Primul magazin online din România cu service pentru trotinete electrice
Reading Time: 2 minuteevoMAG investește 15.000 de euro într-un service pentru trotinete electrice și devine primul magazin online din România care oferă acest serviciu. Cea mai mare parte a investiției a mers către achiziția de echipamente specifice dotării service-ului. În funcție de complexitatea problemei, intervenția în service poate dura între 2 ore și 48 de ore și aceasta are loc după o programare prealabilă. Inițial are loc o discuție cu specialiștii evoMAG și, dacă situația impune, clientul aduce trotineta în service. Se evaluează apoi durata și costul intervenției.
Costul intervențiilor în service-ul evoMAG dedicat trotinetelor electrice variază între 10 lei și 150 de lei, în funcție de durata și gradul de complexitate al reparațiilor.
Deschiderea service-ului vine ca urmare a creșterii vânzărilor de trotinete electrice în România, dar și a cererii clienților pentru servicii de reparații
”Am văzut o efervescență în vânzările de trotinete electrice încă de la începutul anului trecut, iar în ultimele luni, odată cu regulile de distanțare socială, interesul pentru această categorie de produse a fost și mai mare. Fiind un mijloc de transport intuitiv, utilizatorii își pun trotineta în funcțiune imediat ce au achiziționat-o, fără o minimă documentare în privința utilizării corecte. Ca o consecință firească, și numărul de defecțiuni este mare, iar cererea pentru reparații rapide este pe măsură.”, spune Mihai Pătrașcu, CEO-ul evoMAG.
Service-ul dedicat de la evoMAG repară, lunar, în medie, 500 de trotinete, din orice model, de la toți producătorii existenți pe piața din România. În luna iunie s-a dublat numărul de intervenții față de luna anterioară.
Cele mai frecvente defecțiuni ale trotinetelor electrice apar, de regulă, după 3 – 6 luni de utilizare, ca urmare a folosirii necorespunzătoare a acestora, mai ales, pe fondul lipsei de cunoștințe a utilizatorilor în folosirea acestor tipuri de produse. Multe dintre defecțiunile care ajung în service ar putea fi evitate dacă utilizatorii ar parcurge manualul de instrucțiuni înainte să folosească trotinetele achiziționate.
Gropile din carosabil, coborârea și urcarea bordurilor și încărcarea deficitară a bateriilor trotinetelor cauzează cele mai multe defecțiuni. Astfel, cele mai frecvente intervenții în service sunt: repararea penelor de cauciuc, a frânelor, înlocuirea plăcuțelor de frână, a discurilor, a bateriilor, reglajele și verificarea produselor înainte de livrarea acestora.
Sfaturi utile pentru întreținerea trotinetelor electrice
- Faceți periodic revizia trotinetei. Este recomandată revizia trotinetei la aproximativ 6 luni sau la fiecare 500 de km parcurși. Astfel, eliminați riscul de accidente, conduceți în siguranță, puteți folosi trotineta oricând, cu eficiență maximă, economisiți bani cu eventualele reparații mai scumpe determinate de agravarea problemelor tehnice nedescoperite la timp.
- Verificați periodic ca toate șuruburile să fie strânse.
- Evitați pe cât posibil gropile din carosabil.
- Atenție mare la coborârea și la urcarea bordurilor – evitați lovirea/trântirea trotinetei.
- În cazul în care nu folosiți frecvent trotineta electrică, încărcați bateria acesteia cel puțin o oră la fiecare 3 luni.
- Respectați instrucțiunile de încărcare a bateriei specificate de fiecare producător în parte.
- Citiți cu atenție și respectați instrucțiunile de folosire a trotinetelor electrice.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz