Asociația Club Sportiv Polo Singureni, în colaborare cu World Polo, anunță organizarea primei competiții internaționale de polo călare din România – Prima Arenă Singureni Polo Cup -, desfășurată în perioada 11-13 octombrie 2024, pe o arenă special construită la Singureni Manor Equestrian Retreat.
Spectatorii la primul eveniment de Polo din România vor trăi emoția competiției unui sport nobil, în timp ce se bucură de toate facilitățile oferite de Singureni Manor – resort parte din Michelin Guide hotel selection, situat în județul Giurgiu, la 40 km de București, în inima unei păduri de stejari și salcâmi de aproximativ 700 de hectare.
În cadrul competiției, vor juca patru echipe internaționale de prestigiu: Elveția (Team St. Moritz – Top of the world), Azerbaidjan (Team Azerbaijan – Land of fire), Malta (Team Maltese Falcons) și SUA (Team Grand Champions Polo Club Wellington), aducând spiritul și adrenalina Polo-ului internațional pe terenurile din România. În același scop, vor fi aduși și 32 de cai din Franța, special antrenați pentru Polo – puternici și agili, capabili să execute manevre rapide.
Evenimentul se va desfășura pe parcursul a trei zile, între 11 și 13 octombrie 2024, începând de la ora 14:00, iar accesul poate fi rezervat fie pentru o singură zi, fie pentru toate cele trei zile ale competiției. La sosire vizitatorii vor primi un welcome drink gratuit, iar apoi vor avea acces în zona de Food & Beverages, unde vor putea savura o experiență culinară inedită asigurată de echipa Singureni Manor.
În perioada 4-7 octombrie 2024, înaintea competiției propriu-zise, cei interesați vor putea participa la primele lecții de Polo organizate la Singureni Manor Equestrian Retreat. Școala de Polo organizată de Asociația Club Sportiv Polo Singureni este destinată călăreților cu experiență, cu vârste cuprinse între 14 și 72 de ani. Instructorii Pierre-Henri N’Goumou și Manuel Carranza, jucători de nivel mondial, vor oferi o introducere în acest sport captivant.
“Deși reprezintă unul dintre cele mai vechi sporturi din lume, Polo călare nu a reușit, până în prezent, să se bucure de tradiție și în România. Așa a apărut Asociația Club Sportiv Polo Singureni – din dorința noastră de a pune bazele acestui sport în țară și de a construi treptat, constant și susținut pasiunea pentru joc și pentru toată istoria și cultura care gravitează în jurul lui. Vom începe cu organizarea unei competiții internaționale de amploare, dar în paralel, pregătim și o serie de programe de instruire a sportivilor care-și doresc să practice Polo, dar care, până acum, nu au avut posibilitatea să-și urmeze pasiunea. Și, cel mai important, nu suntem singuri în acest demers. Avem alături profesioniști cu multă experiență, care înțeleg, iubesc și respectă acest sport în aceeași măsură în care o facem și noi: World Polo.”
Cristina Roșu, Fondator Asociația Club Sportiv Polo Singureni.
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…