BizRemote by certSIGN Companii Finanțe Stiri

Primul credit în cadrul programului IMM Invest România acordat de FNGCIMM și Banca Românească

5 mai 2020 3 min

Primul credit în cadrul programului IMM Invest România acordat de FNGCIMM și Banca Românească

Reading Time: 3 minute

FNGCIMM și Banca Românească anunță acordarea primului credit de investiții în valoare de 1.480.000 lei și prima linie de credit pentru finanțarea capitalului de lucru în valoare de 1.100.000 lei în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA, acordat companiei Rexton Grup din Ploiești, județ Prahova, care, în urma unor investiții în echipamente, va demara producția de măști, combinezoane de protectie și alte echipamente specializate, necesare în prevenția răspândirii COVID-19.

Banca Românească urmează să beneficieze de peste 340 milioane  lei din plafonul total al garanțiilor alocate de către Ministerul Finanțelor Publice pentru „Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA”, derulat prin intermediul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN).

Prin implicarea în acest program guvernamental, Banca Românească va putea oferi IMM-urilor posibilitatea de a accesa finanţări pentru proiecte de investiţii şi pentru capital de lucru cu o perioadă de creditare extinsă, fără comisioane aferente creditării, cu dobândă zero (în urma încasării ajutorului de stat) pe o perioadă determinată de timp şi cu posibilitatea prelungirii, în condiţiile unei structuri flexibile de garantare în completarea garanţiei de stat.

Programul prevede, de asemenea, că procentul de garantare a creditelor este de maxim 80% din valoarea acestora (putând urca până la 90% în cazul finanțărilor pentru capital de lucru), iar valoarea maximă a creditelor este de până la 10 milioane de RON pentru investiţii şi până la 5 milioane de RON pentru capital de lucru.

“Programul guvernamental IMM INVEST este cel mai amplu program de finanțare a companiilor mici și mijlocii derulat vreodata în România, în urma căruia estimăm că va fi susținut un număr de peste 40.000 de IMM -uri și vor fi salvate cel puțin 500.000 de locuri de muncă. România este singura țară din Uniunea Europeană care are aprobată schema de ajutor de stat cu garanții în nume și cont stat de până la 90%, iar dobânda, comisionul de risc și comisionul de garantare sunt 0. Astfel, prin IMM INVEST, în mai putin de 7 zile de la momentul depunerii cererii de finanțare, o companie poate obține cea mai rapidă finanțare garantată existentă pe piața financiară în acest moment.”, a spus Dumitru Nancu, Directorul General al FNGCIMM.

Potrivit lui Dumitru Nancu, în mai puțin de o săptămână de la deschiderea aplicației, un număr de 54.872 de cereri au fost analizate, dintr-un total de 67.433 solicitări înscrise în acest moment în aplicația www.imminvest.ro, iar un număr de 25.675 solicitări ale IMM -urilor au fost deja transmise la bănci pentru aprobarea acordului de finantare.

Reprezentanții băncii consideră că prin accesarea acestor fonduri puse la dispoziția companiilor locale de către statul român, acestea au posibilitatea de a-și continua sau chiar dezvolta activitatea, de a menține și crea noi locuri de muncă, și implicit, de a contribui la atenuarea efectelelor macro-economice negative ale pandemiei COVID-19.

“Avem doar un Plan A pentru fabrica noastră – mergem mai departe, ne adaptăm și nu ne oprim. Programul IMM INVEST ne ajută în egală măsură să creăm încă 15 locuri noi de muncă, să ne stabilim o tintă pentru cifra de afaceri din acest an la nivelul anului 2019 și să contribuim cu produse critice în lupta împotriva efectelor din planul sănătății publice a pandemiei cu COVID-19. Investițiile pe care le vom face vor fi direcționate spre utilaje moderne capabile să realizeze cusături fără ață – pe principiul încălzirii locale prin emitere de sunete de înaltă frecvență – și în echipamente moderne de croit cu laser. Nu în ultimul rând, linia de credit pentru finanțarea capitalului de lucru va asigura aprovizionarea cu materii prime necesare procesului de producție, plata salariilor și a taxelor”, a afirmat Victor Purțuc, Directorul General al Rexton Grup, cu ocazia semnării contractului cu Banca Românească.

Compania Rexton Grup a fost fondată în 2007, are ca obiect de activitate fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru femei și are în prezent 140 de angajați. Produsele fabricate în Ploiești ajung pe rafturile unor nume de marcă precum Next, Zadig & Voltaire, ASOS sau Mrs Selfridge.

Guvernul României a notificat Comisia Europeană în 19 martie 2020 și a primit aprobarea privind schema de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID – 19. A urmat aprobarea Ordonanței de urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, publicată în data de 21.03.2020. Ulterior au fost demarate de urgență toate măsurile legislative și administrative pentru ca acest IMM Invest România să poată fi implementat.

Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii IMM INVEST România beneficiază de fonduri de 3,3 miliarde de euro dedicată susținerii IMM-urilor.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: