Companii Stiri

Prima operaţie intervenţională la inimă cu hologramă

13 iun. 2018 2 min

Prima operaţie intervenţională la inimă cu hologramă

Reading Time: 2 minute

Prima operaţie intervenţională la inimă cu hologramă din România a fost realizată de medicul primar Florina Pinte şi transmisă live pe internet, a fost realizată la la AngioLife (parte din MedLife).

operatie medlife e1528878977664Procedura intervenţională a avut ca scop tratarea unei malformaţii cardiace congenitale denumită Persistenţă de canal arterial (PDA) la o femeie de aproximativ 25 de ani.

PDA este o maladie care apare atunci când canalul arterial al unui nou-născut nu se închide după naştere, permiţând astfel sângelui să treacă din circulaţia sistemică în cea pulmonară. Pacienţii cu PDA medie sau mare pot prezenta simptome ce variază de la respiraţie grea la efort până la insuficienţă cardiacă.

Cei care au urmărit transmisiunea au putut vedea tot ce se întâmplă în sala de operații devenind, pentru un moment, parte din echipa medicală. Mai mult decât atât, în timpul intervenției, au putut ține în mâini holograma unei inimi umane, văzută cu ajutorul unei prisme. Întreaga experienţă este una inedită, menită să educe şi să informeze publicul, dar şi să strângă relaţia dintre oameni şi actul medical.

Pentru cei care nu au la îndemână o prismă, organizatorii au pregătit un tutorial https://www.youtube.com/watch?v=PkO7l070kSY

Dr. Florina Pinte, medic primar cardiologie intervenţională şi doctor în ştiinţe medicale, cea care a realizat operaţia în direct, a făcut peste 50.000 de proceduri diagnostice (coronarografii, cateterisme cardiace în malformaţii congenitale de cord şi boli valvulare, arteriografii carotidiene, renale şi periferice ale membrelor inferioare şi superioare), precum şi numeroase proceduri intervenţionale de tratament.

operatie medlife2

Intervenţia de la AngioLife (parte din MedLife) a fost comentată în direct de specialişti, care au detaliat ce se întâmplă în sala de intervenţii. Astfel, pacienţii pot înţelege mult mai bine ce se întâmplă în spatele uşilor sălii de operaţii şi se pot familiariza cu strategia medicală abordată de către medici în astfel de cazuri. În plus, rezidenţii, dar şi medicii specialişti care nu au acces la astfel de intervenţii pot urmări şi învăţa noi tehnici operatorii.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: