Marketing Stiri

Primii speakeri confirmați la ”Creativity 4 Better” 2018

6 mart. 2018 3 min

Primii speakeri confirmați la ”Creativity 4 Better” 2018

Reading Time: 3 minute

Tim Kobe, Christina Keller, Sheree Atcheson, Jaime Mandelbaum, Eva și Marta Yarza sunt primii speakeri confirmați la ediția de anul acesta a ”Creativity 4 Better”.

IAA Global Conference 2018 Tim KobeTim Kobe este fondatorul și CEO-ul Eight Inc., companie leader în inovație și experiență de brand. Eight Inc realizează proiecte la intersecția multor discipline: strategie, arhitectură, expoziții, design interior, design de produs, comunicare și branding, iar printre clienții lor se numără Apple, Virgin Atlantic Airways, Nike, Coke, Knoll and Citibank. Compania a fost premiată la prestigioase festivaluri de arhitectură cât și de design și a reprezentat Statele Unite la Bienala de Arhitectură de la Veneția.

IAA Global Conference 2018 Christina KellerChristina Keller, Facebook & Instagram Creative Shop Leader Europe, gândește soluții creative în cadrul celor două platforme, pentru branduri și agenții. Backgroundul Christinei este în planning, pentru TBWA, Jung von Matt și DDB.

IAA Global Conference 2018 Sheree Atcheson

Sheree Atcheson este printre cele 35 cele mai influente femei din tehnologie, conform Computer Weekly. @nirushika are 26 de ani, este Consultant pe Tehnologie la Deloitte și caută adesea să coaguleze comunități și să crească industria tech cu ajutorul femeilor. De aceea a adus Women Who Code în Marea Britanie, o organizație care își propune să inspire și să susțină femeile să exceleze în această industrie. 

IAA Global Conference 2018 Jaime MandelbaumJaime Mandelbaum, Chief Creative Officer of Y&R Europe, este unul dintre cei mai premiați creativi la nivel global, la toate festivalurile industriei. A lucrat în toată lumea, pentru cele mai mari branduri, cum ar fi Adidas, Absolut Vodka, Bel, BBC, BMW, Chanel, Coca-Cola, Danone, Erste Bank, Forbes, Harley Davidson, ING, Lavazza, LG, Marks & Spencer, Nike, Playstation, Volvic și Vodafone. În prezent, supervizează produsele creative ale Y&R din toate birourile europene, și după doar un an în această funcție Y&R a fost numită agenția de rețea a anului în Europa la Cannes 2017.

IAA Global Conference 2018 The Yarza Twins

The Yarza Twins – Eva și Marta Yarza folosesc puterea geamănă pentru a realiza proiecte de design grafic, identități de brand, packaging. De origine spaniolă, cele două surori au studiat la Londra și după finalizarea masterului și-au despletit drumurile pentru o perioadă, Eva lucrând în New York la Sagmeister & Walsh, iar Marta este Art Director în Londra.  Au fost premiate pentru o mulțime de proiecte și incluse în topuri de cei mai buni tineri designeri (AIGA, Print Magazine, Adobe). Au lucrat pentru clienți globali cum ar fi Smirnoff, HP, Formula E, Universal Music Group,Viceland and Adobe.

Conferința Globală IAA Creativity 4Better va avea loc pe 2 – 3 octombrie 2018 în București.

Biletele la Creativity 4 Better 2018 vor fi puse în vânzare în următoarele săptămâni. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: