este transmis foarte greoi. Vorbim la aceste conferințe cu niște termini pe care, dacă i-am expune la Primăria din Tecuci, de exemplu, nu ne-ar înțelege nimeni. Avem un mare har în a folosi cuvinte, cum ar fi sustenabilitate, în loc să zici pe termen lung. Cred că lucrurile ar putea merge mai bine în momentul în care ne dăm seama că noi, cei de aici, suntem într-o bulă.Credem că toți gândesc ca noi, dar dacă vrem să schimbăm o mentalitate și o țară, atunci trebuie să coborâm puțin cu picioarele pe pământ și să mergem, cum fac antrenorii, la firul ierbii”, a ținut să sublinieze Zoli Toth.

Dezvoltarea durabilă a captat atenția celor peste 350 de participanți, care au înțeles cum au apăarut și cum se dezvoltă experții în acest domeniu. Stelian Matei, Consilier Superior în Departamentul Dezvoltare Durabilă, a vorbit respre rolul educației și conștientizării publicului în creșterea angajamentului pentru acțiuni de protecție a mediului și reducerea impactului asupra resurselor naturale.

”Suntem foarte conștienți că educația face diferența. O educație de calitate poate să ne ajute să facem un pas înainte pe piramida nevoilor. Este foarte clar că avem nevoie de educație”, a accentuat Stelian Matei.

Amalia Enache, prezentator Știrile PRO TV, a punctat, într-un dialog cu Marta Ușurelu, că de multe ori ideile preconcepute ne împiedică să facem alegeri mai bune pentru mediu sau să acceptăm că alții le fac. Ea a oferit propiul exemplu al unor haine pre-owned (second hand) pe care le poartă cu plăcere, dar pe care le adoptă și familia ei, într-o încercare de a reduce consumul.

Orice business trebuie să crească, să facă profit. Cum intră sustenabilitatea în această ecuație? – Aceasta a fost întrebarea de la care a pornit o dezbatere moderată de Toader Păun, la care au luat parte Teodora Mărăcineanu, Head of Marketing, Electrolux România,Răzvan Răduț, Country Sales Manager, Air France & KLM în România șiAlina Ștefan, Business Adviser e-Mobility Rentals.

„Sustenabilitate este un factor extrem de scump în această ecuație (…)Una dintre direcțiile de dezvoltare, de reducere a emisiilor de CO2 este reducerea folosirii carburanților fosili și adoptarea celor alternativi, de sinteză sau folosiți din reziduri agricole. Într-o acțiune foarte pragmatică, grupul Air France & KLM a zis că nu putem face asta singuri, trebuie împreună, cei care oferă serviciul și cei care-l primesc. Începând de anul trecut am introdus o taxă pentru achizionarea acestor combustibili sustenabili.O taxă modică, dar picăturile fac oceanul”, a mărturisit Răzvan Răduț, Country Sales Manager, Air France & KLM în România.

„Din punctul nostru de vedere, sustenabilitate înseamnă grija pentru viitorul generațiilor viitoare și totul se leagă. Atât profitabilitatea cât și șansa de a fi profitabili în viitor, amprenta de astăzi și soluțiile pe care le găsim și cum vor impacta ele mediul de business și viața de zi cu zi a cetățeanului”, a punctatAlina Ștefan, Business Adviser e-Mobility Rentals.

„Dincolo de produsele efective, în cazul electrocasnicelor, mare parte a consumului se întâmplă în timpul utilizării, pe durata de viață a produsului, și de aceea e foarte important să mergem să educăm consumatorul cum îl utilizează, să cunoască beneficiile și să aibă comportamente sustenabile. Noi desfășurăm diverse campanii de educare și de informare pentru ca oamenii să conștientizeze impactul pe care îl are utilizarea produselor”, a subliniat Teodora Mărăcineanu, Head of Marketing, Electrolux România.

Un mediu de afaceri sustenabil și implementarea principiilor ESG într-o companie încep cu fiecare dintre noi. Pe această idee a ținut să-și bazeze discursulRaluca Simiuc, Cofondatoare OTOTO, care a vorbit la Biz Sustainability Summit despre retailul sustenabil în România.

Daniela Dobre, CEO Green Environment Support, a oferit participanților și un model practic pentru pregătirea unui raport care vizează Protecția Mediului din ESG (environment, social and governance) și a aprofundat principiile care stau la baza unui raport de sustenabilitate.

Într-un dialog cu Marta Ușurelu, Ecaterina Colasîz,  designer KATERINI și  Andreea Sandu, Founder  Galateca, au vorbit despre cum arta poate avea un impact pozitiv și poate contribui la construcția unor obiceiuri sustenabile.  De exemplu, creatoarea brandului Katerini a realizat o colecție de accesorii din materiale reciclate – Silver Linining, dedicată sustenabilității și atitudinii responsabile față de mediul înconjurător.

Primul summit de sustenabilitate, organizat de Biz pe 22 mai, a adus la Grand Hotel Bucharest peste 350 de participanți, peste 25 de speakeri, 20 de activări creative pentru a pune în valoare initiative și companii sustenabile.

Biz Sustainability Summit este un eveniment Biz

Leading Partner: Lidl

Parteneri: BRD, Flip.ro, Rehau, Secom, Coca-Cola HBC România, Abund Berry, Environ, e-Mobility Rentals și Mantia.

Array

Articole pe aceeași temă: