Prima bibliotecă digitală din România dedicată copiilor cu implant cohlear
Reading Time: 2 minutePrima bibliotecă online care cuprinde materiale de lucru folositoare terapeuților și părinților în vederea reabilitării auditiv- verbale ale copiilor purtători de implant cohlear (IC), a fost lansată de către asociația ”Ascultă Viața”.
Implantul cohlear este un dispozitiv medical care transmite semnalele necesare prin stimularea directă cu impulsuri electrice a nervului auditiv și se adresează persoanelor cu hipoacuzii severe. Este necesară intervenția chirurgicală în vederea implantării și rezolvă doar partial deficiența de auz, urmând un vast proces de recuperare în care pacientul învață să audă sunetele iar apoi să le rostească, ajutat de terapia logopedică.
Toate materialele bibliotecii sunt gratuite cu efortul specialiștilor, logopezilor, psihologilor și a celor 33 de voluntari angajați de Orange România care le-au tradus în limba română.
”De ce să nu aduci un zâmbet când este atât de facil să o faci? După ce am studiat timp de 15 ani limbile străine, mă întorc oricând cu plăcere la traduceri, mai ales dacă în acelaşi timp pot fi de ajutor unor copii care ne clădesc viitorul”, a povestit Ramona, voluntar în proiectul ”Bucuria Sunetelor”, angajat al Orange România în departamentul Tehnic.
Biblioteca online pune la dispoziție 160 de planşe, 13 filme şi 2 materiale-suport, fișele de lucru fiind grupate în 4 secțiuni: ”Audiția”, ”Limbajul receptiv”, ”Limbajul expresiv” și ”Vorbirea” şi oferă ghidaj în ceea ce privește activitățile de desfășurat cu copiii purtători de IC.
Biblioteca online este parte componentă a proiectului ”Bucuria Sunetelor”, proiect susținut de Fundația Orange prin competiția ”Lumea prin Culoare și Sunet” și are ca scop îmbunătățirea procesului de reabilitare pentru copiii hipoacuzici cu IC şi facilitarea integrării acestora în instituțiile de învățământ.
Lansarea bibliotecii este ultima etapă a proiectului ”Bucuria Sunetelor”, proiect cu o valoare totală de 239.640 lei, finanțat de către Fundația Orange cu suma de 167.770 lei prin fondul ”Lumea prin Culoare și Sunet”.
Proiectul ”Bucuria Sunetelor” a înființat două centre de intervenţie timpurie pentru copiii cu IC la Iaşi şi Vicovu de Sus și a fost dezvoltat și acreditat un curs de specializare în reabilitarea vorbirii copiilor hipoacuzici cu IC pentru toate cadrele didactice din ţară. În plus, oferă sesiuni gratuite de logopedie la distanţă pentru 45 de copii cu IC prin intermediul ultimelor soluţii digitale şi organizează sesiuni de consiliere şi asistenţă tehnică şi suport pentru peste 100 de familii.
Parteneri în proiect au fost Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Liceul Tehnologic Special ”Vasile Pavelcu” Iași şi distribuitorii de IC.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz