PPC va finaliza achiziția Enel România în septembrie și va deveni cel mai mare jucător din energie din Europa de Sud-Est
Reading Time: 2 minuteAdunărea Generală Anuală a Acționarilor: Reziliență în ciuda inflației și a crizei prețurilor la energie, PPC va depăși ținta privind EBITDA în 2023
PPC va depăși ținta de 1,1 miliarde de euro privind EBITDA, pentru anul acesta, și se va apropia de 1,2 miliarde de euro, în ciuda crizei prețurilor la energie, a anunțat Georgios Stassis, președintele și CEO-ul companiei, ieri, în cadrul Adunării Generale Anuale a Acționarilor.
Cu un profil de risc semnificativ scăzut, compania continuă implementarea planului strategic de business ce vizează transformarea mixului energetic într-unul mai verde, precum și reducerea utilizării lignitului. „În ciuda crizei energetice, ne îndreptăm constant către implementarea planului nostru strategic. Drumul este verde, digital și orientat către clienți”, a precizat acesta. Totodată, CEO-ul PPC a subliniat că profitabilitatea companiei continuă să fie rezilientă, în linie cu trendul ascendent al ultimilor trei ani. Lichiditatea companiei este la un nivel optim, creșterea inflației neavând impact asupra planurilor de investiții ale companiei.
Achiziția Enel România, care a primit aprobarea Comisiei Europene, săptămâna trecută, este estimată a se finaliza în al treilea trimestru. Aceasta este prima extindere majoră în afara Greciei și se aliniază strategiei PPC privind tranziția energetică. Tranzacția va duce la creșterea numărului clienților PPC cu 57%, va majora activele de distribuție cu 40% și capacitatea de producție de energie în exploatare cu 14%, a declarat Georgios Stassis ieri, la Adunarea Generală Anuală a acționarilor companiei.
„Cea mai mare parte a EBITDA a activităților Enel în România provine din activitatea de Distribuție, care este reglementată și, prin definiție, foarte stabilă, astfel că va avea un impact pozitiv asupra EBITDA grupului PPC. În plus, toată producția de energie electrică a Enel din România provine din surse de energie regenerabilă, ceea ce crește procentul de EBITDA verde în totalul EBITDA și îmbunătățește indicatorii ESG relevanți”, a precizat Georgios Stassis.
PPC își propune să continue și să dezvolte ceea ce Enel a construit în ultimii 18 ani în România în materie de energie verde, mobilitate electrică, portofoliu de clienți și servicii cu valoare adăugată, și intenționează să investească în dezvoltarea operațiunilor locale. Odată cu finalizarea achiziției, Grupul PPC își va consolida poziția în regiune și va deveni cel mai mare jucător de pe piața de energie din Europa de Sud-Est.
Despre Grupul PPC. Prezent în cinci țări din sud-estul Europei și cu o capitalizare bursieră de peste 3 miliarde de euro, PPC este o companie solidă, aflată în curs accelerat de creștere, care produce, distribuie și furnizează energie electrică către consumatori. Grupul este prezent în Grecia (unde este lider de piață), Bulgaria (din 2015), Albania (din 2016), Macedonia de Nord (în urma achiziției EDS – Energy Distribution Solutions în 2018) și România (achiziția Enel România urmând să fie finalizată până în trimestrul III 2023). PPC a fost fondată în 1950 și este listată la Bursa de Valori din Atena.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz