Stiri

Podul de la Brăila, inaugurat cu fast de oficialități

6 iul. 2023 3 min

Podul de la Brăila, inaugurat cu fast de oficialități

Reading Time: 3 minute

Deși a fost aflat în întârziere, podul de la Brăila este gata. Nu sunt finalizate încă toate drumurile de acces, dar podul poate fi traversat cu mașina, iar acest lucru va reduce timpul de transport între Brăila și Tulcea cu cel puțin două ore. Înainte de acest pod, trecerea se făcea cu bacul, iar timpul de așteptare era considerabil pe perioada verii.

La evenimentul de inaugurare al podului au participat toți liderii politici români, în frunte cu Președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, fostul premier Nicolae Ciucă, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu, dar și reprezentanți ai guvernelor Japoniei și Italiei – constructorii podului și reprezentanți ai Comisiei Europene, finanțatorul proiectului de infrastructură.

În alocuțiunile din timpul inaugurării podului, oamenii politici au lăudat munca constructorilor și au elogiat eforturile depuse pentru a construi acest pod. Pe de altă parte, ministrul Transporturilor a cerut și mai mulți bani pentru celelalte proiecte de infrastructură ale României.

Valoarea contractului pentru construcția podului peste Dunăre de la Brăila se ridică la 2,375 miliarde lei cu TVA.

Circulația pe podul de la Brăila va fi fără taxă pentru următorii 5 ani

Taxa pentru podul de la Brăila nu se va aplica pentru următorii 5 ani, pentru toate tipurile de autovehicule. Pe de altă parte, în perioada următoare vor exista restricții de circulație pe acest pod, pe perioada nopților pentru finalizarea lucariilor și pentru demontarea macaralelor ce sunt încă înstalate.

Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii. Pentru construcția podului de la Brăila s-au folosit aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oţel, iar fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru şi susţine tablierul metalic cu ajutorul tiranţilor.

Lungimea drumului principal Brăila – Jijila este de 19,095 km iar lungimea drumului de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin este de 4,328 km.

Contractul pentru construcţia podului suspendat peste Dunăre de la Brăila a fost semnat în ianuarie 2018 iar termen contractual de finalizare era 2021, potrivit CNAIR.

Array

Articole pe aceeași temă: