Prima misiune economică a CONAF în Cipru
Reading Time: 3 minuteDelegația Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a efectuat prima misiune economică în străinătate, în Republica Cipru, în perioada 14-15 septembrie, cu scopul de a promova antreprenoriatul feminin, mediul investițional românesc și de a contribui la dezvoltarea cooperării economice și comerciale dintre România și Republica Cipru.
În cadrul întrevederii delegației CONAF cu doamna Natasa Pilides, ministrul Energiei, Comerțului și Industriei, doamna Panayiota Patsali, directorul trade service și domnul Marios Panayides, secretarul permanent, a fost agreată negocierea și semnarea, până în luna noiembrie a acestui an, a unui Memorandum de Cooperare care să creeze bazele pentru consolidarea cooperării economice și comerciale în domenii de interes comun cu accent asupra intensificării schimburilor și sporirea investițiilor între cele două state.
Președintele CONAF, Cristina Chiriac, a declarat: “Avem în vedere necesitatea intensificării relațiilor bilaterale, economice și comerciale între cele doua state, având în vedere că Republica Cipru reprezintă a al 4-lea investitor în țara noastră. Am identificat domenii economice de interes comun care pot stimula creșterea investițiilor dar și schimbul de expertiză și experientă profesională în domenii cheie de dezvoltare economică viitoare. Relațiile româno-cipriote sunt foarte bune, potențate de colaborarea în cadrul UE, de cooperarea economică, precum şi de existența unei numeroase comunități românești în Republica Cipru”.
Misiunea economică, prima de această anvergură a CONAF, a fost realizată cu sprijinul Excelenței Sale, Dan Mihalache, ambasadorul României în Republica Cipru și al doamnei Lavinia Ochea, prim-colaboratorul Misiunii Diplomatice. Programul de acțiuni a cuprins întrevederi cu ministrul Energiei, Comerțului și Industriei, doamna Natasa Pilides, cu secretarul permanent/ministru adjunct al afacerilor externe, domnul Kornelios Korneliou și cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Turismului al Republicii Cipru. De asemenea, delegația a participat la o masă rotundă cu doamna Mary Papadopulou, președintele Organizației BPW Cyprus (Federation of Business Professional Women Cyprus), instituție omoloagă a CONAF. Programul delegației a cuprins și o vizită documentară la fabrica Alambra, cea mai mare fabrică producătoare de brânză halloumi, care deține 35% din piață.
Ambasadorul României în Cipru, Excelența Sa, domnul Dan Mihalache, a declarat: “Am fost bucuros să primesc în Republica Cipru delegația CONAF condusă de Dr.Ec. Cristina Chiriac, în cadrul primei misiuni economice a Confederației în străinătate. Am avut discuții extinse cu Ministrul Energiei, Comerțului și Industriei al Republicii Cipru, precum și la Ministerele Turismului și Afacerilor Externe despre identificarea de noi oportunități de consolidare a cooperării economice și comerciale dintre România și Republica Cipru, cu accent asupra antreprenoriatului feminin. România se clasează în top 10 la nivel mondial cu cel mai ridicat procent al afacerilor deținute de femei, conform studiului anual efectuat de Mastercard Index of Women Entrepreneurs”.
Delegația a purtat discuții extinse cu reprezentatul special al Ministrului Afacerilor Externe pentru probleme legate de egalitatea de gen și egalitatea de șanse, având în vedere prioritizarea în strategia de politică externă a Ciprului a acestei problematici și proiectele desfășurate de către Republica Cipru în implementarea Rezoluției CS ONU 1325 pentru Femei, Pace și Securitate. De asemenea, cu Ministrul Turismului discuțiile s-au axat pe strategia de dezvoltare în domeniu, proiecte implementate și stimularea turismului local în perioada pandemică, ca model de bune practice pentru România. Guvernul Republicii Cipru a finanțat începând cu luna mai 2021 un program prin care 35% din costul cazării hoteliere pentru cetățenii ciprioți este suportat de stat ca măsura de stimulare e sectorului.
Delegatia CONAF a cuprins reprezentanți din domenii precum industria turismului, industria textilă, educație și activități socio-educative, industria de beauty, servicii profesionale de curățenie, consultanță și protecția datelor, acoperind o mare parte din regiunile tarii, respectiv București, Brăila, Botoșani, Cluj, Bacău.
În anul 2019, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) împreună cu Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) lansau unul dintre cele mai ample proiecte de anvergura, „Pactul pentru Muncă”, ce a dezbătut problematica deficitului forței de muncă.
Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF este singura confederație care susține și promovează antreprenoriatul feminin și care are ca obiectiv apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice și culturale ale femeilor de afaceri în relaţiile cu autoritățile publice şi dezvoltarea unor relaţii de afaceri.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz