Porsche Engineering deschide birou la Timișoara caută 100 de dezvoltatori în România
Reading Time: 2 minutePorsche Engineering, furnizor de servicii tehnologice și subsidiară deținută în totalitate de Porsche, își consolidează prezența în România și deschide oficial biroul din Timișoara. Acest demers se înscrie în strategia companiei de a-și întări prezența pe plan local, iar în 2023 Porsche Engineering își propune să extindă echipa locală cu peste 100 de colegi noi, dintre care aproximativ 50 de dezvoltatori și ingineri software vor fi angajați în Timișoara.
„Prin deschiderea biroului din Timișoara, facem un pas important în procesul de consolidare a prezenței Porsche Engineering în România”, a spus Dirk Lappe, CTO al grupului internațional Porsche Engineering și Președinte al Comitetului Acționarilor pentru filiala din România. „Ne dorim să continuăm povestea de succes a dezvoltării de software pentru vehiculele inteligente și conectate ale viitorului în acest mediu bazat pe inovație – lucrând împreună cu mințile strălucite și cu talentele locale. La fel ca în cazul primei noastre locații din România, cea de la Cluj-Napoca, ne dorim să accelerăm inovația în domeniul dezvoltării de software pentru industria automotive și, în același timp, să cultivăm relațiile cu partenerii noștri și cu întreaga comunitate.”
Biroul din Timișoara este localizat în clădirea United Business Center din Iulius Town Timișoara și are o surprafață de 2.110 mp.
”Prin investiția pe care o facem în biroul nostru din Timișoara, o locație dotată cu tehnologiile care susțin modul de lucru hibrid, care le pune la dispoziție colegilor și canale moderne de comunicare internă, ne dorim să continuăm consolidarea unei culturi în care oamenii sunt pe primul loc”, a explicat Marius Mihailovici (foto), Managing Director Porsche Engineering în România. ”Compania își propune să contribuie în continuare la dezvoltarea industriei locale de software pentru segmentul automotive, să pregătească actuala și viitoarea generație de talente în domeniul tehnologiei, dar și să aibă un rol în dezvoltarea societății. Activitățile sociale care îi implică pe angajații companiei, dar și munca de voluntariat în comunitate reprezintă elemente cheie ale culturii Porsche Engineering.”
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz