Companii CSR Stiri

Premieră: Kaufland și Lidl au aderat la inițiativa ONU pentru sustenabilitate corporativă, în toate țările în care activează

3 iun. 2020 5 min

Premieră: Kaufland și Lidl au aderat la inițiativa ONU pentru sustenabilitate corporativă, în toate țările în care activează

Reading Time: 5 minute

Kaufland și Lidl, membre al grupului Schwarz, s-au alăturat inițiativei United Nations Global Compact (UNGC), în toate țările în care activează. Astfel, companiile s-au angajat să respecte în întreaga rețea, la nivel global, cele 10 principii ale UNGC, un set de valori fundamentale în domeniul drepturilor omului, standardelor muncii, mediului și anti-corupției.

De altfel, Lidl România a aderat în mod proactiv încă de acum 2 ani la principiile UN Global Compact.

Cele două companii și-au asumat să susțină și să contribuie la atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri) lansate de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a aborda cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea la nivel global: de la eradicarea sărăciei extreme și combaterea inegalităților, până la consum și producție responsabile și acțiuni pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.

Inițitivele Lidl România

Pentru Lidl, îmbunătățirea constantă a standardelor sociale și ecologice de pe lanțul de producție este un obiectiv prioritar în toate țările în care compania este prezentă. Acestea sunt stipulate, printre altele, în cel mai recent document ce prezintă Politica Lidl privind diligența antreprenorială pentru respectarea drepturilor omului și a mediului înconjurător în achiziția de mărfuri. Acest document, împreună cu informații suplimentare despre angajamentul luat de Lidl la nivel internațional în direcția sustenabilității, poate fi consultat aici.

În România, Lidl a dovedit angajamentul față de principiile unei guvernanțe corporative responsabile, devenind membră United Nations Global Compact încă de la începutul anului 2018. Astfel, strategia locală de sustenabilitate a companiei respectă principiile UN Global Compact și contribuie la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDGs) ale Națiunilor Unite, iar Lidl România își îmbunătățește constant, în concordanță cu acestea, procesele din cele patru mari arii în care activitatea sa are impact – 1. resurse și agricultură, 2. lanțul de aprovizionare și procesare, 3. operațiuni și procese, 4. clienți și societate.

Printre cele mai importante măsuri ce derivă din strategia de sustenabilitate a Lidl România și susțin angajamentul companiei față de principiile și obiectivele UN Global Compact se numără setul amplu de acțiuni și programe ce au în vedere protecția mediului înconjurător.

De exemplu, sub umbrela REset Plastic, strategia de reducere a plasticului a Grupului Schwarz, compania a redus substanțial cantitatea din acest material pusă în circulație. Câteva dintre acțiunile ce fac parte din această strategie sunt scoaterea de la vânzare a articolelor de plastic de unică folosință precum tacâmuri, farfurii și pahare, în 2019, și a sacoșelor de unică folosință din plastic convențional, în 2018, prin care compania estimează că sunt economisite anual aproximativ 598 de tone de plastic.

În plus, în anul 2019, Lidl România a înlocuit pungile din plastic subțire pentru cântărirea fructelor și legumelor cu o alternativă din material compostabil și biodegrabdabil, iar la începutul acestui an a introdus și săculeți reutilizabili pentru fructe și legume, încurajând astfel clienții să adopte un comportament responsabil față de mediu.

Mai mult, Lidl este un partener activ în proiectele societății civile ce au în vedere protecția mediului, cum este „Cu Apele Curate”. Acest program, derulat la inițiativa Lidl România și MaiMultVerde, se concentrează pe combaterea și prevenirea poluării cu plastic a Dunării și contribuie la șase dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU.

În același timp, Lidl este se implică în reducerea risipei alimentare și a investit până in prezent peste 400.000 de euro pentru deschiderea și funcționarea a cinci bănci pentru alimente în București, Cluj, Roman, Brașov și Oradea. Pe lângă susținerea financiară (de exemplu, pentru susținerea costurilor salariale, închirierii depozitelor, achiziției de automobile pentru transport, costurilor pentru comunicare etc.), Lidl donează constant bunuri din depozite, care ajung la cei care au nevoie.  Prin intermediul Băncilor pentru Alimente, sunt colectate de la agenții economici produsele alimentare comestibile și non alimentare care din diverse motive și-au pierdut valoarea economică de piață și sunt redirecționate către diferite organizații non-guvernamentale care oferă sprijin  persoanelor defavorizate.

În același timp, Lidl România susține principiile UN Global Compact în ceea ce privește Munca și Resursele Umane. Lidl rămâne lider în topul angajatorilor din retailul alimentar, oferind cele mai atractive pachete de compensații și beneficii, ce includ bonusuri și sporuri diverse, un număr de zile de concediu peste media pieței sau asigurare de sănătate privată. În plus, dezvoltarea angajaților este o prioritate pentru Lidl, iar compania investește constant în acest domeniu, promovând principiile egalității de șanse. Astfel, orice angajat din magazine, depozite sau sediile administrative are posibilitatea de a-și dezvolta cariera, inclusiv prin promovarea pe poziții de management.

Totodată, Lidl România a dat dovadă de transparență în ceea ce privește dezvoltarea durabilă a companiei, prin publicarea a două rapoarte non-financiare, primul aferent anilor fiscali 2016-2017, iar cel de-al doilea, anului fiscal 2018. Cele două rapoarte pot fi citite integral aici.

Lidl se bucură să sublinieze încă o dată angajamentul companiei față de sustenabilitate, în special în domeniul practicilor responsabile de business, prin accederea la United Nations Global Compact, oferind un nou motiv de încredere pentru clienții din toată lumea.

Strategia Kaufland

Kaufland își confirmă din punct de vedere strategic poziția de organizație deschisă al cărei obiectiv este să depășească cerințele legislative minime obligatorii și să atingă bunele practici existente în prezent la nivel internațional, pentru respectarea și aplicarea politicilor publice ce vizează armonia economică, socială și ecologică.

Astfel, pe piața din România, Kaufland și-a asumat deja să își desfășoare activitatea în conformitate cu cele mai înalte standarde, pentru îmbunătățirea performanțelor prin investiții majore ce permit o creștere sustenabilă a companiei. De asemenea, toate acțiunile demarate de companie sunt asociate în principal cu 5 dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă:  Fără foamete (ODD 2), Sănătate și bunăstare (ODD 3), Educație de calitate (ODD 4), Condiții de muncă decente și creștere economică (ODD 8) și Consum și producție responsabile (ODD 12).

„Una dintre direcțiile principale de dezvoltare la Kaufland este sustenabilitatea. Ne bucurăm că de acum întreaga rețea, toate țările în care activăm se aliniază acelorași obiective privind dezvoltarea durabilă, pe care Kaufland România le susține încă din 2016”, a spus Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.

La nivel intern, Kaufland dovedește implicare pentru bunăstarea angajaților printr-o cultură organizațională orientată către aceștia, dar și prin remunerația peste media pieței și un pachet de beneficii dezvoltat pentru a răspunde nevoilor acestora.

Totodată, compania are ca prioritate în politica de achiziții colaborarea cu producătorii locali, aspect vizibil în toate lanțurile de aprovizionare din cele opt țări în care este prezentă, și extinderea sortimentului de produse sustenabile din oferta de la raft. 

Dezvoltarea continuă a operațiunilor de reciclare contribuie la eforturile companiei pentru protecția mediului, prin Strategia REset Plastic implementată la nivel global, de către Grupul Schwarz. Obiectivul acesteia este ca până în anul 2025 utilizarea plasticului să fie redusă cu 20%, iar 100% din ambalajele produselor marcă proprie să fie realizate din materiale care permit un nivel maxim de reciclabilitate.

Pe termen lung, compania și-a luat angajamentul de a-și măsura contribuția la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă prin publicarea anuală a Raportului de Sustenabilitate. Desfășurat în cadrul Kaufland România încă din 2017, procesul de raportare presupune monitorizarea și publicarea transparentă a indicatorilor de sustenabilitate relevanți și ajută compania să ia decizii responsabile, în linie cu principiile dezvoltării durabile.

Prin aderarea la UN Global Compact și angajamentul de a contribui la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, Kaufland consolidează încrederea unui număr tot mai mare de clienți, precum și de potențiali specialiști și manageri care așteaptă responsabilitate și transparență din partea mediului de afaceri.

Pe viitor, Grupul Schwarz va continua să monitorizeze implementarea prinicipiilor de sustenabilitate, publicând anual informații despre progresul companiei în această direcție.

UN Global Compact a fost înființată în anul 2000. Este considerată ca fiind cea mai mare și importantă inițiativă de sustenabilitate la nivel mondial. În cadrul acestei inițiative, peste 13.000 de companii din peste 160 de țări se angajează să deruleze o activitate comercială responsabilă, sustenabilă.

Lansate în 2015 și adoptate de toate cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite, cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă reprezintă un apel urgent la acțiune din partea tuturor statelor – dezvoltate și în curs de dezvoltare – într-un parteneriat global. Obiectivele, traduse prin 169 de ținte, adresează cele mai mari probleme existente în prezent la nivel mondial. Totodată, ele confirmă că eradicarea sărăciei și a foametei trebuie susținută de politici și strategii care îmbunătățesc în același timp accesul populației la servicii medicale de bază, educație de calitate, reduc inegalitățile și stimulează creșterea economică sustenabilă, toate acestea în timp ce abordează schimbările climatice și contribuie la păstrarea ecosistemelor naturale.   

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: