Premiile Aspen pentru Leadership 2023. Cine au fost câștigătorii
Reading Time: 2 minuteInstitutul Aspen România a organizat vineri, 8 decembrie cea de a treisprezecea ediție a Galei Premiilor Aspen pentru Leadership, eveniment care a marcat și 17 ani de activitate a Institutului.
Evenimentul a adus recunoaștere persoanelor și organizațiilor care și-au lăsat amprenta asupra societății românești și globale în anul 2023, care au fost exemple de conduită etică și profesională, în domenii precum serviciul public, tehnologia, cercetarea și inovarea, arta sau patrimoniul cultural.
Premiul ”Mihnea Constantinescu – Leadership bazat pe valori” a fost acordat Doamnei MAIA SANDU, Președinta Republicii Moldova. Prin premiul acordat, Institutul Aspen România își exprimă aprecierea față de eforturile neîntrerupte ale Doamnei Președintă de a păstra Republica Moldova pe traiectoria sa pro-europeană, demonstrând nu doar un înalt profesionalism, ci și calitățile unui model de leadership autentic. În cadrul evenimentului, trofeul a fost primit în numele Doamnei Președintă Maia Sandu de către Excelența Sa Domnul Victor Chirilă, ambasador al Republicii Moldova în România.
Premiul ”Mihnea Constantinescu – Leadership bazat pe valori” se acordă în fiecare an de către Institutul Aspen România unui lider din sectorul public sau unei organizații internaționale care s-a remarcat în domeniul său de activitate, sprijinind și promovând constant valorile unui model de leadership de excelență. Premiul a fost acordat la edițiile precedente ale Galei Aspen unor personalități precum: Dna. Roberta Metsola (Președinta Parlamentului European), Dl. Jens Stoltenberg (Secretar general al NATO), Dl. Pierre Moscovici (fost Membru al Comisiei Europene), Dl. Michel Barnier (fost negociator-șef al Comisiei Europene pentru relația cu Regatul Unit al Marii Britanii) etc.
Alte premii acordate în cadrul Galei Premiilor Aspen pentru Leadership au fost:
Premiul “Serviciu Public cu Demnitate” a fost acordat Domnului General DANIEL PETRESCU, Şef al Statului Major al Apărării în perioada 1 decembrie 2019 – 30 noiembrie 2023, pentru eforturile excepționale în a-și îndeplini misiunea, devenind un model pentru comunitate datorită standardelor sale morale și profesionale impecabile.
Premiul “Inovație și Tehnologie” a fost acordat Domnului RĂZVAN BOLOGA, președinte al CyberKnowledge Club și CEO Nextlab.tech.
Premiul ”Artă și Societate” a fost acordat Muzeului de Artă Recentă (MARe).
Premiul ”Patrimoniu Cultural și Societate” a fost acordat proiectului ”Ambulanța pentru Monumente”, inițiat de Asociația Monumentum.
Premiul Aspen pentru “Inițiativă Socială”, votat de comunitatea absolvenților programelor de leadership ale Institutului Aspen România, a fost acordat proiectului ”Romania Debates”, inițiat de Dl. Vlad Ciobanu, absolvent al Programului Aspen pentru Tineri Lideri.
Grantul din partea comunității de absolvenți ai programelor de leadership ale Institutului Aspen România a fost acordat proiectului AI JEDI School, inițiat de dra. Despina Donca, dra. Claudia Gherman, Dl. David Timiș și Dl. Ciprian Zamfirescu, participanți în cadrul ediției 2023 a Programului Aspen pentru Tineri Lideri.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz