CSR

Premieră în sustenabilitate: EFdeN aduce Solar Decathlon la București în 2023!

8 apr. 2021 4 min

Premieră în sustenabilitate: EFdeN aduce Solar Decathlon la București în 2023!

Reading Time: 4 minute

Echipa de organizare formată din EFdeN și Energy Endeavoru Foundation (EEF) aduce în 2023 la București Solar Decathlon Europe, cea mai mare competiție internațională a caselor solare

Solar Decathlon are o tradiție de mai bine de două decenii la nivel global avînd drept scop promovarea tehnologiei solare și a sustenabilității în construcții.

Din echip de organizare mai fac parte Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerul Energiei și ENGIE Romania.

Solar Decathlon Europe 2023 EFdeN 1

Conferința de presă pentru anunțarea oficială a calificării Bucureștiului ca oraș gazdă a avut loc joi, pe 8 aprilie 2021, la orele 9:30 AM, la sediul EFdeN din incinta Universității Tehnice de Construcții București, Facultatea de Inginerie a Instalațiilor, Bd. Pache Protopopescu, nr. 66, Sector 2, București. Evenimentul a fost transmis și live, pe pagina de Facebook Solar Decathlon Europe 2023.

„De aceasta dată echipa națională formată din tineri cercetători, studenți cu viziune și voință, este la fel de importantă ca orice echipă națională care reușește să aducă în România o asemenea competiție”

Barna Tánczos,Ministrul  Mediului, Apelor și Pădurilor

Înaintea desemnării echipei bucureștene ca Organizator, echipe de studenți (cunoscuți în cadrul competiției ca Decatleți) din România au participat la 4 din cele 5 ediții Solar Decathlon Europe (SDE), începând cu ediția din 2012 – Madrid.

Solar Decathlon Europe 2023 EFdeN 2

10 ani mai târziu, cu susținerea continuă a universităților tehnice din București și cu un sprijin impresionant din partea mediului privat românesc, organizatorii SDE23 au câștigat concursul de proiecte, având onoarea și responsabilitatea de a organiza a 6-a ediție europeană a Solar Decathlon la București, în septembrie 2023.

“Am fost de acord din primul moment să susținem candidatura României în 2023 pentru organizarea competiției Solar Decathlon. România trebuie să fie parte din această revoluție a construcțiilor sustenabile ce implică și eficiența energetică și prosumatorii.”

Virgil Daniel Popescu, Ministrul Energiei

Aproape 20 de echipe vin la Solar Decathlon Europe 2023

Solar Decathlon Europe 2023 EFdeN 3 1

Pentru organizarea Solar Decathlon Europe 2023 la București sunt așteptate, ca în fiecare ediție SDE, aproape 20 de echipe de studenți, dornice să schimbe peisajul mediului construit european cu unul adaptat provocărilor actuale.

În cadrul concursului, timp de 2 ani, echipele se pregătesc pentru faza finală de două săptămâni de competiţie propriu-zisă, în care se întrec, la fel ca în decatlonul atletic, în 10 probe. Studenții își organizează singuri echipele multidisciplinare, astfel încât să poată proiecta și construi cu mâinile lor prototipul pe care îl înscriu în concurs.

Pe parcursul celor 2 ani de pregătire, echipele de studenți funcționează ca niște companii cu departamente care acoperă toate competențele necesare punerii pe piață a unui produs, de la proiectare și construcție, până la marketing și comunicare.

Probele la care sunt supuse aceste echipe includ arhitectura, integrarea în mediul construit, aspecte legate de inginerie, inovaţie, sustenabilitate, dar și viabilitatea pentru piețele economice cărora le sunt destinate aceste construcții.

“Va trebui să învățăm parteneriatul acesta pas cu pas; să învățăm să finanțăm astfel de inițiative, să le fim recunoscători celor care ne pun pe poziții foarte expuse, pozitive în lume și ar trebui să fim mândri că avem astfel de inițiative. Acesta este  fermentul care ne poate duce în următorii ani, pe de o parte pe primele locuri din punctul de vedere al tehnologiilor viitorului, pe de altă parte să consolideze antreprenoriatul care ar trebui sa fie fundația unei economii.“

Ciprian Teleman – Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Inițiată în 2002 de Departamentul de Energie al Statelor Unite ale Americii, competiția Solar Decathlon a provocat universitățile tehnice și echipe de studenți din întreaga lume să proiecteze, să construiască și să pună în funcțiune prototipuri de clădiri eficiente și inovatoare, utilizând surse regenerabile de energie.

Din 2002, competiția a crescut și s-a extins la nivel mondial, devenind principalul eveniment internațional de tip “design & build” din domeniul construcțiilor sustenabile, cu ediții pe 5 continente și în 10 țări. Începând cu 2017, Energy Endeavour Foundation este organizația sub egida căreia se organizează edițiile europene Solar Decathlon, asigurând continuitate de la ediție la ediție.

“Suntem absolut încântați că România își ocupă locul de drept în tradiția competiției Solar Decathlon Europe. Iată-ne, deci, împreună, oferind continuitate și impuls acestui demers al tineretului în educația energetică și responsabilizarea utilizării resurselor. Organizatorii SDE23 din București sunt întruchiparea spiritului de echipă specific acestei competiții și demonstrează, prin muncă și devotament, că putem fi cap de lance în realizarea unei schimbări reale și durabile.”

Louise Holloway, Energy Endeavour Foundation Director

Bazat pe modelul inițial din SUA, Solar Decathlon Europe s-a născut în 2010 și a evoluat într-o direcție bine adaptată la mediul construit european, încurajând profesionalizarea pan-europeană și păstrând spiritul internațional. EEF se bucură de dreptul de a asigura continuitatea și urmărește ca noile ediții ale concursului să respecte valorile consolidate în mai mult de două decenii de activitate. EEF facilitează astfel inițiativele de conectare a mediului academic și de cercetare cu industria și cu structurile de guvernare, în misiunea de a optimiza resursele pe care le utilizăm în construcții.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: