Finanțe

Pleacă sau nu pleacă?

10 mai 2018 2 min

Pleacă sau nu pleacă?

Reading Time: 2 minute

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că problema unui viitor mandat la conducerea băncii centrale nu este de actualitate, întrucât actualul mandat se încheie în toamna anului viitor şi, din câte ştie, nici nu poate primi altul, pentru că în 2019 împlineşte 70 de ani.

„În primul rând că nu e de actualitate. Discutăm aşa… Acum, dacă spun că nu e de actualitate o să se spună că a întors-o guvernatorul. La anul împlinesc 70 ani. Din câte ştiu eu, cel puţin în domeniu profesoratului, la 70 de ani nu mai poţi să profesezi. Acum, Parlamentul, în înţelepciunea lui, poate să zică orice. (…) Aşa de multe confuzii au apărut şi fac eu o precizare. E clar că îmi închei mandatul. Oricum se încheie mandatul în toamna anului viitor”, a declarat Isărescu, în conferinţa de presă de prezentare a Raportului asupra inflației.

„Împlinesc 70 de ani. Potrivit legilor de până acum, nici nu ştiu dacă se aplică şi la alţi demnitari, nu, dar ştiu, dar ca profesor universitar nu mai poţi să profesezi. Bomba anului, aţi văzut? Guvernatorul împlineşte 70 de ani”, a mai spus guvernatorul, răspunzând unei întrebări privind plecarea la de la banca centrală.  

Discuţiile privind un nou mandat în fruntea BNR au început luni, după ședinţa Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară, când guvernatorul a fost întrebat dacă va mai conduce banca centrală încă un mandat.

Adrian Vasilescu: Sunt voci care atacă BNR şi care vor să ajungă la conducerea instituţiei

Adrian Vasliescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a declarat luni, la Rfi că „sunt voci din spaţiul public, susţinute de cercuri media, care atacă BNR şi care vor să ajungă la conducerea Băncii Naţionale”. Întrebat cum justifică noua creştere a dobânzii de politică monetară, Adrian Vasilescu a spus că o bancă centrală apasă pe pedala dobânzii de politică monetară de câte ori trebuie să se confrunte cu inflaţia.

„Dacă inflaţia se duce prea jos, lasă dobânzile în jos, adică pune în calea inflaţiei un leu ieftin. Dacă inflaţia urcă prea sus, atunci în calea inflaţiei apare un leu scumpit printr-o creştere a dobânzii de politică monetară. La începutul lunii aprilie a crescut acciza la tutun. Avem şapte milioane de fumători în România. Cheltuielile de consum în sfera alcoolului şi tutunului sunt foarte mari. O creştere a accizei determină brusc o creştere a preţurilor. Mai departe, au fost, de asemenea, cereri de reglementare ale unor companii de energie către autoritatea în materie, ANRE. Aceste cereri au fost aprobate. Când creşte şi energia termică şi energia electrica se produic scumpiri de preţuri pe toate palierele. Atunci, Banca Naţională trebuia să intervină cu această creştere de dobândă. Aceasta este singura explicaţie. Nimeni nu poate să găsească o altă explicaţie”, a explicat Vasilescu.

De asemenea, întrebat despre declaraţiile lui Liviu Dragnea potrivit cărora a convenit cu Banca Naţională că principalele cauze pentru creşterea inflaţiei sunt factori exteriori, din afara celor două instituţii, dând ca exemplu gazele, energia şi petrolul, consilierul guvernatorului BNR a spus că acciza, de exemplu, ţine de Guvern, nefiind o altă autoritate care urcă acciza.

Adrian Vasilescu a mai spus că sunt voci care atacă Banca Naţională şi sunt voci care atacă Banca Naţională pentru că şi-ar dori să vină la conducerea Băncii Naţionale.  Întrebat la cine se referă, el a răspuns: „Nu instituţiile vor să vină la conducerea Băncii Naţionale, ci nişte persoane care sunt prezente în spaţiul public şi sunt susţinute de cercuri media. (…) Miza este forţa şi importanţa acestei instituţii în societatea românească”.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: