Premii de 9.000 de euro la Bosch Future Mobility Challenge, prima ediție exclusiv online
Reading Time: 3 minuteBack on Track, The Pelicans și 4Team sunt echipele câștigătoare ale Bosch Future Mobility Challenge 2020, compania deschizând și înscrierile pentru ediția de anul viitor a competiției.
Bosch a organizat în octombrie, exclusiv în format digital, a treia ediție a competiției tehnice studențești Bosch Future Mobility Challenge, o competiție tehnică internațională organizată de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj începând cu anul 2017, anunță compania, într-un comunicat de presă.
În finala competiției au ajuns 10 echipe care au concurat pentru premiile ediției, în valoare totală de 9000 de euro. Locul I și premiul de 4.500 de euro au fost câștigate de echipa „Back on Track” de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, locul al II-lea și premiul de 3000 euro de echipa „The Pelicans” de la Universitatea Politehnică din București, iar locul al III-lea și premiul de 1500 euro au fost adjudecate de echipa „4Team” de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Competiția se adresează echipelor de studenți (la nivel de licență sau masterat) interesați să dezvolte algoritmi de conducere autonomă pentru vehicule la scara 1:10. În fiecare an, după aproximativ 6 luni de muncă intensă, cele mai bune echipe își testează algoritmii în finala competiței de la Cluj-Napoca, iar anul acesta, datorită contextului actual generat de pandemia globală, calificările și finala competiției s-au derulat online. Pentru ediția actuală, s-au înscris în totalitate 42 de echipe din 5 țări. După rundele eliminatorii, 18 echipe din România, Moldova, Bulgaria și Ungaria au fost invitate să participe la etapa de calificări din 16 octombrie.
Soluțiile inteligente dezvoltate de către studenți pentru machetele de mașini la scara 1:10 au fost supuse unor provocări tehnice precum detectarea semnelor de circulație (prioritate, parcare, stop, trecere pietoni), obstacolelor statice (un alt vehicul oprit pe bandă) și dinamice (pieton în mișcare), dar și efectuarea de manevre corespunzătoare acestor indicatori (acordarea de prioritate, urcarea pe rampă, ocolirea obstacolelor, oprirea la culoarea roșie a semaforului sau efectuarea manevrelor de parcare, etc.). Datorită formatului digital al competiției, soluțiile studenților au fost adaptate la o nouă arhitectură pentru sistemul GPS, bazat pe informații video.
Echipa de jurați a fost compusă din Prof. Dr. Ing. Sergiu Nedevschi (Universitatea Technică din Cluj-Napoca), Prof. Dr. Anca Andreica (Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca), Frank Wolf (directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj) și Cătălin Golban (șeful departamentului de sisteme video la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj) . Membrii juriului s-au declarat impresionați nu doar de know-how-ul tehnic al studenților, ci și de entuziasmul și perseverența lor de a continua să lucreze la proiectele lor în ciuda acestui context de nesiguranță, schimbări neașteptate, cu distanțarea socială care îngreunează munca în echipă și probabil cea mai dificilă dintre toate, participarea online la finala concursului.
„Mă bucur să văd că acești tineri nu și-au pierdut entuziasmul de a lucra în acest context nefavorabil pentru munca în echipă, și au reușit să ne surprindă cu soluții tehnice inedite și prezentări bine structurate. Performanța și entuziasmul lor ne confirmă că, în ciuda tuturor incertitudinilor și schimbărilor pe care le-am trăit cu toții în ultima vreme, pasiunea noastră pentru a construi un viitor mai bun ne motivează și ne ajută să depășim orice obstacol. Felicitări echipelor câștigătoare, și felicitări tuturor studenților care au fost perseverenți și și-au găsit motivația pentru a-și urma pasiunea în aceste vremuri dificile”, a declarat Frank Wolf, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj și membru al juriului tehnic.
Înscrieri la Bosch Future Mobility Challenge 2021
În paralel cu pregătirile pentru finala ediției actuale, echipa organizatorică a competiției din cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj a lansat și înscrierile pentru ediția din anul viitor. În 2021, pe lângă circulația în trafic urban cu treceri de pieton și semafoare, evitarea obstacolelor statice și a parcării – cerințe clasice deja în această competiție, vor fi introduse și alte provocări tehnice precum noi situații de trafic cum sunt circulația pe autostrăzi și drumuri naționale. O altă schimbare o constituie introducerea unui nou premiu în valoare de 1000 euro pentru o echipa finalistă, la prima participare. Restul premiilor rămân identice cu cele ale ediției actuale. Înscrierile se fac până în 8 noiembrie 2020 pe pagina de web dedicată competiției: www.boschfuturemobility.com
„În ciuda tuturor provocărilor pe care le-am întâmpinat datorită pandemiei globale de Coronavirus, concursul de anul acesta a fost unul de succes. Mulțumim tuturor studenților pentru efortul enorm și perseverența de a ajunge în etapa finală a competiției și felicitări pentru rezultatele extraordinare. Sunt convins că anul viitor vom reuși să avem o competiție și mai complexă, plină de noi provocări, de aceea îi îndemn pe toți studenții pasionați de dezvoltarea algoritmilor și software pentru conducerea autonomă să se înscrie la ediția următoare a Bosch Future Mobility Challenge. Înscrierile sunt deschise până în 8 noiembrie și așteptăm atât echipe noi, cât și echipele care au participat deja în anii precedenți”, a concluzionat Ionuț Muntean, manager de proiect pentru Bosch Future Mobility Challenge.
Centrul de Inginerie Bosch din Cluj lucrează la proiecte de tehnologie de ultimă generație și are o colaborare strânsă cu alte centre de cercetare şi dezvoltare din rețeaua globală Bosch, dar și cu fabrica locală din Jucu. Inginerii din Cluj dezvoltă produse cu competențe înalte în software, hardware, ingineria fiabilității şi mecanică. Tehnologia pentru conducerea autonomă, conectată, Internetul lucrurilor, industria conectată (Industria 4.0) şi vehiculele electrice, sunt doar câteva exemple din portofoliul de inginerie Bosch din Cluj.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz