Premier Energy a finalizat achiziția parcului eolian „Mihai Viteazu” de la Iberdrola
Reading Time: 3 minuteGrupul Premier Energy anunță finalizarea cu succes a achiziției parcului eolian operațional “Mihai Viteazu” (80 MW), facilitată de un credit sindicalizat în valoare de 61 milioane de euro acordat de Vista Bank și Optima Bank, cel mai mare contractat până acum de companie.
Tranzacția, care marchează una dintre cele mai mari achiziții din istoria companiei, în valoare de aproape 88 de milioane de euro, a fost aprobată de Consiliul Concurenței și de Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe. Premier Energy PLC a fost asistată în procesul de due diligence și în negocierea documentației de achiziție de echipa internă, alături de Dentons și de avocați din cadrul Bohâlțeanu & Asociații.
Parcul eolian Mihai Viteazu are o producție netă anuală estimată de 165 GWh. În aprilie, Premier Energy PLC a încheiat contractul prin care a achiziționat integral de la Iberdrola, Eolica Dobrogea One, entitatea care opera parcul eolian “Mihai Viteazu”, din județul Constanța.
„Încheierea acestei tranzacții reprezintă un moment de referință în dezvoltarea grupului nostru și le mulțumim partenerilor noștri care au facilitat-o. Sprijinul Vista Bank și Optima Bank a fost esențial pentru acest nou pas. Achiziția devine una din cele mai mari și îmbunătățește semnificativ activele de energie regenerabilă pe care le deținem. Rămânem angajați obiectivului de a deveni un hub energetic în regiune, cu impact în sectorul energiei regenerabile și de a maximiza investiția acționarilor noștri pe termen mediu și lung.”
Jose Garza, CEO al Premier Energy Group
Prin această achiziție strategică menită să consolideze angajamentul Premier Energy privind producția de energie verde, își dublează amprenta operațională în ceea ce privește activele regenerabile eoliene deținute din portofoliu.
Din momentul tranzacției, parcul a intrat în gestionarea Alive Capital, companie deținută majoritar de Premier Energy. Alive Capital asigură astfel continuitatea operațională și subliniază angajamentul Premier Energy pentru menținerea celor mai înalte standarde de eficiență și performanță ale noului său proiect eolian.
Împrumutul de 61 milioane de euro acordat de Vista Bank în calitate de Aranjator Principal Mandatat și Creditor, de asemenea ca Agent de Facilități și Securitate și Bancă de Cont, a jucat un rol cheie în finanțarea acestei achiziții strategice.
„Suntem bucuroși să avem un partener precum Vista Bank, care ne ajută să încheiem una dintre cele mai mari achiziții de până acum pentru grupul nostru. Credem că atingerea obiectivelor noastre de creștere trebuie realizată cu parteneri de încredere. Suntem mândri să contribuim la tranziția către energia verde și să fim cu un pas mai aproape de obiectivul nostru de a deține și gestiona o capacitate instalată de 1,4 – 1,5 GW în următorii ani. Totodată, achiziția marchează un pas important în misiunea noastră de a furniza, într-un mod profitabil, soluții de energie durabilă și fiabilă în regiune.”
Petr Stohr, CFO al Premier Energy Group
Premier Energy Group a debutat la Bursa de Valori București (BVB) pe 28 mai 2024, prin cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) a unei companii antreprenoriale din ultimii șapte ani și a cincea cea mai mare listare de la înființarea BVB. Grupul a atras un capital de aproape 140 milioane de euro, ceea ce i-a urcat evaluarea la 2,4 miliarde de lei (489,8 milioane de euro).
Cu una dintre cele mai rapide creșteri din regiunea Europei de Sud-Est, grupul Premier Energy este reprezentat de trei verticale de business – furnizare și distribuție de gaze naturale, producție, furnizare și distribuție de energie electrică și producție de energie de surse regenerabile (eolian și solar). Premier Energy PLC este o societate de tip holding, care mai controlează alte societăți active atât în România, cât și în afara României – Republica Moldova, Ungaria și Serbia.
În România și R. Moldova, Premier Energy deține proiecte de energie verde/regenerabilă cu o capacitate de peste 1.000 de MW, proiecte care sunt în proprietate, administrare sau sunt în curs de dezvoltare, şi care sunt împărţite în mod egal între proiecte eoliene şi fotovoltaice. Pe termen mediu si lung, strategia Premier Energy este de a se extinde prin noi achiziții și prin dezvoltare de proiecte noi în special în domeniul energiei regenerabile, în linie cu angajamentul companiei de a se implica în mod direct la combaterea schimbărilor climatice.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz