Primăria începe lucrările la linia de tramvai de pe bulevardul Vasile Milea
Reading Time: 3 minuteAu început lucrările de modernizare a liniei de tramvai amplasată pe bulveardul Vasile Milea din București. Pentru aceasta tramvaiele 1 și 10 vor circula pe un traseu modificat, iar liniile 11 și 35 de tramvai vor fi suspendate.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului București, este vorba despre tronsonul cuprins între bd. Timişoara şi accesul în benzinăria OMV dinspre Pasajul suprateran Basarab.
Primăria a predat, marţi, amplasamentul către S.C. Urban Profile Grele S.R.L., câştigătorul procedurii de achiziţie publică, urmând să emită şi ordinul de începere a lucrărilor.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, valoarea totală a lucrărilor fiind de 28.056.510,21 lei.
Potrivit PMB, în cadrul proiectului se vor executa următoarele lucrări: refacerea infrastructurii şi suprastructurii căii de rulare – înlocuire traverse, şine, prinderi, amortizoare de zgomote şi vibraţii, înlocuirea stâlpilor de susţinere a reţelei de contact, înlocuirea firelor de la reţeaua de contact, inclusiv elementele de susţinere, refacerea peroanelor de pe tronson cu respectarea standardelor şi normelor în vigoare, lucrări de reabilitare la pasajul subteran pietonal, lucrări la iluminatul public.
„Obiectivul general al proiectului este reducerea emisiilor de CO2 generate de transportul rutier motorizat cu 613 tone/an, îmbunătăţirea eficienţei transportului public de călători, a frecvenţei şi a timpilor de parcurs, precum şi a accesibilităţii”, se menţionează în comunicat.
Bucureștiul va primi tramvaie noi, fabricate la Arad
Bucureștiul va primi tramvaie noi fabricate la Arad, la fabrica de tramvaie Astra. Contractul a fost semnat de primarul general Nicușor Dan. Primele tramvaie sunt așteptate să ajungă în august 2022, iar valoarea contractului este de aproximativ 200 de milioane de euro.
Potrivit edilului, contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, adică în august 2022, urmând ca, începând de la acel moment, să fie furnizate câte patru tramvaie în fiecare lună.
Programul modificat al tramvaielor
Începând de marți, 25.05.2021, vor fi efectuate următoarele modificări:
Linia 1 va funcționa între terminalele „Romprim” și „Banu Manta”, în ambele sensuri, pe următorul traseu: Șos. Olteniței, Calea Văcărești, Șos. Mihai Bravu, Șos. Ștefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Șos. Nicolae Titulescu, Bd. Banu Manta.
Linia 10 va funcționa între terminalele „Romprim” și „Șura Mare”, pe traseul: Șos. Olteniței, Str. Șura Mare, cu întoarcere pe Șos. Giurgiului, Șos. Olteniței.
Linia 19 va funcționa pe traseul actual între „Complex Comercial Titan” și „Piața Eroii Revoluției”, apoi pe un traseu prelungit în ambele sensuri, pe Șos. Giurgiului, Str. Anghel Alexandru, Str. Zețarilor, până la capătul de linie „Zețarilor”.
Liniile 11 și 35 vor fi suspendate
Preluarea fluxurilor de călători de pe tronsonul respectiv va fi asigurată de autobuzele liniei navetă 610, care vor circula între terminalele „Banu Manta” și „Șura Mare”, pe următorul traseu: terminal „Șura Mare”, Șos. Giurgiului, Piața Eroii Revoluției, Șos. Viilor, Str. Dr. Constantin Istrati, Șos. Progresului, Str. Răzoare, Șos. Panduri, Bd. Geniului, Bd. Timișoara, Bd. General Vasile Milea, Șos. Orhideelor, Bd. Dinicu Golescu, Piața Gării de Nord, Calea Griviței, Bd. Nicolae Titulescu, Bd. Banu Manta, Str. Dr. Iacob Felix, Bd. Nicolae Titulescu (stația „Banu Manta”), cu întoarcere pe Bd. Nicolae Titulescu, Calea Griviței, Piața Gării de Nord, Bd. Dinicu Golescu, Șos. Orhideelor, Bd. General Vasile Milea, Bd. Timișoara, Șos. Progresului, Str. Dr. Constantin Istrati, Șos. Viilor, Piața Eroii Revoluției, Șos. Olteniței, terminal „Șura Mare”.
Autobuzele liniei navetă 610 vor efectua opriri astfel: în stația „Șura Mare” situată pe Șos. Giurgiului (comună cu cea a liniilor 173 și 323), în stațiile liniei 173 situate pe Șos. Viilor, în stația nou înființată „Dr. Constantin Istrati” amplasată pe Str. Constantin Istrati, după intersecția cu Șos. Viilor (pe sensul spre Șos. Progresului), în noile stații „Spătarul Preda”, „Calea Rahovei”, „Inox”, „Calea 13 Septembrie”, „Cartier Panduri” și „Piața Danny Huwe”, amplasate pe refugiile de tramvai de pe Șos. Progresului, pe sensul spre Bd. Timișoara, iar pe sensul spre „Șura Mare”, în stațiile „Calea 13 Septembrie” (amplasată după intersecția cu Calea 13 Septembrie), „Calea Rahovei” (amplasată după intersecția cu Calea Rahovei) și „Spătarul Preda” (amplasată după intersecția cu Str. Spătarul Preda), în stațiile liniilor 137 și 138 situate pe Bd. Timișoara, în stațiile liniei 105 situate pe Bd. General Vasile Milea, în stația nou înființată pe sensul spre Gara Basarab (la aproximativ 30 de metri după intersecția cu Bd. Timișoara), în stațiile liniei 105 (situate pe Șos. Orhideelor, Bd. Dinicu Golescu, Piața Gării de Nord, Calea Griviței), în stațiile liniei 282 (situate pe Șos. Nicolae Titulescu și pe Bd. Banu Manta), iar pe Șos. Nicolae Titulescu, în stațiile liniei 182 (pe tronsonul cuprins între Str. Dr. Iacob Felix și Bd. Banu Manta), precum și în stațiile de tramvai „Dr. Felix” și „Banu Manta”.
Foto: maps.google.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz