MarComm Digital Stiri

Prima platformă pentru comunitatea de analytics din România

4 oct. 2020 3 min

Prima platformă pentru comunitatea de analytics din România

Reading Time: 3 minute

Data Revolt Agency și MicroAnalytics lansează ReThinkAnalytics.ro, o serie de conferințe online cu insight-uri de la experți, pentru cei care vor să  profeseze în domeniul datelor și pentru oamenii de business care vor să exploreze abordarea de tip “data-driven”. Conferințele se vor ține deocamdată online, în comunitatea ReThinkAnalytics.ro, și primul eveniment are loc pe 15 octombrie.

Participarea este gratuită, cei interesați se pot înscrie pe ReThinkAnalytics.ro, pe Meetup.com sau pe Eventbrite.com.

Ce aduce nou Re:Think:Analytics?

În piața locală datele sunt încă un concept abstract care, deși e pe buzele tuturor, e prea puțin tratat dintr-o perspectivă practică, cu aplicabilitate directă în deciziile executive din mediul de afaceri. Cu atât mai mult cu cât contextul actual accelerează digitalizarea pentru business-uri, nevoia unei platforme care ajută cu noi întrebări și răspunsuri la provocări devine din ce în ce mai vizibilă.

Rethink KV Team Cosmin Landscape e1601807324124

“Care sunt facilitatorii maturității digitale a companiilor? Care sunt tehnologiile și acțiunile care definesc marketerii avansați? Ce înseamnă decizii luate pe date în cifre și creștere? Acestea sunt întrebările care ar trebui să țină ocupată agenda marketerilor, decidenților de business și profesioniștilor în date. De aceea, cu Re:Think:Analytics ne-am gândit să generăm un loc de discuții pentru întrebări de acest tip, o agendă comună a marketerilor și business-urilor viitorului,” declară Cosmin Nastasă, co-fondator al Data Revolt Agency

Re:Think:Analytics dezvoltă și o componentă editorială, cu invitați experți la nivel internațional care abordează subiecte de interes în zona data & analytics.

Printre liderii prezenți sub umbrela Re:Think:Analytics, se numără Jim Sterne, nume deja confirmat. Bogdan Zaharia, co-fondator @Data Revolt Agency, Robert Petrescu, analytical consultant @Google, Anett Numa, digital transformation adviser @E-Estonia și Claudiu Murariu, co-fondator & CEO @InnerTrends, vor fi și ei activi în comunitatea Re:Think:Analytics cu o serie de opinii și live talk-uri în cadrul întâlnirii online de pe 15 octombrie 2020.

Rethink KV Team Silviu Landscape e1601807383200

„Suntem într-un moment în care algoritmii ne influențează viața  într-un fel în care acum 20 de ani nu era nici măcar în imaginație. Dar 90% din algoritmii cu care interacționăm zilnic, de la search în Google până obișnuitele previziuni meteo, sunt dezvoltați de companii mari din SUA și China. Însă noi credem că aproape toate companiile au nevoie sa extragă valoare din date și că avem nevoie ca la nivel local să identificăm soluții la problemele de business, de la găsirea de tinere talente la identificarea de oportunități în strângerea și prelucrarea de date. ReThinkAnalytics.ro este un proiect creat pentru dezvoltarea unei comunități de analytics în România, conectată la vibe-ul global dar implicată în dezvoltarea de resurse și soluții aici în România. Ne propunem să aducem și companii în proiect și să fim un loc de întâlnire între oameni cu aceeași pasiune: data analytics”, spune Silviu Toma, Senior analytics leader & co-founder @MicroAnalytics.

Cele două companii care organizează această platformă sunt specializate în data marketing/performance marketing și data analytics management, având o experiență de peste 15 ani în digital, iar din echipa de organizare a noii serii de conferințe fac parte: Miruna Gheorghiță, Cosmin Nastasă, Silviu Toma, Răzvan Zlăvog și Bogdan Zaharia.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: