Creativitate Stiri Tech

Prima expoziție de artă în AR dedicată 100% jocurilor video are loc la RADAR 2021

7 iun. 2021 2 min

Prima expoziție de artă în AR dedicată 100% jocurilor video are loc la RADAR 2021

Reading Time: 2 minute

Arden, asociația care și-a propus să promoveze programele dedicate comunităților creative, industria autohtonă dezvoltatoare de jocuri video și să sprijine grupurile sociale vulnerabile, organizează prima expoziție interactivă în AR dedicată în întregime artei din jocurile video. Proiectul realizat cu suportul studioului românesc de game development Amber va avea loc în cadrul RADAR 2021. În cadrul expoziției temporare de new media art vor fi prezentate proiecte și experiențe care îmbină arta cu tehnologiile emergente și prezintă proiecte de game art, video-mapping, realitate augmentată, inteligență artificială, instalații interactive, sound design, robotică.  

În perioada 10-13 iunie, la Romaero, vizitatorii care vor trece pe la spațiul expozițional susținut de Arden vor putea admira creații artistice din jocurile video dezvoltate de Amber în ultimii ani. Soclurile goale pentru ochiul liber vor fi transformate cu ajutorul aplicației de AR (realitate augmentată) instalată pe tabletele de la fața locului. Acesta va reda în 3D scene din Link Twin, Rumble Heroes, PositronX și un proiect surpriză.

Rumble Heroes scaled

“În ultimii ani s-a accentuat tranziția jocurilor video în produse mainstream, gaming-ul depășind în Vest valoarea combinată a industriei de film și cea a muzicii. Mai mult, jocurile video au început să fie văzute ca produse artistice, publicul fiind în egală măsură interesat de povestea captivantă, de mecanicile de joc, dar și de aspectul vizual original și cât mai spectaculos. Arden vine în întâmpinarea acestui curent și prezintă, în premieră, o expoziție în AR construită în jurul artei din jocurile video realizate de studioul românesc, Amber. Astfel, aportul creativ și de dezvoltare pe care îl are industria jocurilor video indie la nivel local și internațional este adus în prim plan pentru toți vizitatorii expoziției”, a declarat Andra Beldean, Program Director al Arden.

În cadrul expoziției organizate de Arden la RADAR, vizitatorii vor putea experimenta reprezentări în 3D a șase dintre creațiile artiștilor români, opere provenite din cele mai populare jocuri dezvoltate de Amber, prin intermediul unei aplicații dedicate disponibilă pe tabletele de la fața locului. Ca surpriză, aceștia vor avea un prim contact și cu un personaj inedit, o avanpremieră a unui proiect avangardist, parte a planurilor studioului de a schimba modul în care interacționează cu publicul său. 

Proiectul Arden face parte atât din secțiunea de Game Art, cât și din traseul RADAR Kids. Acesta din urmă este un circuit special creat pentru cei mici, care îmbină arta și tehnologia într-o manieră educațională și promovează competențele digitale în domeniul artistic și cultural.

Prin intermediul celor 12 instalații, copiii de toate vârstele vor redescoperi tehnologia ca mediu de creație prin care pot fi dezvoltate lumi și personaje din gaming, dar și instalații de artă sau proiecte digitale multidisciplinare.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: