Cum masori performanta si stabilesti niste repere intr-o industrie prea putin reglementata si cu destul de multe lacune la capitolul transparenta?

Aflati in exclusivitate  din studiul realizat pentru al treilea an consecutiv de catre Biz si Unlock Market Research  “Top Agentii de PR”.

O radiografie a industriei de PR din Romania ce ia in calcul atat indicatori de business, cat si indicatori calitativi, rezultati din analiza asteptarilor si a perceptiilor pe care clientii serviiciilor de PR le au fata de agentiile de comunicare cu care lucreaza.

In domeniul relatiilor publice, “fee income” este indicatorul financiar raportat de agentii din tari cu traditie in comunicare si dupa care se realizeaza multe dintre topurile internationale. La noi, un astfel de demers nu este (inca) total posibil. Politica de a face publice fee-urile incasate din consultanta, nu doar rulajul total rezultat din diverse activitati printre care unele conexe consultantei in comunicare, nu este una curenta. Ba chiar putem spune ca pe alocuri este intåmpinata cu reticenta. Lucrurile incep insa sa se schimbe: daca in anul 2013 din 50 de agentii analizate doar 16 au acceptat sa-si dezvaluie suma fee-urilor incasate, in anul 2014, din 36 de agentii, 26 au acceptat sa publice aceste sume. E un mare pas. Inainte.
Clasamentul pe care l-am realizat in acest an ia in calcul acest indicator financiar, corelat cu cifra de afaceri, procentul de crestere a cifrei de afaceri in 2015 fata de 2014 si profitabilitatea agentiilor inscrise in studiu. Toti acesti indicatori i-am pus in balanta cu indicatorii de imagine rezultati din studiul privind perceptiile clientilor care platesc serviicii de PR.