Antreprenori Stiri

Pofta Focului își extinde prezența în România

6 nov. 2020 2 min

Pofta Focului își extinde prezența în România

Reading Time: 2 minute

Producătorul de alimente cu specific tradițional din Iași, Pofta Focului a înregistrat vânzări de aproape 220.000 de lei și continuă extinderea la nivel național prin listarea în noi lanțuri de magazine din Bucurști, Constanța, Cluj-Napoca, Reșița, Focșani, Roman și Bacău.

Pofta Focului a vândut în această perioadă în special prin băcănii și magazine de profil, dar și către clienți, prin comenzi directe. Pentru o băcănie, comanda medie este de 2.000 de lei, în timp ce persoanele fizice cumpără, în medie, de aproximativ 200 de lei. Pentru ultimele luni ale acestui an, compania estimează o creștere a comenzilor cu până la 10 – 15%. 

Extindere la nivel național pentru producătorul local Pofta Focului

Pofta Focului a intrat anul acesta cu o serie de produse în magazine din mai multe orașe din țară. De acum, consumatorii vor putea găsi preparatele în București la Gramador, Foodicious, Kiwi Marqt, Băcăniile Real Foods, în Iași, în magazinele Aprostore, Bisou, Mamma Mia, EcoBacania Happy, Cămara lui Baciu. În câteva orașe, Pofta Focului este prezent în câte o unitate și anume, în Constanța la Băcănia Madame Z, în Reșița la Micii Mari Uzoni, în Focșani la Biracom, în Cluj-Napoca la Băcănia Bun, iar în Roman și Bacău în unitățile deținute de Băcănia cu Dichis.

În această perioadă, cele mai căutate produse au fost sortimentele de zacuscă și murăturile, tocmai de aceea, de anul acesta, Pofta Focului include în portofoliul său de produse și o varietate de murături. De asemenea, compania își mărește portofoliul și cu zarzavat pentru ciorbe.    

Produse Pofta Focului 2

Pentru finalul acestui an, compania își propune să continue extinderea prin noi parteneriate pentru listarea produselor. În egală măsură, intenționează să achiziționeze utilaje noi care să susțină creșterea cantităților de producție.

Compania estimează că va atinge în 2020 o cifră de afaceri de până la 270.000 de lei, iar pentru 2021 Pofta Focului își propune modernizarea spațiului de producție. De asemenea, are în vedere achiziția de noi utilaje, dar și creșterea numărului de angajați, extinderea portofoliului de clienți și deschiderea unui magazin online.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: