Povesti dincolo de fotografii, la F64
Reading Time: < 1 minutMagazinul foto-video F64 lanseaza proiectul „Fotografia – pasiune si meserie”, care va prezenta in urmatoarele luni povestile consultantilor sai, implicarea de care au dat dovada, obstacolele intampinate si motivatia de a continua.
Proiectul F64 pune accentul pe oameni si trairile lor, iar cei interesati pot lua contact direct cu oamenii ale caror povesti vor fi prezentate chiar in magazinul F64, din Bulevardul Unirii nr. 45. „Fotografia – pasiune si meserie” se va derula pe parcursul mai multor luni, prezentand lunar doua-trei cazuri, si porneste cu o selectie a imaginilor care vor fi impartasite in aceasta perioada. Toate acestea vor avea mereu in comun doua directii: pasiunea si dragostea pentru fotografie.
Primul care va vorbi despre pasiunea sa si munca la F64 este Stefan Popescu, consultant specialist de vanzari. Ii vor urma alti colegi cu povesti interesante si spectaculoase insotite de fotografiile pe care le-au realizat: Andrei Badea, Bogdan Bratu, Cosmin Boteanu, Adrian Manea, Alexandru Nicusor Matei, Ana Maresescu, Ilie Micut-Istrate, Maria Luisa Mihaila, Andrei Ciobotea, Matei Moroldo, Adrian Nistia, Stefan Petrescu, Bogdan Popa, Eugen Popa, Catalin Tutunaru si Cristina Tinta.
„Prin parcursul consultantilor nostri vom alcatui un mozaic de povesti interesante si cadre frumoase, care speram sa fie sursa de inspiratie pentru fotografi si stimulent al curiozitatii pentru publicul larg. Pentru F64 este cu siguranta un motiv de mandrie”, a declarat Marian Alecsiu, cofondator F64.
F64 detine cel mai mare magazin electronic foto-video de pe piata romaneasca, www.F64.ro. Compania are peste 130 de angajati si un showroom de peste 1.300 mp in Bucuresti.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz