5.300 de prosumatori se pot apuca de montat panouri fotovoltaice prin Programul Casa Verde
Reading Time: 2 minuteAdministrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat 5.300 din peste 7.600 de dosare analizate pentru Programul Casa Verde, prin care beneficiarii pot să-și monteze sistemele fotovoltaice.
De la 1 ianuarie 2019, românii pot produce și injecta în rețea energia solară captată cu ajutorul unui sistem de panouri fotovoltaic. Cei care fac asta devin prosumatori (producători și consumatori de energie).
Lor li se adresează Ghidul Prosumatorului, o inițiativă energiaTa realizată cu sprijinul ENGIE România, care oferă informații utile pentru cei deciși să facă acest pas. Ghidul face parte din programul “energiaTa”, proiect educațional și de conștientizare lansat în urmă cu patru ani pentru a facilita crearea unei comunități de prosumatori în România.
AFM promite că va continua analiza dosarelor beneficiarilor într-un ritm accelerat, astfel încât toate cele 26.000 de dosare depuse să fie finalizate până la finalul lunii aprilie.
Solicitanții respinși pot contesta decizia, o singură dată, în termen de 5 zile de la publicarea listei. De asemenea AFM a anunțat că va mai realiza o sesiune de aplicații cu sumele deblocate după sesiunea de contestații, unde vor avea ocazia de a aplica atât cei respinși cât și noi solicitanți.
Pentru dosarele acceptate, urmează trei pași: obținerea Avizul Tehnic de Racordare (ATR) în termen de 90 de zile; semnarea contractului de finanțare nerambursabilă, care trebuie introdus de către instalator în aplicația informatică în termenul de 90 de zile de la aprobarea finanțării; implementarea proiectului în 8 luni de la semnare.
Pentru ultimul pas, beneficiarul merge la Distribuitor pentru a realiza racordarea și la Instalator pentru a monta și instala echipamentele. După ce sistemul este montat, instalat și racordat, beneficiarul obține Certificatul de Racordare, ce trebuie comunicat către AFM în termen de 8 luni. Ultima etapă este semnarea contractului de vânzare-cumpărare la Furnizor.
Detalii despre pașii de urmat și documentele necesare pot fi accesate pe site-ul energiata.org.
Foto: Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz