Zilele de naştere dăruite pe Galantom au adus donaţii de peste 1,5 milioane de lei
Reading Time: 2 minuteGalantom, platforma de fundraising pentru organizații nonguvernamentale, anunţă depăşirea pragului de 1.000 de zile de naştere sărbătorite în cadrul campaniei Dăruieşte ziua ta. Până în prezent, donaţiile au trecut de 1,5 milioane de lei şi s-au îndreptat cu precădere către cauze sociale din sănătate, educaţie, drepturile omului în incluziune socială, mediu şi ajutor umanitar.
Campania Dăruiește ziua ta îi încurajează pe cei care îşi serbează ziua de naştere ca, în loc să primească un cadou clasic, să îi îndemne pe cei dragi din jurul lor să facă o donație pentru un proiect social susținut de ei.
Peste 150 de organizaţii non-guvernamentale au beneficiat de donaţii, printre cele mai active numărându-se Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei, cu peste 160 de pagini de fundraising şi 160.000 de lei colectaţi şi MagiCAMP cu peste 75 de pagini şi 127.000 lei.
Poveşti de succes pentru Dăruieşte Ziua ta sunt cele ale sutelor de persoane obişnuite, din toate domeniile de activitate, care şi-au mobilizat apropiaţii, pentru susţinerea unor cauze în care cred, reuşind să obţină chiar şi donaţii de 10.500 lei cu această ocazie.
Campania a înregistrat şi recorduri, ca de exemplu dr. Ioana Vârtosu, care a oferit această ocazie fundaţiei înfiinţată de ea, Şcoala Mamei Junior, primind cadouri în donaţii de peste 26.000 de lei, pentru achiziţia unui lift de bazin.
De asemenea, designerul Stephan Pelger şi-a dăruit ziua de naştere Organizaţiei Salvaţi Copiii, pentru care, online şi offline (printr-un bal de caritate), a primit donaţii de peste 25.000 de lei, pentru susţinerea tinerei Alexandra în visul ei de a deveni creatoare de modă.
De altfel, o serie de persoane publice şi-au oferit ziua în dar pe Galantom de-a lungul timpului, printre ele numărându-se INNA (beneficiar: HOSPICE Casa Speranţei), Dragoş Bucurenci (beneficiar: Hope and Homes for Children Romania), Victor Rebenciuc (beneficiar: HOSPICE Casa Sperantei), Lucian Mândruţă (beneficiar: Salvaţi Copiii), Alice Năstase Buciuta (beneficiar: Simona Catrina), Mădălina Ghenea (beneficiar: Darius, un baieţel bolnav de cancer), Melania Medeleanu (beneficiar: MagiCAMP), Valeria Racila van Groningen (beneficiar: Robert Cadar, prin People for Sport).
Toţi cei care accesează site-ul galantom.ro/daruiesteziuata în apropierea zilei lor de naştere pot alege o organizație și proiectul acesteia pe care doresc să îl susțină şi îşi pot crea o pagină personală de fundraising, pe care să o promoveze online și offline, şi prin intermediul căreia se pot colecta foarte ușor donații online, prin plata cu cardul.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz