Primele trenuri cu hidrogen au trecut testele
Reading Time: 2 minuteFaza de funcționare de probă de un an și jumătate a primelor trenuri cu hidrogen s-a finalizat cu succes, iar acum se demarează următoarea fază.
Decizia de acum un an și jumătate a Germaniei de a adopta tehnologia cu hidrogen în domeniul feroviar s-a dovedit a fi una inspirată. După 530 de zile și peste 180.000 de kilometri, funcționarea de probă a primelor două trenuri cu hidrogen din lume a fost finalizată oficial cu succes. Două trenuri de pre-serie din gama Coradia iLint produsă de Alstom au funcționat cu pasageri încă din luna septembrie 2018.
Din anul 2022, în Germania, 14 trenuri din seria Coradia iLint vor înlocui unitățile multiple diesel existente. LNVG a fost prima companie care a crezut în alimentarea cu hidrogen, investind în aceasta prin comanda a 14 trenuri Coradia iLint și treizeci de ani de întreținere și alimentare. Acest proiect ilustrează importanța mobilității ecologice pentru statul Saxonia Inferioară. Ca unul din cei mai importanți producători de vehicule feroviare din Europa, Alstom va produce trenuri cu celule de combustie pentru LNVG și va fi responsabilă pentru întreținerea vehiculelor la punctul său de lucru din Salzgitter. Compania de gaz și inginerie Linde va construi și va opera o stație de alimentare cu hidrogen pentru trenurile de serie în apropierea gării Bremervoerde.
Trenul Coradia iLint dezvoltat de Alstom rămâne primul tren de pasageri alimentat cu hidrogen care se află în operare cu pasageri, la nivel mondial.
„Cele două trenuri de pre-serie Coradia iLint dezvoltate de noi au demonstrat în decursul ultimului an și jumătate faptul că tehnologia celulelor cu combustie poate fi utilizată cu succes în funcționarea zilnică cu pasageri. Acest fapt ne transformă într-o forță motrice importantă în domeniul mobilității durabile și fără emisii în transportul feroviar”, observă Jörg Nikutta, Director Executiv pentru Germania și Austria al Alstom Transport Deutschland GmbH. „De asemenea, am obținut date valoroase pentru dezvoltarea ulterioară a tehnologiei de propulsie în urma funcționării de probă a trenurilor cu celule de combustie”.
„Suntem mândri că am fost prima companie feroviară din lume căreia i s-a permis să opereze primele două trenuri cu hidrogen în rețeaua Weser-Elbe. Încă de la început, pasagerii noștri au fost foarte curioși cu privire la trenuri și la noua tehnologie de propulsie a acestora. În plus față de nivelul său foarte scăzut de zgomot, trenul cu hidrogen a reușit să câștige aprobarea datorită funcționării sale fără emisii, în special în perioadele de schimbare climatică. Funcționarea trenului iLint a reprezentant o motivație deosebită pentru conductorii trenurilor noastre”, a afirmat Andreas Wagner, directorul diviziei SPNV și semnatar autorizat al Eisenbahnen und Verkehrsbetriebe Elbe-Weser GmbH (evb).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz