Pluriva şi-a majorat cu peste 28% veniturile înregistrate în 2023, până la 14,1 mil. lei
Reading Time: 2 minutePluriva, companie românească de dezvoltare software de afaceri de tip ERP, a terminat anul 2023 cu o cifră de afaceri în valoare de 14,1 milioane lei, în creștere cu 28% faţă de 2022, an în care a înregistrat afaceri de 10,9 milioane lei.
Nevoia de aliniere la trendurile economiei actuale dar și consolidarea abilităților de soft skills ale resursei umane au atras după sine o nevoie acută de digitalizare a proceselor din companii, fapt care a însemnat o mai mare deschidere a firmelor din România către accesarea produselor și serviciilor de digitalizare, consolidarea afacerii în online dar și de automatizarea fluxurilor, folosind un sistem ERP. Firmele care aveau în plan ca într-o perioadă de 3 – 5 ani să își implementeze un sistem ERP au decis să beneficieze mai repede de funcționalitățile de organizare și de control obținute prin aceste soluții.
„Anul 2023 a fost un an foarte bun financiar şi se înscrie în perioada favorabilă de creștere, în care compania și-a extins veniturile de la 7,5 milioane lei cât a obținut în 2019, la peste 10,9 milioane de lei în 2022 și apoi 14,1 milioane în 2023, reușind să aibă venituri cumulate de aproape 27 milioane de lei în anii 2020 – 2022, înregistrând o creștere accelerată de 22% față de cei trei ani anteriori 2017 – 2019.”
Georgian Roșu, General Manager Pluriva
Principalul produs software al companiei. aplicația integrată de gestiune a afacerii Pluriva ERP, a ajuns la maturitate, fapt care a ajutat la obținerea performanței de business din ultimii ani financiari. Din 2020, specialiștii companiei românești au implementat în aplicație funcționalități precum: șomajul tehnic, reglementările privind telemunca, modificări legislative survenite pe fondul pandemiei.
Principalele domenii de activitate de unde provin clienții Pluriva, atrași în portofoliu în ultimii 3 ani predomină firmele ce desfășoară activitate complexă: fie distribuție de echipamente și consumabile și service, fie producție și distribuție, fie vânzare pe mai multe canale online și offline. Analizând noile proiecte din 2020-2023 din punctul de vedere al verticalelor de afaceri din care provin clienții, se detașează următoarele domenii: farma, medical, FMCG, distribuție echipamente, imobiliare, servicii de marketing și financiare.
Maturitatea produsului Pluriva ERP a adus implementări și în domenii foarte inovatoare, cum ar fi serviciile de finanțare crowdfunding, energie regenerabilă și electronică și telecomunicații.
Pluriva este o companie românească de dezvoltare de software fondată în anul 1998 de către antreprenori români. În prezent, compania are 47 de angajați în biroul din București, unde dezvoltă și implementează software ERP pentru aproximativ 1.500 de clienți din domenii diverse. În portofoliul Pluriva, regăsim companii precum Dobrogea Grup, Lensa, OTI Group, Jerry’s Pizza, TipTop, Zipper, Savini Due, Hofigal, Agropan, Sartorom, Global Technical Services, Euromedia, Unior Tepid, Valmand, Vest Trade Consulting – Alaska, Centrul Medical Monza, Romprest, Vectra, Atalian Romania, Netopia, Profi Print, Smartree, Lazar Company, Grupul de firme Optiplus, Laropharm, Maristar, Leonidas, Ecotic, Frigotehnics, Expomob, Axabio Medical, Proenerg, NKsmart, Electrictelecom, Agromad, Novaintermed, Elta. Biroul regional Pluriva ERP din Transilvania are sediul la Cluj-Napoca și livreaza servicii de management de proiect ERP, implementare, configurare, training, dezvoltare eCommerce, contabilitate și mentenanță.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz