Prima expoziție 3D din România care explorează universul virusurilor, lansată la Art Safari
Reading Time: 4 minuteCoaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) și MSD România anunță deschiderea expoziției “Atlasul Virusurilor”, o transpunere în format 3D aflată la intersecția dintre arta vizuală și știință, care permite explorarea fascinantei lumi a virusurilor.
Entități inaccesibile ochiului uman, dar care pot prezenta un risc important pentru sănătatea publică. Deschisă în cadrul muzeului temporar Art Safari, expoziția își propune să ofere publicului larg o serie de informații cu privire la caracteristicile și efectele unui număr de virusuri importante din perspectiva sănătății publice – SARS-CoV-2, Ebola, HIV, HPV, virusul urlian (oreionului), virusul rujeolic, rubeolic și cel al variolei maimuței – precum și la progresul realizat în prevenția și tratarea afecțiunilor cauzate de acestea.
În evoluția sa, specia umană a contat pe simbioza cu o varietate de entități microscopice, inclusiv virusuri, prezente din abundență în ecosistemul complex cunoscut sub numele de miocrobiom uman, însă doar evoluția recentă a științei a permis aprofundarea cunoașterii asupra acestui fascinant univers invizibil. Globalizarea, agricultura intensivă și urbanizarea rapidă au afectat atât mediul înconjurător, cât și microbiomul, contribuind la răspândirea mai rapidă a unor agenți patogeni prin transmiterea de la om la om, precum și la apariţia unor noi boli virale cu transmitere de la animal la om (zoonoze). De altfel, toate pandemiile au fost zoonoze la origine, iar specialiștii estimează că în prezent sunt peste 800.000 de astfel de virusuri încă „nedescoperite” care ar putea infecta și oamenii.
“Pandemia COVID-19 este încă un semnal de alarmă în ceea ce privește faptul că bolile infecțioase pot reprezenta o amenințare asupra sănătății la nivel global. În ultimii 30 de ani, au apărut peste 30 de boli infecțioase noi și ne confruntăm și cu (re)-apariția unor afecțiuni virale grave, care se extind ca incidență sau arie geografică. Educația în domeniul sănătății este esențială în acest context, iar expoziția Atlasul Virusurilor reprezintă o contribuție importantă la contrucția unei noi rutine de sănătate care să ne ajute să limităm impactul bolilor infecțioase și al afecțiunilor oncologice care au drept cauze agenți patogeni precum virusurile”, afirmă dr. Adrian Marinescu, medic infecționist.
Acest demers inovator de popularizare a informației științifice din domeniul medical constituie o premieră la nivel național și este rezultatul de succes al parteneriatului cu asociații profesionale și asociații de pacienți reputabile, anume cu Alianța Pacienților Cronici din România (APCR), Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA, Societatea Națională de Medicina Familiei, Societatea Naționala Română de Boli Infecțioase și Societatea Româna de Boli Tropicale și Medicina Călătoriei.
Nouă realitate
În contextul în care pandemia COVID-19 continuă să aibă un impact negativ asupra sănătății populației la nivel global, a speranței de viață și speranței de viață sănătoasă, este important să creștem nivelul de educație în domeniul sănătății (literație în sănătate) inclusiv prin mijloace noi și atractive de comunicare a informației.
“În cazul Covid-19, o nouă rutină înseamnă un comportament pro-activ în toate etapele successive ce pot contribui la protejarea individului împotriva bolii: măsuri individuale de protecție/prevenție, prezentarea precoce la medic și testarea la apariția primelor simptome. Pentru ca acestă rutină să dea rezultatele așteptate sunt imperios necesare recunoașterea simptomelor de debut ale COVID-19, contactarea medicului de familie și confirmarea infecției prin testare cât mai precoce, precum și prezentarea în timp util la Centrele de Evaluare Covid-19 pentru ca, în funcție profilul individual de risc al pacientului, acesta să beneficieze de tratamentul potrivit”, spune Radu Gănescu, președintele COPAC.
Educația pentru sănătate contribuie la conturarea unor comportamente sănătoase
Necesitatea educației în domeniul sănătății este susținută de numeroase studii care au arătat că nivelul de literație în sănătate contribuie la adoptarea și practicarea sistematica a unor comportamente sănătoase, precum și potențarea capacității individului, fie el sanatos, fie el bolnav, de a-și gestiona eficace nevoile legate de sănătate.
Cercetatorii au arătat că un nivel neadecvat de literație în sănătate este asociat cu o mai slabă accesare/utilizare a serviciilor preventive, aderența mai scăzută la tratamentele prescrise și recomandările medicului, un consum mai mare, dar teoretic evitabil, de servicii medicale mai costisitoare, rezultate mai slabe în îmbunătățirea sau prezervarea stării de sănătate și chiar o rată mai ridicată a mortalității.
“Atlasul Virusurilor răspunde unor nevoi de furnizare a informației medicale și educare în domeniul sănătății, devenite cu atât mai evidente în context pandemic. Este nevoie să susținem, în continuare, o abordare preventivă la nivel de sănătate publică și comportamente mai sănătoase în rândul populației, o abordare preventivă la nivel de sănătate publică, să imprimăm comportamente mai sănătoase, practic o nouă rutină de sănătate aliniată la noua realitate în care ne aflăm, guvernată înca de povara bolii COVID-19 și de temerea resurgenței altor boli infecțioase. Bolile infecțioase emergente sau re-emergente, inclusiv zoonozele, pot constitui amenințări la adresa sănătății globale ce nu trebuie trecute cu vederea. Din fericire pot fi gestionate prin eforturi conjugate folosindu-ne de toate opțiunile eficace pe care le avem la îndemână, inclusiv vaccinare și accesul la soluțiile terapeutice disponibile”, afirmă Ana Dodea, Policy & Market Acces Manager, MSD România.
Reunind reprezentări vizuale spectaculoase a opt virusuri – SARS-CoV-2, Ebola, HIV, HPV, a virusului urlian (oreionului), virusului rujeolic, rubeolic și virusului variolei maimuței – realizate cu ajutorul tehnicilor de video mapping, expoziția “Atlasul Virusurilor” va fi deschisă pentru vizitare publicului în cadrul Art Safari în perioada perioada 20 octombrie – 13 noiembrie 2022.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz