Resource Partners, unul dintre cei mai importanți manageri regionali de fonduri de private equity, vizeaza România ca piață principală pentru cel de-al treilea fond, ce va avea dimensiunea de 150 milioane de euro. Compania consideră că astăzi, față de acum 5 ani, există mult mai multe oportunități de investiții, în principal datorită deschiderii crescute pe care antreprenorii români o au, dar și a apetitului crescut de diversificare a portofoliilor investiționale.
România, ca majoritatea țărilor din CEE, are șansa să profite de pe urma trendurilor acutizate de securizare a surselor și a producției cât mai aproape de piețele de consum, dar și a cererii de customizare a producției aflate în creștere. În același timp, dinamismul mediului antreprenorial reprezentat de generații noi și promițătoare, alături de trendurile de consum locale, contribuie la orientarea tot mai multor fonduri de investiții regionale către România.
„Pentru Resource Partners, dezvoltarea și consolidarea surprinzătoare a sectorului de IMM-uri românești din ultimii ani, precum și trendul de nearshoring de care România poate beneficia, și prin care poate deveni o destinație importantă pentru producție industrială specializată, au fost motivele care au stat la baza întăririi interesului pentru această piață.”
Aleksander Kacprzyk, Partener Manager și co-fondator Resource Partners
„După experiența cu succesul World Class (business pe care Resource Partners l-au dezvoltat de la 6 cluburi la 40 prin M&A-uri și deschideri de noi locații, l-au susținut pe perioada lock-down-ului și anilor de pandemie, și unde au făcut un exit de succes anul trecut), fondul de investiții urmărește alte 2-3 tranzacții în România în perioada următoare. Tichetele de investiții pentru aceste tranzacții pornesc de la 5 – 7miioane de euro și pot ajunge până la 20-30 de milioane de euro. Există de asemenea deschiderea pentru co-investiții de până la 50miliona de euro alături de partenerii noștri instituționali (IFC, EIF, BERD), dar și alături de alți antreprenori români.” a completat Aleksander Kacprzyk Partener Manager și co-fondator Resource Partners.
O altă latură a strategiei de investiții pentru România a Resource Partners este integrarea mai multor companii din regiunea CEE, cu scopul de a crea jucători regionali puternici și agili, ce pot intra pe piețe competitive din Vestul Europei.
„Politica de investiții a Resource Partners a fost personalizată pentru piața locală. În mod tradițional, focusul pe care fondul de investiții polonez îl are este pe zona de consumer goods, dar pentru România sunt targetate companii din toate industriile, cu EBITDA > 1milion de euro, cu perspective de creștere, o bază de clienți solidă și un apetit pentru expansiune internațională. Astăzi, ne uităm la companii din diferite sectoare cum ar fi producția de echipament inovator, consumer health, și food.”
Miruna Popa, Investment Associate Resource Partners
Miruna Popa, Investment Associate Resource Partners, s-a alăturat echipei în urmă cu un an. Aceasta și-a început cariera în investiții în zona de investment banking, la Morgan Stanley în Londra, alăturându-se apoi în 2020 echipei ROCA Investments unde s-a ocupat de tranzacția Artesana și a fost implicată în exitul Frigotehnica către Vinci Energies, precum și în listarea ROCA Industry la BVB.
După o investiție de aproape un milion de euro, la începutul anului viitor, brandul Maidan va inaugura un nou spațiu…
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, continuă procesul de expansiune la nivel național și inaugurează al…
Le Manoir invită iubitorii de gastronomie fină să descopere o selecție de vinuri, delicatese și cadouri gourmet în cel mai…
6 din 10 români sunt supraponderali sau obezi, arată studiul cantitativ „Incidența obezității în rândul populației din România”, realizat în…
CFR Călători a pus în final în circulație începând cu data 20 noiembrie 2024, primul tren electric format din material…
Lucian Streche este un profesionist cu peste 17 ani de experiență în domeniul investițiilor financiare, fuziunilor și achizițiilor de companii,…