Primăria Municipiului București a lansat a șasea emisiune de obligațiuni la BVB
Reading Time: 2 minutePrimăria Municipiului București a finalizat cu succes plasamentul privat al emisiunii de obligațiuni municipale în valoare nominală totală de 555 milioane RON, menit a refinanța emisiunea de obligațiuni a Municipiului București din anul 2015, având scadența în data de 4 mai 2022.
Obligațiunile emise de Municipiul București prin Primăria Municipiului București (PMB) au intrat astăzi la tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB). PMB a revenit la bursă cu a șasea emisiune de obligațiuni municipale, serie pe care a început-o în anul 2015.
În cadrul plasamentului privat, PMB a emis un număr de 55,500 de obligațiuni nominative, neconvertibile, negarantate, denominate în RON cu o valoare nominală unitară de 10,000 RON și cu o rată anuală a dobânzii de 7,33% pe an. Obligațiunile vor ajunge la scadență la data de 19 aprilie 2032 .
Nicușor Dan, Pimarul General al Municipiului București: „Mulțumesc investitorilor pentru încrederea acordată Primăriei Municipiului București, precum și partenerilor noștri care au facilitat această tranzacție, în condiții foarte bune. A fost un efort al colegilor din Primăria Capitalei, și rezultatul a fost pe măsură, refinanțarea la un cost foarte bun, a întregii emisiuni de obligațiuni a PMB. Ne arătăm deschiderea în diversificarea instrumentelor financiare pentru categorii variate de investitori interesați de pe platforma BVB. O mai bună diversificare a surselor de finanțare va garanta dezvoltarea de proiecte sustenabile pentru București”,
Radu Hanga, Președinte Bursa de Valori București: „Bursa de Valori București își reafirmă rolul esențial de finanțare a dezvoltării României, iar obligațiunile municipale reprezintă o modalitate eficientă pentru primării de a realiza proiecte de investiții cu resurse financiare de la investitorii din piața de capital. Ne bucură faptul că Primăria Municipiului București revine la bursă pentru a-și continua planurile de dezvoltare și îi asigurăm că au în Bursa de Valori București un partener de încredere pentru finanțarea proiectelor semnificative și pe viitor”.
„Investițiile durabile și sustenabile pot fi realizate de primăriile din România printr-un mix de finanțare care să permită punerea în practică a proiectelor complexe. Finanțarea prin Bursa de Valori București este în mod sigur o variantă viabilă pentru instituțiile locale de a obține acces rapid și eficient la capitalul de care au nevoie pentru a-și pune în aplicare planurile de dezvoltare”, Adrian Tănase, Director General BVB.
Bursa de Valori București a simplificat recent procesul de întocmire a documentației de admitere la tranzacționare pe piața reglementată a obligațiunilor municipale în conformitate cu legislația europeană, astfel că sunt așteptați tot mai mulți emitenți la listare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz