Stiri Lifestyle

Prima ediție a Festivalului Internațional Film O’Clock are loc până pe 3 martie

26 feb. 2021 3 min

Prima ediție a Festivalului Internațional Film O’Clock are loc până pe 3 martie

Reading Time: 3 minute

Festivalul Internațional Film O’Clock începe sâmbătă, 27 februarie, iar spectatorii se pot bucura, până pe 3 martie, de proiecții atât fizice, la Cinema Muzeul Țăranului, dar și online. Biletele sunt disponibile în număr limitat, iar pentru proiecțiile fizice se pot achiziționa de pe Eventbook, iar pentru cele online de pe platforma Festival Scope.

Cele 5 zile zile de festival reunesc 20 de filme de scurt și lung metraj din cele 5 țări participante – Lituania, România, Grecia, Egipt și Africa de Sud, două evenimente pentru profesioniștii din industrie ce dezbat patrimoniul cinematografic și oportunitățile de cooperare dintre țări, sesiuni de Q&A cu invitați, moderate de criticul de film Cristi Mărculescu dar și întâlniri de socializare online, numite National Cocktails.

Competiția de scurtmetraje include 15 titluri – o animație, două documentare și douăsprezece ficțiuni, alese de un colectiv de curatori din fiecare țară participantă:

1.     Bucureștiul văzut de sus / Bucharest Seen from Above, r. Andrei Ștefan Răuțu, 17 min, România

2.     Community Gardens, r. Vytautas Katkus, 15 min, Lituania

3.     Contraindicații / Contraindications, r. Lucia Chicoș, 19 min, România

4.     Dummy, r. Laurynas Bareiša, 13 min, Lituania

5.     Mthunzi, r. Tebogo Malebogo, 9 min, Africa de Sud

6.     Opinci / My father’s shoes, r. Anton & Damian Groves, 18 min, România

7.     One Life, r. Marija Stonyte, 19 min, Lituania

8.     Pathologies of Everyday Life, r. Alexandros Papathanasopoulos, 11 min, Grecia

9.     Postcards from The End of The World, r. Konstantinos Antonopoulos, 23 min, Grecia

10. Sunday At Five, r. Sherif El Bendary, 17 min, Egipt

11. The Letter Reader, r. Sibusiso Khuzwayo, 29 min, Africa de Sud

12. The Mouse Story, r. Miltiades Christidis, 15 min, Grecia

13. The Promised, r. Ahmed Elghoneimy, 19 min, Egipt

14. Ward’s Henna Party, r. Morad Mostafa, 22 min, Egipt

15. What Did You Dream?, r. Karabo Lediga, 19 min, Africa de Sud

Scurtmetrajele din competiție vor concura pentru două premii în bani. Publicul își va alege favoritul prin vot online, Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj în valoare de 1000 Euro, va fi acordat producătorului – persoană fizică sau juridică. Premiul special oferit de organizatori, în valoare de 600 de euro, va fi acordat regizorului cu o contribuție artistică remarcabilă la frumusețea cinematografiei contemporane.

Secțiunea de filme clasice este reprezentată de pelicule ce fac parte din moștenirea culturală a fiecărei țări participante în proiect:

  • Fata și ecoul (The Girl and The Echo), regia Arūnas Žebriūnas, 1964, 66’
  • Balanța, regia Lucian Pintilie, 1992, 105’
  • Zi liberă (Day Off), regia Vasilis Vafeas, 1982, 75’
  • Rugăciunea privighetoarei (The Nightingale’s Prayer), regia Henry Barakat, 1959, 109’
  • Katrina, regia Jans Rautenbach, 1969, 99’

Atât selecția competițională, cât și cea de filme clasice, este curatoriată de Mirona Radu (regizor, curator, România), Dian Weys (regizor, scenarist, Africa de Sud), Andrew Mohsen (critic de film, curator, Egipt), Ioanna Kryona (regizor, curator, Grecia) și Rimantė Daugėlaitė (consultant de film, Lituania).

Printre profesioniștii care vor participa la evenimentele de industrie se numără Jana Mikulevič (Film Center – Centrul Lituanian de Film, departamentul de Promovare, informare și Patrimoniu), Aleksas Gilaitis (co-fondator și curator principal al singurului festival anual de film de arhivă din Lituania și Țările Baltice), Angeliki-Lina Milonaki (președinte al Film Office – Macedonia Centrală și Grecia, jurnalist și istoric de film), Marianne Khoury (cineast și consultant, Egipt), Vasilis Vafeas (Asociația Producătorilor de Film Greci), Ioanna Peteinaraki (producător, Moving Rooster Productions), Mark Lotfy (artist vizual, producător și regizor, Egipt).

Festivalul Internațional Film O’Clock propune spectatorilor transpunerea experienței de vizionare tipică sălii de cinema în mediul online, motiv pentru care filmele vor fi disponibile la o oră exactă, pentru un timp limitat, timpul petrecut împreună, chiar și în spații diferite, stând la baza conceptului festivalului.

Festivalul Internațional Film O’Clock este un eveniment inițiat de Mirona Radu, profesionist în industria filmului cu o experiență de aproape 10 ani în producție și distribuție de film, precum și festivaluri internaționale, organizat de Creatrix Fama și Culture Reality.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: